Călimara și laptopul

Mi-am cumpărat de-o săptămână, la mâna-doua, un laptop
Și, de atunci, închis în casă, și zi și noapte scriu nonstop,
Subiectele îmi vin pe bandă, nu pot să spun  că le duc lipsa,
 Și nu mă dezlipesc de taste, nici de-ar veni Apocalipsa..
 Ilie Bâtcă, Tolba cu săgeți

Prima carte cu autograf  am primit-o  în ultima clasă de liceu. Scriitorul, aflat într-o vizită în școala noastră, era  ministrul învățământului din acea vreme.
Au trecut, în galop, anii, filele cărții s-au îngălbenit, foșnesc sfios, la atingere, doar amintirile.Trestii agitate ușor de întâmplări, ele se plimbă nestingherite, prin cotloane de suflet.
În biblioteca mea, s-au adunat multe cărți, pe a căror primă pagină, persoane dragi  au revărsat  gânduri, impresii, vise.
Revăzându-le, de fiecare dată, simt freamătul emoției.//
S-a întâmplat deunăzi. 

 Într-un plic gălbui, o tolbă!

Vânătorul, un prieten virtual,  domnul colonel Biliuță. Mie așa îmi place să-i spun, chiar dacă autorul cărții este  jurnalistul Ilie Bâtcă.

La câte săgeți a trimis și câte ținte a ochit, unii l-ar asemăna cu  Ilie, cel  care, în plină vară, în caleașca lui zburătoare, cutreieră cerul în  vârtejuri de  tunete și trăsnete !
 În cele 120 de pagini, câte încap în 45 de parodii cu gust de migdale amare, cartea- pamflet  se citește pe nerăsuflate!
 Sigur  o să-mi dai dreptate.
  Rulat  în   gradată gamă de metafore subtile, dialogul viu  cu multe celebre poeme  clasice, aduse la timpul prezent, construiește o vastă alegorie scenică, pe care se mișcă   o lume  complicată, colorată, măcinată de  convulsii   de tot felul.
Lumea zilelor noastre, plină de orgolii, patimi, și  politică nici curată, nici murdară, fantasme la picioare îi stă țara, arătând ca o epavă, interogații fără răspuns Se-ntreabă atunci cetățenii:/
 de-i facem cadou Cotrocenii/
renunță la una din case?, tărăboi pe scena politică Să-și arunce vorbe de ocară, reci/Nicidecum să scoată săbiile  din teci,  speranțe așteptați sentința, totuși, feții mei,  temeri și trădări, umilințe și  urcușuri, nădejdea se topea la soare, hulă și mită Copleșiți de ură, să le scoată ochii/C-au dat pe poșete banii, și pe rochii,   orchestrație pe  drum de căruțe, cu socri bogați și gineri  cu papioane mov, vile chiar dacă-i lângă țintirim/Eu vreau hrisov,lichele, plocoane, haite de pitiflenci,   antene și talk-sowuri,  falși oșteni, călcând  totul în picioare și trecutul  astei nații, și credință, și onoare, funcții mărunte, epigoni furând în taină, conturi, ponturi, corturi În zadar așteaptă rromii, pentru că un  cogeamite,/Președinte nu mai are ce s-adune de la..corturi, Smurd dar unora le stau în gât/ca un broscoi tare urât, politicieni, Nici nu-s treji, dar nici nu dorm/Când trec pe la Parlament,/ Nici prea rar, nici permanent/Și văd cum un text de lege/nici nu strică, nici nu drege, crize de tot felul, umiliri Un mesaj destul de clar/Să facem ce-i necesar , Să punem  viermii la muncă,
Așadar!ode și lamento, fonduri ue ,antiteze, trucuri electorale Scoțând  voturi, la nevoie, de la un pârât de plen,
Mai ceva ca Iosefini, albii iepuri din joben..  Europa/hopa-tropa, în garaj descurcă-se cum biet o ști, blondine, făcând furori printre meseni/și iar le promitea pomeni, legi cu dedicațíe asta-i moda, n-ai ce-i face  baștani copleșiți de ură, telegrame lui Crin, de-l întâlnești , să-i spui/să-și vadă de-ale sale, himere și contracte Mai avem patinoare, În cătune, săli de sport,
Sau, la munte, eliport?
În el avem fiecare
Un suport,  cugetări Lângă wisky, ce-ar mai merge deliciosul caviar!
Toate,
 Într-o săracă țară bogată
Țară bătută de soartă,
Nu-i nici vie, nu-i nici moartă.. .
 România noastră cea de toate zilele și  nopțile. 
Prezent pus la microscop!
Și , mai presus de toate, răzbate, printre rânduri,  rostit cu amărăciune și revoltă, sentimentul ostașului care își vede idealurile spulberate, întrebându-se retoric de-și are rostul Jurământul către Țară..
Dragul meu, Armata astăzi , nu mai e ce-a fost nainte!
Noi am fost , la vremea noastră, acel soi de buni la toate
Și să-i apărăm  hotarul, și să-i dăm Țării bucate,
Viața toți ne-am dedicat-o unui măreț, nobil țel,
Să ne facem datoria către Țară, sub drapel. 

 O carte scrisă limpede, cu talent, pasiune, umor, ironie fină, revoltă,  înalt spirit  patriotic, o carte ale cărei parodii se adună, simbolic, de-a lungul unui secetos sezon de vânătoare, în  Tolba  cu săgeți.
Și pentru că este o carte de suflet, ea se încheie sentimental, cu un testament în iamb arghezian
Soției mele
Nu-ți voi lăsa drept bunuri , după moarte,
Iubita mea, decât această carte,
Căci banii ce i-am  strâns , cu-atâta trudă,
I-am prăpădit , dar să nu-ți fie ciudă,
Că n-am  făcut  cu ei vreo sindrofie,
I-am dat  doar pe cerneală și hârtie
Și am plătit manopera(o parte).

Cam ăștia-s banii noștri puși..Deoparte!