”Dacă sunt atât de harnice,( furnicile) de ce nu evoluează și ele? Au rămas furnici de când lumea și pământul„.
De ce și-o fi intitulat el primul capitol al cărții„ Pentru multe sărbători„, asta nu prea am înțeles.
„Pădurea norvegiană„ este o carte pentru vreme limpezită de ploi, o carte,căreia, dacă n-aș fi citit-o în format electronic, i-aș fi simțit adierea de vânt peste pajiști fără început, fără sfârșit.
„A, da, fântâna de pe pajiște! Nici măcar nu știam dacă există așa ceva. Poate că era doar o imagine sau un semn ce se afla în interiorul lui Naoko, ca toate celelalte lucruri pe care le urzea în acele zile sau nu. Dar, odată ce mi-a descris fântâna, eu nu mai eram capabil să-mi imaginez pajiștea fără fântână„.
„Pădurea norvegiană„ !
Frumoasă și neliniștită ca însăși viața de student! O carte de care nu prea m-am putut dezlipi ușor.
Ce vreau eu să spun este că, acum,după ce am ajuns la sfârșitul celei de-a treia dintre multele cărți pe care le-a scris Haruki Murakami,( au fost momente când nu voiam să-mi las ochii să alerge)este că nu mă înghesui între cei care l-au citit pentru că romanele i s-au vândut ca pâinea caldă, nici pentru că numele lui a devenit popular precum al marilor actori de cinema.
Am citit „La sud de graniță, la vest de soare” și„ Pădurea norvegiană”, pentru că le-am primit în dar. Ambele sunt cărți după care, odată ce am ajuns la final, am avut acea stare pe care ți-o dă o călătorie care ai fi vrut să continue.
De ce ”Pădurea norvegiană”?
Nu te aștepta să se fi petrecut ceva în ascunzișul de basm al unei miraculoase păduri- titlul cărții este un lait-motiv, care se leagă tainic de muzica Beatlesilor, un clopoțel aninat de sufletul lui Watanabe: licean/student/ bărbat la 37 de ani, naratorul japonez,cu care se identică scriitorul sărbătorit astăzi.
Ce mi-a plăcut și de ce?
Mi-a plăcut tot ce ține de viața de student-studențimea generației mele și-a trăit incertitudinile exact în aceiași ani, într-altă parte a lumii.
Watanabe -povestitorul-student la Universitate, este un avid de lectură, înghițind cu nesaț cărțile unor mari scriitori:Scott Fitzgerald, Truman Capote, John Upaike, Herman Hesse, Boris Vian, dar și Balzac, Dante, Conrad, Dickens-sunt doar câteva nume dintr-o lungă și serioasă listă,un mare iubitor de muzică:ascultă cu aceeași plăcere muzică modernă, dar și compozitori profunzi:Beatles,Brahms, Bill Evans,Ravel, Debusy, Robert Camdesus, Sarah Vaughan, Bud Powel...
Este un tânăr sensibil, care urmează cursurile unei facultăți de stat, un suflet special,în căutarea iubirii, un prieten cum rar s-ar putea găsi într-un cămin studențesc bântuit de tot felul de probleme, într-o societate în care prea puțini sunt cei interesați de omul de alături.Viața lui se intersectează cu alte șapte personaje, așadar opt tineri, patru băieți și patru fete- psihologii și educațíe diferite, tot atâtea evoluții, împreună și separat,temperamente diferite, țéluri cu greu rostite.
„Știi, Watanabe, că în căminul ăsta doar noi suntem oameni adevărați? Restul sunt gunoaie”.
„ Normal că viața mă sperie uneori și mi se pare firesc să fie așa, dar nu pun totul la inimă. Dau din mine tot ce pot și merg înainte sută la sută, iau din viață ce-mi place și dau la o parte ce nu-mi place.
Ăsta este experimentul meu și dacă văd că că lucrurile nu merg cum trebuie, mă opresc și văd unde am greșit..„(Nagasawa, prietenul și mentorul naratorului,omul care a înghițit trei melci, pentru a-și arăta demnitatea în fața agresivității studenților mai mari) admis, după absolvirea Universității la Ministerul de Externe- examen pentru persoane calificate din domeniul serviciului public al afacerilor externe)
Watanabe, Nagasawa,Reiko, Cavaleristul Reiko, Kizuki, Hatusumi, Naoko( trei destine curmate brusc)- opt viețí, mai mult sau mai puțín diferite în Japonia anilor 1969/1975...
O carte frumoasă despre: tinerețe, dragoste, prietenie, studenție, cultură și violențe, despre năzbâtii și alienare, alcool și prostituție, despre inițiere, bucurii și regrete, familie și societate, despre grupări suspecte, despre boli psihice și traume, despre pierderi și regăsiri, tradiții și artă culinară, despre jinduită prosperitate și despre sărăcie, despre provocări și speranțe, despre moarte,tragism, neuitare și suflet.
O carte deschisă, cum este însăși viața.
CE NU MI-A PLĂCUT:prea mult dezgolit erotism, obsesiv explicit.
Cartea nu oferă răspunsuri la marile probleme ale existenței.De ce nu rezistă toțí tinerii în fațá încercărilor vieții, de ce iubirea nu are atâta forță, încât să învingă moartea?
Cartea pune întrebări și lasă urme imposibil de uitat.
Cartea pune întrebări și lasă urme imposibil de uitat.
”Știu de ce Naoko m-a rugat să n-o uit niciodată. Era conștientă de faptul că amintirile se vor șterge. De aceea m-a implorat să n-o uit și să țin minte că a existat.
Sunt cumplit de trist când mă gândesc la toate astea, pentru că Naoko nici măcar nu m-a iubit„.( Watanabe)
La mulțí ani, Haruki Murakami!
La mulțí ani, Haruki Murakami!
