La 11 fix- toata viata am fost punctuala- urma sa ma intalnesc cu o persoana. In fata unei institutii, unde fiecare se duce sa ceara. Sa primeasca. Dreptate. Pe-a lui.
Un afis mare.
Doua imagini.In stanga- scara unui bloc. Cu patru etaje . Rufe colorate spanzurate in balcoane mici, innegrite. De ploi si de vreme. Dedesubt scrie mare: Aici locuieste George C......, care a dat spaga, sa-si poata cumpara un apartament.
In partea dreapta a afisului o vila, cu doua etaje, construita in stil american , culori de imprumut. Multe flori, verdeata, fantani. Dedesubt scrie- Aici locuieste Gica B...., care a primit spaga, pentru a aproba cumpararea de apartamente in blocul de alaturi.
George da, Gica primeste.
Egalitate de sanse.
Trece multa lume. In sus si in jos . Fum de tigara, discutii, tineri, parfumuri, varstnici, un cersetor, dosare, tocuri inalte. Ascutite.
Persoana intarzie . Prea mult. Astept si privesc.
Atunci l-am observat. Cobora scarile. Agale. Poarta roba. Ochelari . Si costum scump. Numara. Pe degete. Cu pauze intre.
Cam cum invatam, pe vremuri , lunile cu treizeci si una de zile.
Sa fi uitat cate cauze are de aparat astazi? cate s-au prezentat? cate au fost castigate? cate au fost amanate? cine stie...Fiecare cu ale lui. Vedeam si scriam asta in urma cu un an.
Nu eram in trecere. Nici in excursie. Chiar am o problema. Am pornit pe firul ei – iesire din indiviziune , asa se numeste- in octombrie 2007. Intram pentru prima oara in viata, intr-o sala in care fiecare problema este un numar de dosar.Credeam ca problema mea este lucrul cel mai simplu cu putinta. Habar nu aveam cum este sa ai de-a face cu doamne, domnisoare si domni, imbracati in roba. A devenit atat de complicat totul… nimic n-a mai ramas din simplitatea pe care o intrezaream cand am citit primele inscrisuri.Parca nu mai este vorba despre mine. Ci de o chestiune dintr-o alta lume. Nu pot abandona, pentru ca as lasa lucrurile incalcite pentru copiii mei.De fiecare data cand mi se mai cere- o proba, o suma, o amanare, o expertiza( pentru a cata oara), recitesc, cu ochii in lacrimi” Casa parinteasca nu se vinde..”, de Grigore Vieru.Fac o paranteza. Ar trebui s-o stie pe dinafara orice fiu. Orice fiica. Atunci cand are de ales. Intre a o pastra. Cu orice pret. Si a o instraina. Pe un pret oarecare. Nu prea vad vreo perspectiva . Ceva trebuie sa fac. Sa ma calmez. Sa cred in adevar. Care adevar? Sa cred in dreptate. Ce inseamna dreptate? De cate feluri este ea? Sa cred ca unora , aflati in scaune inalte, de unde se iau decizii importante , care ii afecteaza pe multi , le pasa? Ma tot intreb. Raspunde cineva unui monolog interior?
Gina, vreau sa sper ca problema juridica a iesirii din indiviziune legata de casa parinteasca se va rezolva pana la urma, dar e esential sa ai nervii tari si inca niste rezerve de rabdare.
RăspundețiȘtergereBirocratia, haosul, lipsa de raspundere si de moralitate merg mana in mana si in curtea Justitiei legate la ochi.
Ca sa te mai inveselesc, iti las un banc actual, dulce-amarui, legat de contextul primei parti a eseului tau.
Un DAR este atunci cand cel care primeste spune: "Multumesc!", iar cel care da spune: "Sa nu mai vorbim despre asta!".
O MITA este atunci cand cel care da spune: "Multumesc!", iar cel care primeste spune: "Sa nu mai vorbim despre asta!".
Iti iti pumnii sa izbandesti, luptatoarea din tine va razbi din hatisul acestor timpuri ostile!
Pescarus, iti raspund dupa ce tocmai m-am intors de la concert.
RăspundețiȘtergereCand il asculti pe Valentin Gheorghiu, la 91 de ani, interpretand , magnific, la pian Concertul la pian nr. 1 in sol minor, uiti de toate necazurile.
Traiesti viata la un alt nivel.
Iti multumesc pentru dovezile tale de amuzament!
o seara frumoasa!
Valentin Gheorghiu concerteaza la 91 de ani??? Miraculos !!! Imi amintesc de Cella Delavrancea, o capodopera a Romaniei... Ce norocoasa esti , Gina, uneori...dar nu intotdeauna...caci a fi nevoit sa strabati salile tribunalului nu e deloc o dovada de noroc !!! Mi se face parul maciuca atunci cand ma gandesc ca trebuie sa ajungi pana acolo,la tribunal, acolo unde orice lucru logic sau marunt devine piatra de moara sau de hotar .
RăspundețiȘtergereRabdare si perseverenta sa ai !!!
Fortunanoua, asa este!
RăspundețiȘtergerenu le poti avea pe toate- pe toate cele bune. Poti avea din toate cate ceva: bine si rau. Cam asa.Adica,intr-un fel, echilibrul. Daca ar fi mereu bine, nu l-ai putea deosebi. Daca ar fi doar rau, ai ajunge la exasperare. Asa ca, eu iau viata in piept. Cum este!
O zi buna!
Monologurile interioare sunt binevenite... Avem nevoie de ele chiar şi atunci când nu intră nimeni în polemici prelungite...
RăspundețiȘtergereCris, multumesc .
RăspundețiȘtergereTocmai mi-ai spus ceva deosebit de interesant!
Si utill.
o zi frumoasa!
aşa e... casa părintească nu se vinde! :-)
RăspundețiȘtergereDe le-am sti pe toate, la momentul potrivit, am scapa de multa suferinta, Lori!
RăspundețiȘtergereO zi buna!