luni, 1 februarie 2010
la povesti..
In joc de vapai scurte,   incalzind camaruta, noaptea parea fara sfarsit.  Pentru matusa nu era  ceva nou. Doar ca  acum avea cu cine sa-si imparta  gandurile. Am  ajuns si la   lucruri mai serioase. Eu intrebam, ea isi tot intoarcea amintirile de pe o parte pe alta. Si eu, si ea  stiam  cate ceva.  Eu , de la tata. Ea,   din auzite. I-am promis  ca  n-o sa las  povestile  sa se risipeasca.  Satele noastre  se tin de mana. Intre vaile a doua rauri- Argesul si Neajlovul. Nu este de mirare  ca  sunt foarte vechi. Oamenii au fost atrasi de luncile  prielnice.  Se pastreaza  povesti... L-am vazut intr-o vara, eram copil. I se spune Vadu' Stanchii.  Saracut, case risipe , micute. Curti stamte. Cum a putut fiecare. Drum de tara. Praf si pietre.   Se zice ca, demult, un mare domn, numele  nu i se mai pastreaza, ar fi trecut intr-o noapte smolita si ploioasa , pe la hanul, aruncat pe  spinarea unui damb. Crasmarita- frumoasa foc! Ca toate crasmaritele! Pentru ca  vinul era dulce si    mersul  Stanchii  ametitor, domnul a mai trecut si-n alte nopti. I-a cerut femeii sa –l astepte. Credincioasa.  Seara de seara. Cu lampa   aprinsa.  Intr-o noapte  de toamna  lipicioasa, intunecata de nu se mai vedea nici  cosul hanului, s-a auzit tropot de cal strunit.   Nemancat si obosit ,  Domnul a batut in geam.Cauta odihna in bratele Stanchii. Femeia isi uitase promisiunea. Hanul era plin de drumeti.  Si-au platit scump placerea de a bea vin  la Vadu’ Stanchii. Le-au fost taiate bratele . De la coate. Si aruncate corbilor. In toate partile. De atunci, cele doua sate vecine  se numesc Corbii Ciungi. Si Corbii Mari.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
 
 
Foarte frumoasa legenda satelor!
RăspundețiȘtergereNu cumva Domnul acela sa fi fost Alexandru Lapusneanu?Sau poate Vlad Tepes?:)
Tatal meu vorbea de Vlad Tepes..
RăspundețiȘtergereRecunosc - nu m-am documentat-, din nu stiu ce motive.
Imi plac povestile. Asa cum sunt. Fara chei.
O zi buna!
Nu ştiam acastă legendă. Ştiam localităţile, doar...
RăspundețiȘtergereVijelios final a avut legenda satelor, Gina!
RăspundețiȘtergereAprig si razbunator domnul cel mare! Mare noroc a avut Crasmarita ca nu a patit nimic...
Ce frumos ne-ai depanat caierul povestii in caldura ocrotitoare a camarutei virtuale!
Mai stii si alte asemenea istorisiri? Promit sa vin cu scaunasul, sa-l asez la gura sobei si sa te ascult cu luare aminte!
Toate sunt aproape de Bucuresti. Doua sunt , acum, destul de mari, unul chiar la autostrada.
RăspundețiȘtergerePescarus!
RăspundețiȘtergereTatal meu mi-a spus multe , multe lucruri frumoase. Eram mica. Nu stiam ca-l voi pierde atat de tanar. Odata cu el, s-au pierdut multe povesti. Unele chiar adevarate.
Vorbeam ieri de tandrete, de acea blanda armonie de care avem nevoie , unii de la ceilalti. Amani.. crezand ca o vei face intr-un moment potrivit. Amani..si te trezesti ca este prea tarziu.
"La fagadau/ la vadul rau/" Poate face cineva un han pentru turistii d-nei Udrea...Ca nu-s ai mei...
RăspundețiȘtergereDa, nu este rea deloc reclama..turisti sunt, loc destul, vointa cat se poate, crasmarita are ie, mai ramane sa gasim un mester.
RăspundețiȘtergereCu sau fara licitatie?
@ Daurel, fara vreo intentie ascunsa.
RăspundețiȘtergereMai mult, in gluma.
Domnul acesta a fost foarte crud si gelos.Legenda ma infricoseaza si cred ca domnul e Vlad Tepes.
RăspundețiȘtergereGabi, asa zicea si tatal meu.
RăspundețiȘtergere