Când scriu, vorbesc, îmi doresc ca tu să simți ceea ce simt eu, să te eliberezi de tine însu(ă)ți , pentru că îți propun, într-un fel, șansa ca, ascultându-mă, să te eliberezi de povara pe care, cumva, o ai.
Sau dacă tocmai te simți foarte bine, să împărtășești clipa asta cu mine.
Că reușesc sau nu, asta ține , poate, și de tema care mi-a venit în minte, în funcție nu doar de trăirea mea în aceste clipe. Ține de mult mai multe ..
Tocmai de asta, încerc să ocolesc lucrurile abstracte.
Astăzi, o prietenă, profesoară de muzică, mi-a trimis un gând, chiar dacă, nu mai târziu de mâine , urmează să ne vedem.
Ceva special.
Ceva cum rar se întâmplă..
M-am gândit dacă este cazul să păstrez doar pentru mine și atât. Pentru că , mi-am spus în gând, lumea vrea doar lucruri frumoase, ieșite din frumos și din bine.
O parte din sufletul meu zice că ar trebui să mai afle și alții. Așa că, mă străduiesc să-ți transmit și ție trăirea, să te fac părtaș la starea mea. Într-un fel, să mă identific emoțional cu tine, comunicând.
Pentru ca tu, la rându-ți, comunicând cu mine, să poți transmite și altora mesajul.
Epic, povestea are o schemă simplă. ( Doamne!!!)
O tânără balerină ( 30 de ani) își pierde , în condiții greu de explicat- tratament greșit - un braț.
30 de ani..
Mai departe? pentru ea nu prea mai există mai departe, deznădejde, spaime, derută, depresii, gânduri sumbre. Familia, prietenii îi sunt aproape, fiecare cum se pricepe.
Ea nu mai poate dansa. Nu are echilibru.
Într-o zi , află că undeva un tânăr a trecut printr-o încercare similară. A pierdut un picior.
Reușește să-l găsească .
Îi propune să-l învețe să danseze.
Nu orice.
Să facă balet.
Imposibil!! au spus toți.
Cei doi încep munca, MUNCA!
Efort, căderi, dureri, certuri, ridicări, eșec după eșec.
Într-o dimineață, soarele a răsărit mai devreme și a râs cu toată fața.
Mai bine, uită-te!
