un gând cum se descuie..

 S-au ivit  brusc, când am deschis calculatorul..întâi  am suspinat, apoi am plâns de-a binelea.

 Nici eu nu știu de ce.  

Care să fi  fost degetele  bunicii, care ale mamei, care ale  mele,  care ale copiilor mei, care ale nepoțeilor?

Atâtea  schimbări..

Simți  cum fug clipele, săptămânile, anii?

Fără oprire!

Îți amintești ? 

Ea știe să mângâie, să vindece, s-alinte,
O strângere, o dată, o ține-o viață minte.
E mută când vorbește tăcut, ca o pecete
Cu-n crin săpat în mijloc și litere secrete.
Făgăduiește-o dată, trecând pe lângă tine:
De câte ori o viață întreagă nu se-ngână,
Mâhnită, printre lacrimi, cu-o strângere de mână?
Și câte visuri, câte și vieți nu au pierit,
În suflet cu inelul părut făgăduit?
Pe dinafară, viața are puteri să-ndemne,
Pe dedesubt urzită între tăceri și semne. 

 

în oglindă

 În frunze galbene și roșii, toamna își risipește, tăcută, podoaba, scăldată cu  lacrimi  reci  de brumărel.

Dincolo de  poieniță, pădurea, încă în ie vie, privește cerul pe sub  gene colorate. Între două înghițituri de cafea- extraordinară licoare în dimineți  cu ochelari cețoși, las gândurile  în voie. Lumea are probleme grave- salarii, pensii, case, conturi, burse,  politică , divorțuri, orgolii, polemici, greve.
  Nu mai rămâne loc pentru lucruri mărunte, aparent nesemnificative.

Nu știu de ce, astăzi , parcă le văd altfel.//

O știam din auzite- profesoară de excepție, într-un oraș obișnuit, circulă repede și bunele și relele, femeie talentată, pasionată, frumoasă chiar, deși prea aspră pentru o profesoară. Două fete, deștepte și ele, soțul, profesor. Într-un anume moment, ce-o fi fost în mintea ei, a dat una dintre fetițe, șapte ani avea atunci, spre adopție, unei cumnate. La început, au convenit  doar scriptic, știi, pentru avere, hârtiile  au limbajul lor, sentimentele  sapă urme adânci, taie în carne vie. 

Fata și-a găsit în unchii adoptivi părinții adevărați. Au trecut anii, surorile au devenit tot mai apropiate, mama lor naturală, tot mai departe.

Într-o bună zi, gloria profesoarei s-a scris la imperfect.

Singură. 

Tot mai singură. Zadarnice rugăminți, vizite, implorări.

Fetele sunt în Franța, ea își caută liniștea în București, pe lângă o nepoată de văr de-al doilea.//

O frunză veștedă plutește ușor, se înclină tăcută , fără mișcări  de prisos,  se așterne în iarbă.

Vremea își toarce clipele.

La blocul din față, cineva cară niște pături, un sac transparent burdușit cu haine, cărți ,  farfurii, ține piciorul în ușă, până scot frigiderul, aragazul îl iau mai pe seară, când ies de la servici. 

Îi știam de multă vreme, dom colonel, drept ca  bradul de sub fereastră, mustață, sărut mâinile , doamnelor, costum impecabil, mașina  oglindă, să te vezi în ea.

Problema lui- copiii, îi voia ca la armată- disciplinați, în paturile lor, odată cu găinile. Sătui de reclamațiile lui dom colonel, cu nevasta-n portofel, râzi tu, râzi, dar între coriști era și fiul meu cel mare, într-o zi, mai către seară, au scos un smoc serios din gardul viu și i l-au dus cadou la ușă. 

Ce discuții, ce tărăboi, acasă, la școală, ei, vremuri...

El și doamna au adunat toată viața. Nu cred că au dat cuiva vreo bucățică de pâine. 

Rămas unei nepoate din Ploiești, apartamentul a fost vândut. 

Oameni tineri, proprietarii vor să se instaleze în casă nouă.

Vânzoleala din fața scării m-a dus cu gândul, n-o să-ți vină să crezi- la  Gandhi.

Să nu spui, cumva, că în fiecare clipă, îmi vine în minte câte un gânditor, cineva mi-a trimis un mail.

Viața m-a învățat că lumea este amabilă , dacă eu sunt amabil; că persoanele sunt triste,  dacă eu sunt trist; că toți mă iubesc,  dacă și eu îi iubesc; că toți sunt răi,   dacă eu îi urăsc; că există fețe zâmbitoare,  dacă eu le zâmbesc; că exista fețe amărâte,  dacă eu sunt amărât; că lumea este fericită,  dacă eu sunt fericit; că lumea se supară,  dacă eu mă supăr; că exista persoane recunoscătoare,  dacă eu sunt recunoscător.

Viața este ca o oglindă: dacă zâmbesc, oglinda îmi întoarce zâmbetul.  

Atitudinea pe care o am în fața vieții este aceeași pe care viața o va lua față de mine.

Cine vrea să fie iubit sa iubească!

Unicul motiv să fii fericit este  ca tu hotărăști să fii fericit!

p.s. tu ce spui?

din obișnuință

 În patul lui cu vedere către fereastră,  un   căpșor cârlionțat  se sprijină pe ambele mâini.

Stoluri de gânduri zburdă încoace și încolo.

O iubesc pe mami!

 Dincolo de ușă, în fața televizorului  din sufragerie, părinții .

- O să mă duc la culcare, spune mama. Sunt tare obosită.

Se oprește în bucătărie.

 Curăță masa, spală farfuriile rămase de la cină,  le șterge, le așază la locul lor.  Udă cactusul de pe pervaz. Scoate cerealele, așază castronelele după culori.

Strânge punga de gunoi . Se spală pe mâini. Pregătește câteva sandvișuri, le pune în frigider. Scoate un pachet de carne din congelator. Verifică dacă aragazul și ușa de la intrare sunt închise.

Curăță filtrul de cafea..

Adună cămășile rătăcite în hol. Le pune în mașina de spălat. Pune la uscat câteva prosoape uitate de cu seară .. Coase un nasture la  sacoul soțului.

 Calcă pe vârfuri. Aranjează perdelele din camera copiilor.  ridică un caiet căzut de pe birou. Cu maare atenție, să nu facă zgomot,  caută într-un sertar șosete curate pentru mezin. Se îndepărtează în liniște, așa cum a intrat.
A uitat  ceva- semnează carnetul de note al celui mare. Mâine este ședință cu părinții.
Îi sărută  blând pe amândoi. Așază plapuma. Pune ursulețul lângă perna  cârlionților.

Închide ușa biniiișor.

Scrie o listă pentru cumpărături. Se demachiază. Își trece îndelung pieptănul prin păr. Au apărut câteva fire albe, abia  sâmbăta viitoare ar putea merge la coafor. Își potrivește alarma la telefon. Scoate câteva bluze din dulap. Se hotărăște, o ia pe cea albastru cu alb.

Se privește în oglindă. Zâmbește.

Se așază în pat. Deschide cartea . Măcar o pagină/două..

Din sufragerie se aud sforăituri. Soțul a adormit în hainele de birou. Îl trezește.  Îi dă pijamaua. Noapte bună!

Stinge luminile.

Își mai amintește ceva- adaugă câteva lucruri importante în lista de cumpărături. Pune două facturi în geantă, le achită  mâine, în drum   către casă.

În camera lor, cârlionții zglobii visează!//

 p.s. ea, femeia, seamănă cu tine ? sau cu mama ta?
(după o idee primită de la colega mea de liceu, Lucia)

copilării?

Sigur și tu primești de la prieteni filmulețe, cugetări, poeme, povestioare cu tâlc, muzică, filme.
Dintr-un asemenea filmuleț, aflu că niște psihologi, interesați să găsească un copil cu  inteligența afectivă cea mai puternică,  au adresat întrebarea ce este dragostea? unui eșantion de copii, a căror vârstă era cuprinsă între 4 și 8 ani. 
Răspunsurile primite i-au impresionat puternic pe realizatorii cercetării.
Am selectat câteva dintre ele.
-Când cineva te iubește, are un mod deosebit de a-ți spune numele, încât te simți în siguranță, când te strigă .
-Când nu iubești, este interzis să spui „te iubesc„, dar când iubești, trebuie să o spui mereu, pentru că oamenii uită.
-Dragostea este când faci pe cineva să zâmbească, chiar dacă este foarte obosit.
Printre copii, se afla un băiețel, prieten cu un bătrân, a cărui soție decedase de curând.
Bătrânul era foarte trist. Toată ziua își ținea fruntea în palme și privea în gol. Nu se mai dezlipea de o băncuță.
Într-o zi, copilul a dispărut de acasă.
Căutându-l, mama l-a găsit în brațele prietenului său.
Erau  foarte fericiți împreună.
-Cum ai reușit? ce ai făcut? l-a întrebat mama.
Nimic..pur și simplu l-am ajutat să plângă!
Băiețelul  de 4 ani a fost declarat copilul cu inteligența afectivă cea mai mare.//
p.s. tu ce spui?

4 galbeni

 Prins în cursa fiecărei zile, crezi că problemele tale sunt cele mai dificile.La câțiva pași, cineva suferă. Ai vreme pentru el?//
Ca și cum ne-am fi înțeles, după ce ne asigurăm că  se poate trece,  traversăm strada pe care se înghesuie bolizii nestruniți. 
Este oră de vârf. 
Cu niște luni bune în urmă, aici era un marcaj, dar l-au spălat ploile și n-a mai fost înnoit, asa că dacă vrei să ajungi acasă trebuie să fii cu ochii în patru.//
Merge înaintea mea cu vreo doi pași, își dă, totuși, seama că nu este singură. Am vrut să păstrez în continuare distanță între noi, dar ea și-a încetinit pasul, a întors capul și atunci i-am văzut fața plânsă și obosită. 
Pare încă  tânără, sub 40 de ani.
Fără vreo introducere, așa pur și simplu, începe să vorbească. La început, mi-am zis în gând că vorbește singură, n-ar fi prima oară când se întâmplă să  aud pe cineva spunându-și câte îi trec prin minte cu voce tare.
 Femeia din fața mea, curat îmbrăcată, nici orășeancă, nici țărancă-  într-o mână duce un fel de geantă-sacoșă, în cealaltă o hârtiuță, un fel de chitanță- vorbește curgător, fără pauze .
Vin de la liceu- spune, fără vreo reținere numele unui colegiu prestigios- secretara mi-a scris aici absențele, zice că o să-l exmatriculeze. Aveam 4 galbeni de la mama, 4 mie, 4 sor-mii. Nu m-am ferit de copii, ăla mare este într-a 10-a-spune numele altui colegiu cunoscut, ăsta mic a intrat cu 8 și 70. Amândoi au fost cuminți  Au învățat bine. Stau cu socrii, tac-so e-n Grecia, ne-am împăcat în august, după divorț, pentru ei . Eu-la patron, e bun, chiar azi dimineață mi-a dat înainte de leafă 4 milioane vechi,15 lei abonamentu'meu, 30 ale lor. Săptămâna trecută, ala micu n-a mai venit seara. Nici în seara ailaltă. L-am așteptat, am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, n-a venit trei zile. Am anunțat poliția. Socru-mio nu voia, zicea că-l fac de rușine. Tot căutând buletinu' și certificatu' de naștere, m-a tăiat, așa un fier la inimă, galbenii de la mama nu mai erau la locul lor. N-am spus la nimeni nimic, nici ăluia mare, da' socru-mio a prins el ceva. Am alergat într-un suflet la sor-mea, e învățătoare, aici în oraș, are și ea copii, mai mici, ea se pricepe mai bine, știe cum să-i ia.
-L-ați găsit? îndrăznesc eu s-o întrerup, văzând cum tot caută în geanta-sacoșă o batistă.
-Da, l-a găsit poliția acasă la un coleg de clasă. A amanetat galbenii, s-a dus cu ăla la niște jocuri de noroc,  au pierdut toți banii. Nu voia să mai vină acasă, ce să mai zic de școală, nu fusese mai deloc de la începutul anului.Voia sa plece la muncă undeva, să aibă banii lui. L-am luat cu binișoru', și eu,  și sor-mea .
-Bine ați făcut, completez eu, mai mult pentru mine, nu știu dacă m-a auzit.
 -Socru-mio zicea că-i trebuie o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, am făcut cum am simțit eu, nici nu l-am atins, m-am împrumutat peste tot să scot galbenii de la amanet, acu'sunt la ultimu'.  Parcă nici nu mă mai trage inima, or fi blestemați, cine mai știe de unde i-o fi avut și mama, că nu mai trăiește.
-Veniți de la școală ? intervin, încercând s-o mai liniștesc...  plânge cu sughițuri.
În simplitatea ei înțeleaptă, femeia vorbește despre acreala secretarei, care i-a descris copilul în cele mai sumbre culori, în sinea mea mă întreb când o fi avut timp o funcționară să-l cunoască atât de bine, numărându-i doar absențele, încât să nu-i ierte nimic  în fața unei mame disperate .
-Dar diriginta? la ea ați fost?
-N-am găsit-o, n-avea ore, am venit și eu când am scăpat, nu pot pleca de la servici când vreau, patronu'e bun, da , de, tot patron rămâne.  Domnu'director este pâinea lu' Dumnezeu.
Îl cunosc, este un om deosebit, o sfătuiesc să revină, s-o caute din nou pe dirigintă. 
Apropie-l pe copil, nu-l brusca, încearcă să-l înțelegi, vorbește mai mult cu el..
 Cine să-i fie aproape?
MAMA, doar ea...
Parcă i se mai luminează obrazul-sunt numai copii bogați în școala aia, toți vin cu mașini noi, nu e ca la noi la țară, el face naveta, are bani de-un covrig, nu știu ce-o să fac.
Se oprește.Trebuie sa traverseze.
 Pe partea opusă, deasupra unei ferestre, scrie, cu litere aurii AMANET.
-Știți  de ce v-am spus dumneavoastră? Pentru că nu mă cunoașteți și nu vă cunosc, dar prea m-a supărat secretara aia cu părul roșu , vâlvoi..ziceți să-l iau cu binișoru'?
Dau din cap, în timp ce femeia  scoate din geanta -sacoșă o hârtie mototolită, să-și recupereze ultima parte din zestrea de la mama ei...

cu ochii în patru(zeci și patru)

 N-aș zice că mă afectează profund, nicidecum, dar nici nu mă pot preface că nu există.
 În carte se spune  că  trebuie să te autoeduci, încât , chiar dacă  vezi/auzi/simți ceva  care nu-ți place, să reușești să treci , fără să-ți pese.
Dacă stai și te gândești, n-ar fi chiar imposibil.//

De cum se ivește primăvara, întinerind spațiul dintre blocuri, dumneaei își ia postul în primire.

Când trebuie să urmărească o acțiune în  desfășurare completă, nu se sfiește- se așază pe una dintre cele două băncuțe , tocite de atâta apăsare,  și împletește o vestă antiglonț, care nu se mai isprăvește de nu știu câți ani.

Din când în când, pentru divertisment,   schimbă registrul preocupărilor, curăță urzici, trebuie să-și regenereze  circulația, nu te speria, da, asta face, curăță legume  în fața lumii, că doar stă la parter- are întreg arsenalul pe fereastră, ia ce-i trebuie, schimbă, completează, în vreme ce ochii îi aleargă în toate părțile.

Nu știu câți ani are, poate că nu știe nici ea, odată, i-a cerut nu știu cine să se iscălească pe  o listă, s-a scuzat că nu are ochelari și a semnat un copil în locul ei.

Spuneam că i-a uitat și Dumnezeu vârsta,  aceleași metehne o țineau veșnic pregătită de atac,    pe când copiii de pe scară  erau mici, îi urmărea  cu bățul pregătit  după ușă, să  nu cumva să facă zgomot când treceau  cu mașinuțele ori cu bicicletele, la fel este și astăzi când se prăpădește de curiozitate că –i vede cam rar și nu reușește să afle de prin   ce părți ale lumii  se întorc.

Îi știu de frică toți pisoii, cei doi comunitari aciuați prin preajmă fug de le scapără picioarele, când îi întâlnesc  privirea închiondorată.

Când nu are ceva special de urmărit, nu mai iese din casă, nici la fereastră nu stă.

Joi seară , când ne  întoarcem  de la concert ,  eu și prietena de la II ne pregătim din vreme , călcăm ușurel, să n-o tulburăm din poziția de lemn- tănase, postată strategic,  în  spatele perdelelor.

Ce face  ea cu atâtea informații, pentru cine le adună, cred că nimeni nu știe.

Ceva este cert- lucrează fără să fie remunerată- îi înjură cu aceeași voluptate  pe toți, de la cei care au tăiat din pensii și salarii, până la cei care le primesc.

p.s. sora ei ( geamănă) locuiește pe lângă tine?

povestea unui leu

- dintre doi, cel măricel.//

Cele mai multe meserii se invată la școală, nu-i așa? Că doar de asta exista până mai ieri-alaltăieri școala de meserii.
Intre timp, lucrurile s-au schimbat. Asta este altă poveste.
Meseria de mamă se invață fără profesor. Toată viața. La fața locului. De asta este cea mai scumpă.

Mereu grăbită, dornică să cucerească lumea cu idealurile ei albastre, tocmai când căuta un loc pentru femeia din suflet, mama se trezește, deja, bunică.
Timpul nu are răbdare..poate că tocmai de asta, bunicile sunt atât de sentimentale, plâng ușor, se entuziasmează de toate ghidușiile nepoțeilor. Abia acum știu ele să se bucure cu adevărat. Și, de-ar putea, ar prinde toate clipele și-ar face din ele o lume a poveștilor nemuritoare.
……………………………………………………………………………………………….
Pentru că a fost ziua lui și pentru că intre doi lei, el este primul , o să-i spun o poveste..
Urme de ren//
Este un baiețel foarte drăgut. Cu un an mai mic decît colegii de clasă.Tocmai a implinit 11 ani. Adică nu mai este băiețel.
 In țara  de unde a venit, școala incepe mai devreme. La fel si grădinița. Erau puțini copii intr-o clasă. De neamuri diferite. Se ințelegeau si invațau in limba engleză. Erau toti prieteni foarte buni. Câteodata se mai ciondăneau. Ca toți copiii. O vorbă aruncată in glumă, o jucărie luată fără permisiune.. sau ocuparea locului de lângă fereastră, când plecau cu autocarul școlii. In fiecare săptamână, făceau câte o excursie.
El preferă locul de la geam.
Ii place sa privească. Sa vadă. Mai ales animalele , pe care le iubește de mic. De când a primit cele dintâi jucării.
Când vorbește despre foștii colegi, are lacrimi in ochi. Ii este dor si de domnisoarele. Erau de treabă.  Râdeau mult. Si se jucau cu ei. Fără să se supere vreodată.//
Este specialistul casei.
Vrea sa devină paleontolog. Știe tot ce n-ai sperat să afli vreodată despre brontozauri, dragoni, spiriduși, dinozauri..
Viața nu este totdeauna cum vor copiii, nici cum vor părinții.
La sfârsitul clasei I, a trebuit sa se intoarca acasă. L-au inscris in clasa a doua, cu condiția să promoveze un examen de diferență, la limba română.  Au pus toți umărul și hopul a trecut.
Preferă literele de tipar. Chiar vrea să scrie un roman, despre trolli. Scrisul de mână nu este chiar marea lui plăcere.
Odata, dupa o dictare care se incheia cam asa, Iaca și baba sosi , trebuia să identifice personajele din respectivul text.
S-a gândit el, cu mintea lui de copil, care nu prea cunoștea nici cuvintele de legătură, nici timpurile verbale, nici toate numele romanești de persoane și a scris- personajele sunt: baba si Iaca.  In țara de unde venea el, Iaca era nume de bărbat.
Doamna s-a incruntat, iar copiii au râs.
După o vreme, la o altă lucrare, trebuia să răspundă la intrebarea- cum se numeau părinții lui Nică a( l)lui Ștefan a Petrii..
S-a gândit el, specialistul in reptile, și a scris: Ei se numeau Ștefan și Salamandra.Și doamna s-a supărat de-a binelea. Copiii, mai ingăduitori, au râs..in pauză i-au lăudat curajul.
Și uite așa, cu tot felul de intâmplări, a ajuns in clasa a patra.
A absolvit un curs de ornitologie..
Intr-o lădiță, pe care n-o imparte cu nimeni, poți găsi tot felul de piese, șurubele, figurine, din care, când are timp, meșterește- monștri, extratereștri, că mă și sperii când mi-i arată.
Este o fire veselă.Rareori fruntea i se incruntă.
Cel mai supărat a fost după o oră de geografie.
Intrebarea era- Cu ce seamănă harta Romaniei?
Oana a spus că seamănă cu un măr.Cineva a completat: turtit. Ovidiu a spus că seamănă cu un pește.
El s-a gândit ce s-a gândit, a ridicat două degete și a spus: seamănă cu o urmă de ren. A și argumentat- picioarele renului se termină cu patru degete, două inspre față, adică Nordul țării, al treilea spre exterior, adică Vestul, iar al patrulea, subțire, spre interior, adică Estul.
Copiii ascultau, se uitau, când la el, când la doamna..ea n-a spus nimic, dar nu părea veselă.
Deloc.Asta n-a ințeles el- ce a supărat-o.
Unii oameni s-or fi trezit dintr-odată atât de mari? adică , chiar să nu fi fost niciodată copii?//

A crescut. Face tenis și schi, căntă binișor la chitară, citește Jules Verne, este intre olimpicii școlii la matematică. Fiindcă este vacanță, face de toate-conșiincios, completează zilnic , pe blogul personal, tot ce descoperă pe o insulă, imaginară , zic eu, adevărată, spune exploratorul.
A primit doi porumbei. Nu prea s-au ințeles, așa că, s-a hotărât- din banii strânși in pușculiță o să-și cumpere o țestoasă.
Acvariul il va alege el.
De partea financiară,  răspunde buni.