Neînduratul. Deşi se-nvoise cu semne că-n ţară
Nu m-oi întoarce de-aici înainte ca Troia s-o spulber,
Totuşi acuma s-a pus să mă-nşele grozav, mă sileşte
Calea spre ţară s-apuc ruşinos după pierdere multă.
Astfel e voia lui Zeus, a zeului cel mai puternic...”
Homer//
Într-un superb asfințit de august, am petrecut câteva ceasuri bune într-un sat grecesc.
Livezi de măslini rodeau a doua oară, ținându-și boabele în vârful degetelor de frunze lucioase.
Ulițe înguste, cât să încapă o mașină modestă, căsuțe mici de tot.
Nimeni din grup nu s-a lăsat convins să cerem permisiunea uneia dintre bătrânele cu fețe arse de soare, umbrite sub basmale negre, care își odihneau mâinile crăpate de neodihnă în poală fustelor spălăcite, să trecem pragul unei case..
Vieți scrise în palme, pe frunți brăzdate de griji.
N-am îndrăznit să fac vreo poză, trăiam spectacolul lumii în cremenea sufletului despicat de vânturi, depărtări și nisip.
Apă de ploaie strânsă cu picătura, pe acoperișuri în formă unei copăi.
Era în 2004.
Un aparat de fotografiat, cu baterii, mereu rătăcit..
Pe undeva , sigur, am notat numele satului aceluia, pierdut printre valuri de timp.
Nimeni din grup nu s-a lăsat convins să cerem permisiunea uneia dintre bătrânele cu fețe arse de soare, umbrite sub basmale negre, care își odihneau mâinile crăpate de neodihnă în poală fustelor spălăcite, să trecem pragul unei case..
Vieți scrise în palme, pe frunți brăzdate de griji.
N-am îndrăznit să fac vreo poză, trăiam spectacolul lumii în cremenea sufletului despicat de vânturi, depărtări și nisip.
Apă de ploaie strânsă cu picătura, pe acoperișuri în formă unei copăi.
Era în 2004.
Un aparat de fotografiat, cu baterii, mereu rătăcit..
Pe undeva , sigur, am notat numele satului aceluia, pierdut printre valuri de timp.
Am rămas cu o dorință ..voi mai avea, oare , vreodată, prilejul să revin pe locurile unde doar vântul se simte mereu la el acasă?
Ceva mai departe, la capătul satului, drumul, străjuit de leandri albi, roșii și roz, ne-a dus în dezlănțuitul strălucitor oraș.
Mâncăruri din belșug- n-am putut nici măcar să gust- se răsfățau în grăsime, răspândind un miros ademenitor pentru unii, greu de suportat pentru alții.
Stropite generos cu vin roșu.
Muzică , dansatori cu priviri iuți și mișcări ireale, coborâți parcă dintr-o altă lume.
Stropite generos cu vin roșu.
Muzică , dansatori cu priviri iuți și mișcări ireale, coborâți parcă dintr-o altă lume.
Locurile, ca și oamenii, au personalitate.
În seara aceea, am simțit Grecia ca o țară a contrastelor- sărăcie mocnită în satele de pescari și sclipirea modernă- istorie povestită și prezent aspirând spre un mâine , care astăzi, 2011, se trezește brusc, la realitate.
p.s. ai fost în Grecia?
