4 galbeni

 Prins în cursa fiecărei zile, crezi că problemele tale sunt cele mai dificile.La câțiva pași, cineva suferă. Ai vreme pentru el?//
Ca și cum ne-am fi înțeles, după ce ne asigurăm că  se poate trece,  traversăm strada pe care se înghesuie bolizii nestruniți. 
Este oră de vârf. 
Cu niște luni bune în urmă, aici era un marcaj, dar l-au spălat ploile și n-a mai fost înnoit, asa că dacă vrei să ajungi acasă trebuie să fii cu ochii în patru.//
Merge înaintea mea cu vreo doi pași, își dă, totuși, seama că nu este singură. Am vrut să păstrez în continuare distanță între noi, dar ea și-a încetinit pasul, a întors capul și atunci i-am văzut fața plânsă și obosită. 
Pare încă  tânără, sub 40 de ani.
Fără vreo introducere, așa pur și simplu, începe să vorbească. La început, mi-am zis în gând că vorbește singură, n-ar fi prima oară când se întâmplă să  aud pe cineva spunându-și câte îi trec prin minte cu voce tare.
 Femeia din fața mea, curat îmbrăcată, nici orășeancă, nici țărancă-  într-o mână duce un fel de geantă-sacoșă, în cealaltă o hârtiuță, un fel de chitanță- vorbește curgător, fără pauze .
Vin de la liceu- spune, fără vreo reținere numele unui colegiu prestigios- secretara mi-a scris aici absențele, zice că o să-l exmatriculeze. Aveam 4 galbeni de la mama, 4 mie, 4 sor-mii. Nu m-am ferit de copii, ăla mare este într-a 10-a-spune numele altui colegiu cunoscut, ăsta mic a intrat cu 8 și 70. Amândoi au fost cuminți  Au învățat bine. Stau cu socrii, tac-so e-n Grecia, ne-am împăcat în august, după divorț, pentru ei . Eu-la patron, e bun, chiar azi dimineață mi-a dat înainte de leafă 4 milioane vechi,15 lei abonamentu'meu, 30 ale lor. Săptămâna trecută, ala micu n-a mai venit seara. Nici în seara ailaltă. L-am așteptat, am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, n-a venit trei zile. Am anunțat poliția. Socru-mio nu voia, zicea că-l fac de rușine. Tot căutând buletinu' și certificatu' de naștere, m-a tăiat, așa un fier la inimă, galbenii de la mama nu mai erau la locul lor. N-am spus la nimeni nimic, nici ăluia mare, da' socru-mio a prins el ceva. Am alergat într-un suflet la sor-mea, e învățătoare, aici în oraș, are și ea copii, mai mici, ea se pricepe mai bine, știe cum să-i ia.
-L-ați găsit? îndrăznesc eu s-o întrerup, văzând cum tot caută în geanta-sacoșă o batistă.
-Da, l-a găsit poliția acasă la un coleg de clasă. A amanetat galbenii, s-a dus cu ăla la niște jocuri de noroc,  au pierdut toți banii. Nu voia să mai vină acasă, ce să mai zic de școală, nu fusese mai deloc de la începutul anului.Voia sa plece la muncă undeva, să aibă banii lui. L-am luat cu binișoru', și eu,  și sor-mea .
-Bine ați făcut, completez eu, mai mult pentru mine, nu știu dacă m-a auzit.
 -Socru-mio zicea că-i trebuie o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, am făcut cum am simțit eu, nici nu l-am atins, m-am împrumutat peste tot să scot galbenii de la amanet, acu'sunt la ultimu'.  Parcă nici nu mă mai trage inima, or fi blestemați, cine mai știe de unde i-o fi avut și mama, că nu mai trăiește.
-Veniți de la școală ? intervin, încercând s-o mai liniștesc...  plânge cu sughițuri.
În simplitatea ei înțeleaptă, femeia vorbește despre acreala secretarei, care i-a descris copilul în cele mai sumbre culori, în sinea mea mă întreb când o fi avut timp o funcționară să-l cunoască atât de bine, numărându-i doar absențele, încât să nu-i ierte nimic  în fața unei mame disperate .
-Dar diriginta? la ea ați fost?
-N-am găsit-o, n-avea ore, am venit și eu când am scăpat, nu pot pleca de la servici când vreau, patronu'e bun, da , de, tot patron rămâne.  Domnu'director este pâinea lu' Dumnezeu.
Îl cunosc, este un om deosebit, o sfătuiesc să revină, s-o caute din nou pe dirigintă. 
Apropie-l pe copil, nu-l brusca, încearcă să-l înțelegi, vorbește mai mult cu el..
 Cine să-i fie aproape?
MAMA, doar ea...
Parcă i se mai luminează obrazul-sunt numai copii bogați în școala aia, toți vin cu mașini noi, nu e ca la noi la țară, el face naveta, are bani de-un covrig, nu știu ce-o să fac.
Se oprește.Trebuie sa traverseze.
 Pe partea opusă, deasupra unei ferestre, scrie, cu litere aurii AMANET.
-Știți  de ce v-am spus dumneavoastră? Pentru că nu mă cunoașteți și nu vă cunosc, dar prea m-a supărat secretara aia cu părul roșu , vâlvoi..ziceți să-l iau cu binișoru'?
Dau din cap, în timp ce femeia  scoate din geanta -sacoșă o hârtie mototolită, să-și recupereze ultima parte din zestrea de la mama ei...