toamnă gorjeană

eu nu am căutat,

în toată viațá mea, decât esențá zborului. Zborul-ce fericire! Constantin Brâncuși
 
Când scriu, vorbesc, îmi doresc ca tu  să simți ceea ce simt eu, să te eliberezi de tine însu(ă)ți , pentru că îți propun, într-un fel,  șansa ca, ascultându-mă, să te eliberezi de povara pe care, cumva, o ai. 
Sau dacă tocmai te simți foarte bine, să împărtășești clipa asta cu mine.
Că reușesc sau nu, asta ține , poate, și de tema  care mi-a venit în minte,  în funcție nu doar de trăirea mea  în aceste clipe. Ține de mult mai multe ..
Tocmai de asta, încerc să ocolesc lucrurile abstracte.
 Astăzi, o prietenă, profesoară de muzică,   mi-a trimis  un gând, chiar dacă, nu mai târziu de mâine , urmează să ne vedem.
 Ceva special.
Ceva cum rar se întâmplă..
M-am gândit dacă este cazul  să păstrez doar pentru mine și atât. Pentru că , mi-am spus în gând, lumea vrea doar lucruri frumoase, ieșite din frumos și din bine.
O parte din sufletul meu zice că  ar trebui să mai afle și alții. Așa că, mă străduiesc  să-ți transmit și ție trăirea, să te fac părtaș la starea mea. Într-un fel,  să mă identific emoțional cu tine, comunicând.
Pentru ca tu, la rându-ți, comunicând cu mine, să poți transmite și altora mesajul.
Epic,  povestea  are o schemă simplă.  ( Doamne!!!)
O tânără balerină  ( 30 de ani) își pierde , în condiții greu de explicat-  tratament greșit - un braț.
 30 de ani..
Mai departe? pentru ea nu prea mai există mai departe, deznădejde,  spaime, derută,  depresii,  gânduri  sumbre. Familia, prietenii  îi sunt aproape, fiecare cum se pricepe.
 Ea nu mai poate dansa. Nu are echilibru.
Într-o zi , află că  undeva un tânăr  a trecut printr-o încercare similară. A pierdut un picior.
Reușește să-l găsească .
 Îi propune să-l învețe să danseze.
 Nu orice. 
Să facă balet.
Imposibil!! au spus toți.
 Cei doi încep munca, MUNCA! 
Efort,  căderi,  dureri,  certuri,  ridicări, eșec după eșec.
Într-o dimineață, soarele  a răsărit  mai devreme și a râs cu toată fața.
Mai bine, uită-te!