sâmbătă, 20 august 2011

4 galbeni


 Prins în cursa fiecărei zile, crezi că problemele tale sunt cele mai dificile.La câțiva pași, cineva suferă. Ai vreme pentru el?//
Ca și cum ne-am fi înțeles, după ce ne asigurăm că  se poate trece,  traversăm strada pe care se înghesuie bolizii nestruniți. 
Este oră de vârf. 
Cu niște luni bune în urmă, aici era un marcaj, dar l-au spălat ploile și n-a mai fost înnoit, asa că dacă vrei să ajungi acasă trebuie să fii cu ochii în patru.//
Merge înaintea mea cu vreo doi pași, își dă, totuși, seama că nu este singură. Am vrut să păstrez în continuare distanță între noi, dar ea și-a încetinit pasul, a întors capul și atunci i-am văzut fața plânsă și obosită. 
Pare încă  tânără, sub 40 de ani.
Fără vreo introducere, așa pur și simplu, începe să vorbească. La început, mi-am zis în gând că vorbește singură, n-ar fi prima oară când se întâmplă să  aud pe cineva spunându-și câte îi trec prin minte cu voce tare.
 Femeia din fața mea, curat îmbrăcată, nici orășeancă, nici țărancă-  într-o mână duce un fel de geantă-sacoșă, în cealaltă o hârtiuță, un fel de chitanță- vorbește curgător, fără pauze .
Vin de la liceu- spune, fără vreo reținere numele unui colegiu prestigios- secretara mi-a scris aici absențele, zice că o să-l exmatriculeze. Aveam 4 galbeni de la mama, 4 mie, 4 sor-mii. Nu m-am ferit de copii, ăla mare este într-a 10-a-spune numele altui colegiu cunoscut, ăsta mic a intrat cu 8 și 70. Amândoi au fost cuminți  Au învățat bine. Stau cu socrii, tac-so e-n Grecia, ne-am împăcat în august, după divorț, pentru ei . Eu-la patron, e bun, chiar azi dimineață mi-a dat înainte de leafă 4 milioane vechi,15 lei abonamentu'meu, 30 ale lor. Săptămâna trecută, ala micu n-a mai venit seara. Nici în seara ailaltă. L-am așteptat, am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, n-a venit trei zile. Am anunțat poliția. Socru-mio nu voia, zicea că-l fac de rușine. Tot căutând buletinu' și certificatu' de naștere, m-a tăiat, așa un fier la inimă, galbenii de la mama nu mai erau la locul lor. N-am spus la nimeni nimic, nici ăluia mare, da' socru-mio a prins el ceva. Am alergat într-un suflet la sor-mea, e învățătoare, aici în oraș, are și ea copii, mai mici, ea se pricepe mai bine, știe cum să-i ia.
-L-ați găsit? îndrăznesc eu s-o întrerup, văzând cum tot caută în geanta-sacoșă o batistă.
-Da, l-a găsit poliția acasă la un coleg de clasă. A amanetat galbenii, s-a dus cu ăla la niște jocuri de noroc,  au pierdut toți banii. Nu voia să mai vină acasă, ce să mai zic de școală, nu fusese mai deloc de la începutul anului.Voia sa plece la muncă undeva, să aibă banii lui. L-am luat cu binișoru', și eu,  și sor-mea .
-Bine ați făcut, completez eu, mai mult pentru mine, nu știu dacă m-a auzit.
 -Socru-mio zicea că-i trebuie o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, am făcut cum am simțit eu, nici nu l-am atins, m-am împrumutat peste tot să scot galbenii de la amanet, acu'sunt la ultimu'.  Parcă nici nu mă mai trage inima, or fi blestemați, cine mai știe de unde i-o fi avut și mama, că nu mai trăiește.
-Veniți de la școală ? intervin, încercând s-o mai liniștesc...  plânge cu sughițuri.
În simplitatea ei înțeleaptă, femeia vorbește despre acreala secretarei, care i-a descris copilul în cele mai sumbre culori, în sinea mea mă întreb când o fi avut timp o funcționară să-l cunoască atât de bine, numărându-i doar absențele, încât să nu-i ierte nimic  în fața unei mame disperate .
-Dar diriginta? la ea ați fost?
-N-am găsit-o, n-avea ore, am venit și eu când am scăpat, nu pot pleca de la servici când vreau, patronu'e bun, da , de, tot patron rămâne.  Domnu'director este pâinea lu' Dumnezeu.
Îl cunosc, este un om deosebit, o sfătuiesc să revină, s-o caute din nou pe dirigintă. 
Apropie-l pe copil, nu-l brusca, încearcă să-l înțelegi, vorbește mai mult cu el..
 Cine să-i fie aproape?
MAMA, doar ea...
Parcă i se mai luminează obrazul-sunt numai copii bogați în școala aia, toți vin cu mașini noi, nu e ca la noi la țară, el face naveta, are bani de-un covrig, nu știu ce-o să fac.
Se oprește.Trebuie sa traverseze.
 Pe partea opusă, deasupra unei ferestre, scrie, cu litere aurii AMANET.
-Știți  de ce v-am spus dumneavoastră? Pentru că nu mă cunoașteți și nu vă cunosc, dar prea m-a supărat secretara aia cu părul roșu , vâlvoi..ziceți să-l iau cu binișoru'?
Dau din cap, în timp ce femeia  scoate din geanta -sacoșă o hârtie mototolită, să-și recupereze ultima parte din zestrea de la mama ei...

20 de comentarii:

  1. Adevărul e că trecem pe lângă mulţi oameni (sau chiar interacţionăm cu ei) care au necazuri mult mai mari decât ale noastre, fără să ştim ce e în sufletul lor...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eram la niste prieteni cind isi certau copilul pentru o prostie.
    Zicea: tu nu te-ai gindit?...
    I-am intrerupt,am mers in alta camera si le-am spus ca nu,nu s-a gindit.Nici ei,cind aveau virsta lor nu s-au gindit,nici eu.Eventual au aparut ginduri cind trebuia gasita o rezolvare.Le-am propus sa-l intrebe cum se gindeste sa repare.Au facut-o si solutia copilului a fost buna.
    A fost totusi pedepsit si-au reconsiderat atitudinea fata de copil si de-atunci sint prieteni si n-au mai fost probleme.
    Se pare ca oamenii uita cum e sa fii copil,cind devin parinti.
    Eu n-am copii si poate de aceea n-am uitat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Că nu există suflet mai puternic și mai iertător ca cel al unei mame...

    RăspundețiȘtergere
  4. eu zic că banu' e ochiu' dracului, dar nu sunt prima care o spune. copilul poate reveni pe drumul cel bun cu ajutorul mamei. cât suferă o mamă pentru toate lucrurile care nu merg bine în viaţă!

    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce să zic ?...Zic că m-ai făcut să plâng. Sunt mamă şi profesoră şi până acum ne-a ferit Dumnezeu de aşa necazuri. Dar dacă s-ar întâmpla, aşa aş face şi eu. Cine să-i fie aproape dacă nu părinţii ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Of, of,of...ca necajiti mai sunt unii, iar copiii habar n-au prin ce trece un parinte, nici cate suporta pentru el,nici cat munceste...mintea de copil nu cuprinde decat joaca, vise, tentatii...aiureli. Sper sa-si inteleaga mama si sa aleaga ce trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu salut unele texte repostate pe un blog, iar acesta este unul dintre ele. Sunt zile/momente în care multe texte trebui readuse în atenţie, prin mesajul lor...

    Gânduri bune la final de săptămână, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  8. recunosc, te-am citit şi tot citit! bănuiesc că povestea este adevărată... şi aproape că nu ştiu ce să spun.
    o mamă, o viaţă...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai scris o poveste foarte emoționantă !

    Câți copii, nefericiți și frustrați precum celebrul personaj Tano, nu fac astfel de prostii ?

    Ce s-o mai fi întâmplat cu el ?

    RăspundețiȘtergere
  10. @Vero,
    știi ce constat? La bloc a devenit un fel de „modă„, ca lumea de pe aceeași scară să nu se salute.
    Mi se pare atât de trist..

    RăspundețiȘtergere
  11. 2fosile,
    Într-o dimineață, când mă grăbeam către școală, am auzit urlete, pur și simplu, urlete dintr-un apartament. O știam pe fetiți. O știam și pe mamă, am pregătit-o când era elevă, deloc strălucită.
    Își bătuse fetița, pentru că nu voia să meargă la grădiniță.
    N-am putut interveni, aș fi întârziat. Am făcut-o , la întoarcere. Știi ce mi-a răspuns? - este copilul meu, fac cum cred...

    RăspundețiȘtergere
  12. Ottilia,
    Este o vorbă- copii mici- necazuri mici, copii mari, necazuri mari..
    Toate trec prin inima mamei!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Zina,
    Cred că mama știe cel mai bine prețul sacrificiului!!
    O seară bună să ai!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Dana,
    Din fericire, există și copii buni, care fac ceea ce trebuie.
    Cred că toate câte se întâmplă, la rele mă refer, sunt rezultatul unei educații deficitare.
    Și asta nu se poate rezolva prea repede..
    Seară bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cris,
    Întâmplarea m- „șocat„. Am scris imediat ce am venit acasă.
    Am repostat-o, pentru că îmi revine în minte, de multe ori..
    Seară frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  16. psi,
    Este absolut adevărată.
    Da, m-a impresionat Mama aceea, cum n-au reușit s-o facă multe dintre cele cu care m-am intersectat ca profesoară și ca dirigintă.
    Regret că am fost atât de surprinsă, că nici măcar un număr de telefon n-am cerut.
    Se întâmplă atâtea chiar lângă noi..
    Seară bună!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Dictatura..,
    În viața noastră de profesoare și de diriginte, întâlnim atâta suferință..fiecare întâmplare își are doza ei de dificultate.
    Ne trebuie multă răbdare, mai multă înțelegere și extrem de multă dragoste pentru copii. Doar așa , putem fi de ajutor.

    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  18. Viata ne rezerva multe.Si bune si rele. Nu mi-a placut niciodata sa-i condamn pe parinti.Fiecare face cum si ce poate pentru copilul sau.Sunt si eu un parinte,cateodata bun,cateodata rau(cel putin acum in ochii baietilor mei).Daca parintii nu sunt alaturi de copii,aici mare adevar ai grait,cine sa se implice?!Poate scoala ar putea face mult mai mult decat sa puna niste absente,mai ales cand un copil bun o ia pe alte cai.
    Eu zic,Gina ,ca D-zeu exista si numai simplu fapt ca ai fost cu catva pasi in urma acestei mame,care a reusit sa-si descarce sufletul Omului potrivit ,nu cred ca a fost simpla coincidenta.

    RăspundețiȘtergere
  19. Angi,
    Amândouă știm foarte bine cât contează să alini un suflet, fie al părintelui, fie al copilului.
    Sunt și situații când nu poți da niciun sfat. Atunci contează chiar și simplul fapt că asculți. Că persoana de lângă tine nu se mai simte singură.
    Da, de câte ori nu mi-am făcut fel și fel de gânduri în legătură cu o soluție sau alta..ca profesoară, ca dirigintă, ca mamă.

    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere