vineri, 25 septembrie 2015

sărmane clovn...

  motto: O mască ne spune mai multe decât  o față. Oscar Wilde


-Doamna, oricât i-ați explica, ăsta nu înțelege, nu știe nimic; nici măcar cine este Elodia.
Atunci-a trecut destul de mult-am râs cu poftă, erau frați, la diferență de un an.
Acum văd lucrurile altfel.
Copiii ascultă, observă, înregistrează. De unde? de la televizor, de la alții, părinții au foarte puțin timp pentru ei, poate chiar deloc. Unii se uită, deși obosiți de munca zilei până noaptea târziu, să vadă ce s-a mai întâmplat cu x, y, z,figuri obișnuite până mai ieri, ajunse, peste noapte-folosesc un cuvânt atât de băgat în seamă, că nici nu știi ce semnificație adevărată mai  are-persoane publice.
Și dacă adulții se uită, apoi comentează, la micul dejun, la cină, în autobuz, în anticamera medicului, în stația de metrou, în tren, copiii, înțelegând că toată lumea este interesată de ”vedete„, cred că asta este viața, astea sunt valorile, asta trebuie să-și dorească și ei.
Ținta preocupărilor lor este să ajungă vedete.
Oricum.

Tot așa și cu manelele. Unii strâmbă din nas, când între străini vine vorba despre ele, se simt foarte bine, este cool să spună că le detestă- într-un mediu select-dar la petrecerile de familie se întrec pe ringul de dans în a-și demonstra talentul.
Simt un fel de compasiune pentru niște biete ființe, a căror viață este scotocită până în cele mai tainice colțișoare de către niște angajați de prin televiziuni, care fac succes, transformat în bani, din dramele "invitaților";altfel, fiecare se jură, că nu-i pasă de vecinul, nici de capra acestuia.
Prestatorii sunt niște figuri fără niciun dumnezeu, care cred că tot ce zboară se mănâncă.
Râd, plâng, dansează, ar încerca, probabil, și pe sârmă, se târăsc în patru labe, spun cimilituri, își numără obiectele intime, aduc documente personale importante, încalcă ritualul înmormântării cuiva drag, trec cu bocancii peste clipa când au iubit, peste momentul în care au jurat cuiva credință veșnică.
Renunță total la viața personală, la părinți, bunici, copii, pozând NUD în fața celor dispuși să vadă tot circul, spre a se distra, dar , mai ales pentru cei care, seară de seară, demonstrează cât de mare le este succesul .
Cu grafice.
Și mai am un sentiment.
De mare  îngrijorare; unii copii au de ales.
Între maturizare forțată și sclavie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.