fericirea și eternitatea clipei

  „Odată ce ai plecat de acasă, ești bun plecat:

Ai pornit pe drumul tău. Nu e cale de întoarcere. Acum ai ajuns în lumea mare și flămândă, iar aici, ori  te îneci, ori înoți„.Anthony  Hopkins

( autobiografia), pagina78

( povești adevărate pentru prieteni)

Nu mă gândesc prea des la fericire, încerc să mă bucur de ceea ce-mi creează o stare care nu are nevoie să fie numită, găsită doar în cele mai tainice firicele de suflet.

Când mă regăsesc- eu cu mine- caut ceva din dimineața aceea de iarnă, mama se trezise de dimineața, probabil că spălase rufe până noaptea târziu, așa că le întindea pe culme înainte de a trece la alte treburi.

Eram micuță, nu mergeam, încă, la școală.

Prin gemulețul dinspre curte, al camerei luminate de flăcările jucăușe din sobă, priveam fascinată întregul peisaj al unei lumi, pe care mintea mea de copil o gusta cu nesaț: rufele alb-albăstrii, ținute în scrobeală, găinile ciugulind prin zăpadă, șorțul mamei, zăpada nivelând protector grajdul, bucătăria de vară, ramurile osoase ale bătrânului nuc, curtea.

Ceva cald mă învăluia.

Cred că era fericirea!

Răsfoiesc paginile imaginare ale jurnalului acelor ani și aflu alte momente când, poate, că am atins fericirea.

Era către seară, îmi pregăteam lecțiile pentru a doua zi, geometria, nou- apărută în orar, îmi dădea mari bătăi de cap. Văd cu ochii minții manualul cu foi gălbui, foșnitoare. Încercasem în fel și chip să rezolv problemele cu teorema înălțimii. Nimic nu mergea.

Brusc, așa, de nu știu cum și de unde, mintea mi s-a limpezit, cred că am dus o perpendiculară dintr-un unghi, totul s-a luminat, am rezolvat nu doar tema, ci toate problemele de la acel capitol

A doua zi, la școală, am fost cea mai cea!

Eram fericită!

Dacă este să caut în sufletul meu de adolescentă momentele de fericire, ele țin de sentimente:primele scrisori de dragoste, primul dans, luna...

Mai târziu, am descoperit fericirea în sentimentul inegalabil matern, doi fii, la ceva distanță unul de altul,fiecare altfel, primii lor pași, primele cuvinte stâlcite, serbări, școli, examene, sosiri.

Nepoțeii!

În urmă cu câțiva ani, într-o excursie în Danemarca, am aflat că danezii sunt poporul cel mai fericit din Europa.

Am încercat să înțeleg ceva din fericirea lor- era primăvară ( la noi), la ei băteau vânturi aprige, îi vedeam dimineața pedalând care/ încotro, de la cel mai mic, până la cel mai vârstnic, neluând nicicum în seamă frigul, vântul, cerul noros,

Am văzut către seară grupuri de tineri,fete și băieți, unul lângă altul,în colț de parc, cu câte un suc sau câte o bere în mână, în spatele lor, bicicletele și ele, în cerc. Le auzeam râsetele, le priveam fețele îmbujorate.

Cineva din grupul nostru de excursioniști se întreba atunci, cu o ironie aspră.„cum să fie, domle, ăștia fericiți, când, clipă de clipă, te spulberă vântul??„

Ieri, m-am dus împreună  cu mai mulți  foști colegi de cancelarie,să-i ducem flori și lumină unuia dintre primii directorii din anii în care  noi am pus mult suflet și pasiune în meserie.

La priveam fețele, ni se mai întâlneau privirile,îmi treceau prin minte  fel și fel de întâmplări,din câte s-au petrecut  în anii mei de  profesoară... 

În îndepărtații ani,înscriși în carnete de muncă, cu măriri de salarii și  promovări de trepte,toamnele fugeau una după alta, copiii noștri  erau  școlari,ne întâlneam  în vacanțe la mare  sau la munte.

Un  om și mai mulți oameni, profesori și învățători, lucruri bune, altele, poate, altfel, 

, un drum deloc ușor, întrebări nerostite niciodată,  flori, lumină..

Este decembrie, vin Sărbătorile, lumea  este mult prea agitată..

Citesc o carte  frumoasă, un fel de  anatomie a unui suflet special, cum zice  cineva”Hai că am reușit, puștiule„, Anthony Hopkins.

„Cine sunt?

Unde sunt?

Când se întâmplă?

Ce vreau?

De ce vreau asta?

 Cum să obțin asta?

Ce trebuie să depășesc pentru a obține ce vreau?”//

Cam multe întrebări, așa-i?  că nici timp nu-ți mai rămâne  să ghicești pe unde o fi hoinărind  fericirea.

dacă

 citești cu atenție ce scrie mai jos, afli  că  n-ar fi deloc  greu să fii fericit.
Nici filozofia noastră populară nu este mult diferită de a lui Gandhi, mie așa mi se pare..
 Rău faci, rău găsești, bine faci, bine găsești.
Așa că, doar cu  un strop de  înțelepciune, am putea deveni  toți fericiți, ar dispărea toate necazurile, nu crezi?
  Oglinda lui Gandhi
Viața m-a învățat că lumea este amabilă, dacă eu sunt amabil; 
că persoanele sunt triste dacă eu sunt trist; 
că toți mă iubesc, dacă și eu ii iubesc; 
că toți sunt răi, dacă eu îi urăsc; 
că există fețe zâmbitoare, dacă eu le zâmbesc; 
că există fețe amărâte, dacă eu sunt amărât;
că lumea este fericită ,dacă eu sunt fericit; 
că lumea se supără, dacă eu mă supăr;
 că există persoane recunoscătoare, dacă eu sunt recunoscător;


Viața este ca o oglindă: dacă zâmbesc, oglinda îmi întoarce zâmbetul. 
Atitudinea pe care o am în fața vieții este aceeași pe care viața o va lua față de mine.

Cine vrea să fie iubit să iubească!

Unicul motiv să fii fericit este pentru ca tu hotărăști să fii fericit!//
parcă n-ar fi deloc greu să fii fericit..

în mersul vremii

 Câte n-aș putea scrie.. mii de chestii, poate. 

Trei zile în locuri dragi, revederi după  ..nu, n-o să spun câți ani, pentru că nici mie nu-mi vine să cred, n-o să povestesc  mai nimic din câte am văzut/auzit/povestit/ reamintit, descâlcit/ înnodat.

 N-o să povestesc  despre  satele tapetate cu  metri de   poze  mari, zâmbitoare, votează nr.3,  nici despre gălețile  aninate de garduri- votați cu noi și nu veți regreta, nici despre  mașinile  de la ale căror geamuri larg deschise  zburau în toate părțile pliante roșii , verzi,  mici sau mari  -scăpați de căpușă prin vot! c-așa-i românul,( turat la maxim)..  nici despre   individul cu berea într-o mână  adresându-se  nevăzuților ascultători, ba nu- greșesc, îl asculta  o doamnă    de la  balconul blocului din față, anterior , am muncit,  spune omul, descărcându-și năduful,  ce-i pasă lumii de el?  da,  există (încă) cetățeni turmentați.., se apropie   alegerile , există bogați și săraci,  granița   pare fragilă..     

Poate despre   plugarul cu tricou și  bermude, arând  peticuțul lui de pământ, ar trebui să povestec.   

Sau despre  strălucirea dimineților verzi, presărate cu  buze  moi de maci  străfulgerați   de lama coasei   croind  poteci  lungi  prin fânul  cu parfum de verde  crud..   

N-o să povestesc, pentru că  doar câteva cuvinte  îmi vin în minte  din toate cele trei zile.

G este verișoara mea. 

I-am văzut casa-  uriașă!  Să nu crezi că exagerez,  fiecare  băiat, câte un nivel, cel mic și-a serbat majoratul, 30 de invitați,  n-au spart nimic, toate sunt la  locul lor,   n-o să zică nimic  bărbatul  când s-o întoarce din  cursă.  face  Italia..//

- G, când ești tu fericită?

- Când dorm, năniță..  nănița sunt eu.//
mi-ar plăcea să  vorbim despre asta..

talentul tău

este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu. Leo Buscaglia

  Fericirea..ce semn de punctuație să i se potrivească? Probabil  toate!
Cum definesc eu fericirea?
 Nu știu. 
Cât durează fericirea?  cred că  nu se poate măsura- este ceva , o scânteiere de-o clipă. Reluată, reconstruită în gând,   ar dura o eternitate!
Fericirea mea, așa cum mi-o amintesc, în detalii, reluate cu încetinitorul, îi are ca eroi pe copiii mei.
 În vară, mi s-a întâmplat ceea ce se numește   o dată în viață!
Pentru a doua oară la Royal Opera Covent Garden- Faust, cu Angela Gheorghiu!

 Nu doar că am  văzut-o și am ascultat-o!!!(aici)

Târziu, în noapte,  am avut privilegiul să schimb câteva cuvinte cu DIVA.
  Să primesc un autograf și să facem   o fotografie!

 Astă seară,  Soprana Angela Gheorghiu va deschide  cea de-a 56-a ediție a celebrului Bal caritabil al Operei din Viena,

acompaniată de Orchestra Operei din Viena, sub bagheta dirijorului Georges Prêtre.

  Habanera din opera Carmen a lui Georges Bizet și I Could Have Danced All Night din musicalul My fair Lady.

Ce legătură am eu cu acest eveniment?

Una extraordinară!
Cum se măsoară fericirea?

anii și banii aduc fericirea?

Citisem într-o publicație că, în urma  unui studiu, realizat pe un eșantion de 80.0000 de persoane , publicat într-un ziar spaniol, de ce oare, nu la ei?   mai mulți cercetători  de la Universitatea din  Warwich, departamentul Psicologie,   au ajuns la concluzia  că oamenii sunt mai fericiți, dacă au bani mai mulți decât cunoscuții/vecinii/colegii/prietenii lor.

Justificarea ar fi că , în orice moment,  cine are bani   mai mulți își poate achiziționa , imediat,   un autoturism mai performant decât al cuiva cunoscut,  care ar avea aceeași marcă, de exemplu . 
Sau , dacă vecinul își face concediul la Varna, el poate  pleca la Nisa.
Înseamnă că fericirea ta  depinde de banii  altuia... 
Cum rămâne atunci cu morala ?//

Mă și gândeam la chestiunea asta, când, la aparatul de radio al taxiului  în care mă întorceam de la gară, aud altă știre.

Tot englezii,  cercetând același fenomen , au aflat  ceva cu totul diferit. 
De data asta n-am reținut nici măcar orașul în care s-a efectuat cercetarea, nu puteam să scot repede un creion și să notez, pentru că  șoferul ar fi intrat la idei..  știrea sună cam așa: adevărata, marea fericire, se trăiește între 85  / 90 de ani. 
Concluzia vine  tot în urma unui experiment, iar argumentele sunt - până la 20  de ani, omul este cam nehotărât, adică nefericit. 
De la 20  la  45 de ani  , este mult prea stresat- muncește pentru carieră/familie/ stat/, plătește datorii, face economii..
Nu are timp să se gândească la propria-i fericire.

 Perioada  următoare- 45- 80  de ani- nu a fost luată în seamă, chiar n-am înțeles din ce motiv.

Dar , foarte important este argumentul în favoarea fericirii octogenarilor, pe la noi  câți or  supraviețuind?   
Cercetătorii spun că la această vârstă, oamenii știu să trăiască fericirea.  
Dacă au o stare bună de sănătate, la ei, îmi zic în gând,  apreciază fiecare clipă, ca și cum ar fi ultima, adaug, tot pentru mine,  amintindu-mi ce ziceau strămoșii noștri.

 Trebuie să închei, rămânând într-o notă vioaie.
Neapărat!
Așa mi-a recomandat  John,   român , bănuiesc , stabilit  în Regat  , citindu-mi postarea cu prințesele, în care vorbeam despre lady Diana. Îmi spune că îi place, dar vrea ceva mai optimist.

Nu știu dacă piesa găsită este convingătoare, ar mai fost o variantă, în care protagonișii aveau  vârsta recomandată de englezi..  am preferat-o pe cea de față..

 p.s. tu ce zici ? cum o fi cu fericirea?

”toată lumea

 vrea să dirijeze pe toată lumea.Toată lumea se împotrivește să fie dirijată de toată lumea.Astfel se stabilește un echilibru, cel puțin, dinamic .Eugen Ionescu.
Maestrul Neagu Djuvara ne învață că  O sărbătoare națională e bine sa fie ținută într-un anotimp cu soare, în care vremea să te îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci la 1 Decembrie, când se văd aburii vorbitorilor ieșind din gură și când bieții ostași îngheață ?
Plouă mocănește.
Toamna și iarna își plâng laolaltă temerile.
În ziua întâi din decembrie.
Toți alergăm.
Căutăm.
Ce căutăm?
Echilibru, armonie, frumusețe.
Pendulăm între căutări și bucurii trecătoare.
Fericirea este un noroc ce te poate înveli, ca o vreme frumoasă, doar dacă ai noroc.
Este, însă, până la urmă, consecința efortului propriu.
Lupți pentru ea, cazi, te ridici, continui, te poticnești, mergi până unde reziști.
Nu trebuie să lenevești.
Și dacă n-ai învățat, în copilărie, să înoți, încearcă, măcar astăzi , să plutești.
Deasupra valului cenușiu.
La mulți ani!

o fi de bine,

o fi de rău?

Se zice că fericirea nu este atât o stare de spirit, cât o alegere...și că examenul cel mai greu din viața ar fi cel pe care, incă , nu l-ai dat.