sarea și sacul

Îi zărești  doar  spatele. Și un fes roșu. Meșterește ceva la motor. Nu-i mai pleacă mașina.
 I-a plecat nevasta, cu altul, în Spania. Auzi, domne, mănânci cu ea un sac de sare, și tot n-o cunoști, se adresează filozofic însoțitorului, ștergând  apăsat transpirația de pe față cu mâneca murdară a halatului spălăcit. Celălalt face ochii mici, ca și cum n-ar fi înțeles rostul vorbelor. Îndepărtează tacticos cu o cârpă moale  petele imaginare de pe capota nouă a mașinii. 
 Nu  știe că-i aud jelania, mai mult un plânset surd, decât o poveste, cum vrea el să pară. 
Ascultându-l, mă gândeam că , orice ar fi, rămânem indescifrabili în fața oricui.Toată viața. Chiar și pentru noi.
Visăm necontenit. Noaptea călătorim nestingheriți, tăiem lumea, de-a lungul, de-a latul, printre cunoscuți, pe cărări știute și  neștiute, sfredelim  stânci, trecem prin ziduri, evadăm din noi. Din casă, de la serviciu, din preajma cuiva nesuferit, din situații disperate,  fugim de spaime și dureri, fugim de  greu, de neiubire, de urât, cădem în capcane, cineva ne salvează, visul se termină, și brusc redevenim  aceleași ființe, cu vechile probleme, gânduri, speranțe, iubiri, întrebări.
Dacă un intrus pătrunde în visele noastre, cu bocancii, suferim. Pentru că el  strivește o parte de  suflet, alungă  puținele certitudini  adunate cu greu, certitudini, care  de fapt sunt incertitudini, dar îți aparțin.
Alții, cum ar fi de exemplu doamna din viața domnului din parcare, pățit cu sacul de sare, dacă nu mai pot suporta amestecul cuiva în visele proprii, fug. 
Cât mai departe.
Să fie asta o rezolvare?
Cât poți fugi, că tot trebuie să te oprești undeva, nu?
Și acolo, alt sac de sare?

citim lumea pe dos

 și pretindem că ne înșală. Rabindranath Tagore

 Te-ai gândit vreodată  cât valorează lumea?
Ei bine,  așa suna  întrebarea de baraj, pe care am primit-o aseară,  de la nepotul meu, școlarul  pe care, în vară,  îl așteaptă primul lui mare examen de intrare în viață-admiterea  în liceu. 
Suprasaturat de  teste , contrageri, expansiuni ( gramaticale),  interpretări de  poezii la prima vedere,  m-a provocat la o discuție  pentru care eram total nepregătită..
Bineînțeles că n-am știu să răspund.
 Este un număr   în care se adună trilioane de  catralioane și infinit de  multe zerouri.
 Cum să evaluezi acest pestriț colos și la ce bun, m-am întrebat  cerându-i lui o explicație..//
Dimineața mea a început devreme, ninge, mașina se strecoară  greoi, la ora asta toți  bucureștenii pleacă la  serviciu, în unele locuri se merge bară la bară, așa că eu și nepotul- el în drum către școală, eu în drum către gară,  avem vreme să  mai dăm o raită prin gramatică..
Mă fascinează gările cu vânzoleala lor matinală, lumea se duce și vine,  sosesc și pleacă trenuri, gânduri, probleme, râsete zgomotoase-m-am oprit  pentru o cafea fierbinte, până la plecarea trenului meu  am ceva timp, uite la masa vecină un  grup interesant -  câteva chinezoaice  fac fotografii,  par a fi studente, vecinul lor  se distrează cu căștile pe urechi, un  negru  privește  atent  jocul  fetelor, ce multe femei fumătoare trec prin fața ferestrei...
 Geamantane cu etichete internaționale, sacoșe  autohtone,  doi cerșetori,  o tânără   își  cară cu greu copilul rebegit de frig..
În tren e cald și bine, dincolo de fereastră albul este tot mai alb, case și drumuri, turle și sate, lumea și prețul ei.
Risc o întrebare, promite-mi că nu te superi- cât costă lumea ta?//
Unul dintre eroii cărții mele,  căpitan de vapor, se îndrăgostește în fiecare port, dar îi trece de cum pleacă..  zece pagini mai departe O femeie care își câștigă existența, coboară   social, oricât de respectabilă  i-ar fi ocupația, zice tot căpitanul.

  Nu te speria,acțiunea se petrece pe la  1845, în Valparaiso.

 Alte vremuri, altă lume!//
Controlorul este însoțit  de două doamne foarte  încruntate- nici n-ai zice că este criză, uite că a  apărut și supercontrolul, măi fir-ar să fie, patru  ceferiști și vreo zece călători. //

N-ai cum să nu auzi   ce mai vorbește lumea:
-Domle,  vin din Franța-povestește  domnul  de vis-a vis,proaspăt  întors din orașul de pe Sena, în paranteză  spun, cam   subțirel îmbrăcat pentru vremea de afară,  sacou verzui  de stofă, destul de șifonat,  pantofi împletiți, mă rog, asta e, adresându-i-se   suficient de tare vecinului de alături. 

Interlocutorul   se arată foarte impresionat de noutăți..așa, ia zi, domle ,ia zi  cum e acolo?

 Cum e? pe masă, cum se pune la noi apă în borcan, la ei se toarnă vin. Bei cât vrei.
 Domle, dacă ar fi așa pe aici, ăștia ar fura toate  borcanele..și ar fi beți pe toate drumurile..
 Mă întorc la cartea mea.. O femeie care are  o frunte de  măcar două degete nu se căsătorește  pentru a fi distrată, ci pentru a fi întreținută.. 

Ce vremuri! Ce lume!
Și  să-ți mai spun ceva- este prima oară când  găsesc scrisă expresia  să i se dezbumbeze jachețica..ce zici de   un asemenea verb?

...despre ce  nu se vorbește nu există..//
Sper să nu te fi  supărat nedumeririle mele..

perdidos en lumea asta mare

sau -cum a nimerit orbul Brăila După  examenul de psihologie,  din toamnă,   un student  în anul I  a fost declarat repetent.  Motivul? răspunsurile pe care  le-a dat  la întrebările următoare au deranjat comisia.  Că o fi fost student la particulară,  că o fi fost la stat, cu taxă,  fără taxă, asta nu știu.. (prietena care mi-a trimis întrebările a omis să-mi spună.) 1. În ce bătălie a murit Alexandru Macedon? - În ultima sa bătălie.  2. Unde a fost semnată Declarația de Independență? - În josul paginii. 3. Care este cauza principală a divorțului?  - Căsătoria.  4. Ce nu se poate mânca la micul dejun?  - Prânzul  și cina. 5. Cu ce se aseamană o jumătate de măr?  - Cu cealaltă jumătate.  6. Cum poate un om să reziste opt zile, fără să doarmă?. - Foarte simplu - doarme nopțile. 7. Cum se poate ridica un elefant, cu o singură mână?  - Nu veți găsi nicăieri un elefant cu o singură mână. 8. Dacă ai avea trei portocale și patru mere într-o mână și patru portocale  și trei mere în cealaltă mână, ce ar  spune prietena ta?  -  Că am niște mâini foarte mari.  9. Dacă 8 muncitori  clădesc un zid  în 8 ore, cât timp  i-ar trebui  unui  singur om să construiască același zid?    - Niciun pic de timp - zidul a fost deja construit! 10. Cum poți arunca un ou pe o pardoseală de beton, fără să crape?  - Pardoseala de beton este greu de crăpat.// tu ce spui? p.s.  fiindcă tot veni vorba despre interpretare, ai văzut ce supărați erau    cei 400 de spanioli, ajunși, ieri  la Budapesta,   motivul fiind că  ei se îndreptau către același stupid oraș ,  căruia în spaniolă  i se spune București,  dar se scrie Budapesta,  în sârbă?

la răscruce, în doi

Când am primit   de la fosta mea colegă de liceu mănunchiul de sfaturi extrase dintr-un manual  conceput  în 1955, avându-le  drept  destinatare pe  proaspăt căsătoritele doamne sau pe  aspirantele la titlul de femeie la casa ei, recunosc, n-am  reflectat deloc asupra celor scrise acolo.

 Am citit, m-am distrat, pentru câteva clipe le-am avut în fața ochilor pe  tinerele cu panglicuțe în cosițe, ținând două degete în dreptul buzelor, semn că  ai lor  micuți  dolofani să se retragă  în pătuțuri, că vine tata, dacă aș deschide o paranteză, aș putea zice vezi tu pe dracu, hai, recunoaște că nu-ți este deloc străină expresia..

Astăzi, acum, în clipa asta, chiar mă gândesc la ce am citit în manualul cu pricina.

 Fetele de  măritat, orășence sau  țărănci, învățate sau fără școală, veneau cu  cinstea și  cu zestrea. 

Ca  o compensație, cumva, pentru ce urma să se întâmple.

 Soția era sortită să rămână acasă,  să facă și să crească copii, gătea, spăla, primenea..unele, cele bogate, aveau ajutoare, așa că își puteau permite să aloce timp  zilnic  pentru a se păstra frumoase și proaspete pentru când venea EL acasă, obosit, de la  muncă.

Pentru el, așadar.

 El aducea banii.

Femeia, vorba lui Tibi, era, într-un fel, sclava.

 Lipseau lanțurile.

Citeam pe undeva, parcă Rousseau zice  că ne naștem liberi, dar toată viața purtăm lanțuri..

Revin  la tânăra  de atunci  și o  văd- toată ziua face aceleași treburi pentru casă, dar nu uită să  se dichisească. 

De ce? Pentru el! 
Să se simtă el bine, când vine, el poate fi un pic mai frumos decât dracu, zicea bunica, mă rog, nu este regulă..ea- obiect decorativ vorbitor, și uite așa  trecea viața.//

Astăzi, 2012, la  mai bine de juma de secol.

 Multe s-au schimbat, multe au rămas.

 Zestrea există,  o aduce el- casă, mașină, cont, poziție socială. Să fie băiat bun, zic părinții, să fie sexi, zice ea, și , neapărat să aibă cont.
 Unele sunt mai puțin pretențioase, nu contează vârsta,  nici înălțimea, nici  circumferința.. important este contul.

Fetele  se aduc pe ele, serviciul se numește job, în multe cazuri , cei doi sunt foști  colegi de facultate/serviciu etc.  Nu este obligatoriu certificatul de căsătorie, biletul vacii îi spune cineva, există căsătorie de probă, cred că este cea mai adevărată .

Dacă ambii lucrează, ceea ce îi unește  ar fi cariera,  stresul,  creditele, dacă  n-a venit și contribuția parentală. 

 Ziua- muncă, trafic, el , mașină, ea , mașină, colegi, competențe, euri, masa la restaurant cu  gașca de la serviciu,  casa este locul unde vin să facă duș, să se schimbe, vorbe, facturi, telefoane, unde este încărcătorul, una alta, serile  sunt tot mai scurte și cam la fel-politică, pe ecranul televizorului tot mai multe fete dezbrăcate, este criză mondială,  francezii au ieșit din casele lor , 80% s-au dus la vot,  somnul, deșteptătorul, tocmai când somnul este mai dulce, ziua următoare,  mașina pornește mai greu, se mai naște câte un copil,  bonă, pamperși, grădiniță particulară, prin bucătărie  doamna trece rar- totul  se ia de pe raft,  în locul panglicuțelor, se merge la sală, bronz artificial,  sâni artificiali..

Și atunci, ca și acum, există reguli, viața adevărată  este dincolo de ele, fiecare  ființă, fiecare familie își  duce propriul drum.

În linii, coclauri, poteci,  direcții  mereu schimbate..

Greșesc? 
p.s uitasem să-ți spun că românul  n-a uitat să zâmbească- ascultă!
 Pentru că astăzi, domnul Ponta are o zi  specială,  n-au întârziat să apară poantele.

 Cică :

 -lista cu membrii  guvernului  de formula I  va fi anunțată   pe la 21, 15, ca să-și facă și crinul somnul de frumusețe,

-planul de investiții al Guvernului  se anulează, deocamdată, banii fiind dați pensionarilor. Nu de alta, dar să nu moară toți până la votare;

- sute de tineri , cu  pixuri, coli, laptopuri  etc..așteaptă, deja,  în Piața Universității, lista cu noii guvernanți, ca să-și strige, în sloganuri, bucuria;

-domnul Mircea Diaconu  îl va interpreta pe ministrul culturii, cortina este transparentă,  nu se știe câte acte are  noua piesă;

- domnului prim- ministru în așteptare îi place mult Bacovia, de aceea,  o preferă pe doamna Rovana Plumb  la Mediu;

-este un banc cu domnul Marga și limba română,   se spune doar la ureche(a) externă;

-potrivit  părerilor unor ziariști, noul guvern ar fi cel mai  bogat din istorie,și dacă nu este,  va avea grijă să fie!

Nu-i așa că ziua de luni este cea mai simpatică din toată săptămâna?

în propria oglindă

Devastator, imoral, scandalos, tulburător,  citit, aruncat, criticat, reluat, împroșcat cu insulte, scuturat de către autor, cinic, impresionant, revitaliza(n)t, magic, aspru, fabulos,  fără inhibiții, romanul Portretul lui Dorian Gray, scris de Oscar Wilde, el însuși un personaj  straniu ,  dezvăluie povara păcatului hedonic.  
 Cartea dezvoltă tema convingerii că rolul artei este de a cultiva frumosul.
Acum câteva seri, am revăzut filmul..

Farmecul căsătoriei este că face minciuna absolut necesară.

Cei care privesc dincolo de aparențe  o fac pe riscul lor.

Singura cale să scapi de tentație este să te lași în voia ei.

Să nu te căsătorești niciodată- este singura șansă  să-ți păstrezi iluziile!

 tu  ce spui?

pe uriașul nevăzut răboj

 Încă o săptămână se apropie de sfârșit.
Zilele fug , mereu în același ireversibil  sens, măcinând secundele. 
Noi , alergători pe orbite proprii, ne înscriem din mers, în marea cursă, evidentă și unanimă. Clipă de clipă, adunăm- în sertare invizibile-  suișuri, poticneli, ambiții, căderi, idealuri, întâmplări.  
 Din cutiuța cu amintiri, am ales  astăzi  o poveste- parfumată- între- bloggheri- cel mai drag suvenir,

Mărgele colorate//

Răstoaca își duce agale firul printre sălcii bătrâne, despletite. Într-un loc, dincolo de marginea satului, se lățește. Apoi se oprește brusc. Băltește.
Mai mult de jumătate din lot este năpădit de bozii. Broaștele cântă în limba lor. Pământ sărac. Nimic nu rezistă.
Vine din când în când să-l vadă. Nici ea nu știe prea bine de ce. Atât i-a rămas din zestrea promisă. O parte din salbă, pogonul de vie din Cotu’ zidului, fota și ia i s-au luat.  Alungă gândul rău. Nu i le-a luat nimeni, ea le-a dat. Avea încotro?
 Prima dintre cei șase copii , trei fete și trei băieți,  s-a lăsat ademenită de al Ștefănoaii. Frumos bărbat, n-ai ce zice, da’ ticălos, în câteva luni, s- a însurat cu-o venetică. De voie, de nevoie, Marița s-a măritat și ea. Cu-un vădan.
Taica n-a avut de ales, i-a dat și zestrea ei. șa a rămas Ioana, a doua fată , doar cu haina de camgărn negru și guler de vulpe roșcată, un ilic de catifea, tivit cu mărgele și cu pământul ăsta sterp.
Cu mâinile adunate în poală, fata își lasă gândurile slobode. Fug , se duc și iar se întorc. În stol.
Soarele clipește printre pietrele albe din prund.
Stabiliseră nunta. În toamnă, după cules, când termina Mitel armata. De toate vorbiseră doar ei amândoi, de nași, de lăutari.. nuntă potrivită. O vreme, un an-doi, or sta la ai lui,  chiar de nu le-o fi ușor, până-și încropesc un cuib de casă.
La Crăciun, Mitel a venit în permisie. Trei zile. Ce baluri!
A plecat singur la gară, grăbit, cu felinaru’ într-o mână, pachetul în cealaltă- cozonac, carne friptă, o sticlă cu vin.
A nins toată noaptea. Ea n-a închis un ochi. Opt kilometri prin nămeți ... Să prindă trenul de Oradea, să nu întârzie la raportul de dimineață. L-au atacat hoții. Câți or fi fost..Cum s-o fi luptat cu ei?
I-au luat tot. 
Dimineața l-au găsit niște ceferiști, cu foia de drum sub cap.
Taica nu i-a spus imediat, a găsit el un moment, spre seară. 
N-a plâns, n-a strigat, i s-a împietrit obrazul. 
Multe zile n-a vorbit cu nimeni, n-a mâncat, n-a ieșit în lume. Înainte îi plăcea să cânte, era nelipsită de la horă. Uitase  să zâmbească, nici în oglindă nu se mai uita. 
 Cozile  din mers le împletea..
Apoi s-a măritat sorsa. Nu i-a reproșat că i-a luat din zestre, n-a zis nimic nimănui. Cât a fost postul de mare, a cusut, a năvădit, a țesut, de dimineața , până târziu, în noapte.
Către Paște, fața i s-a mai înseninat, dar la horă n-a ieșit . Bluza de borangic, cu mânecă bufantă, țesută de mâna ei, i-a împrumutat-o surorii mai mici. N-a vrut s-o vadă.


Adie vântul printre sălcii. Potecuța o duce până-n ulița mare.  Merg picioarele fără ea. În fața porții lor, o căruță,  doi cai, mari, cu funde prinse la căpestre. Sub prunii din curte- taica, maica, Stela, verișoara ei, măritată de curând într-un sat vecin. Cu fața spre poartă, un tânăr spătos ,  obraz bălan și ochi mari, albaștri.
Beau țuica din păhărele și vorbesc.
S-au înțeles.
Ea tace. Privește în gol.
Câteva macaturi, două-trei rânduri de albituri, perne de fulgi, rochii, fuste, puse teanc în lada verde cu trandafiri, cumpărată cu vreun an în urmă din târg, de la Potlogi.
Deasupra, haina neagră, cu guler de vulpe, broboada de lâniță cu ciucuri lungi.
Și ilicul, purtat la primul bal.
N-au scos o vorbă pe drum.
Îl privea tăcută. 
El mâna caii, ferindu-și obrazul.
Au lăsat în urmă podul de peste Argeș.
Răsărea luna, când au intrat în curtea , unde avea să fie, peste patru ani, mireasă.
 Ani secetoși. 
La nuntă aveau un copil. O fată.
Dragostea a venit cu timpul.
O fi fost dragoste, cine mai știe?
Anii s-au risipit.
Ca mărgelele de pe ilicul de catifea .//