marți, 26 iulie 2011

”mare și grea e osânda

 ce-mi dete părintele Zeus,
Neînduratul. Deşi se-nvoise cu semne că-n ţară
Nu m-oi întoarce de-aici înainte ca Troia s-o spulber,
Totuşi acuma s-a pus să mă-nşele grozav, mă sileşte
Calea spre ţară s-apuc ruşinos după pierdere multă.
Astfel e voia lui Zeus, a zeului cel mai puternic... 
Homer//
  Într-un superb asfințit de august,  am petrecut câteva ceasuri bune într-un sat grecesc. 
 Livezi de măslini rodeau a doua oară, ținându-și boabele  în vârful degetelor de frunze lucioase.
Ulițe înguste, cât să încapă o mașină modestă, căsuțe mici de tot.
Nimeni din grup nu s-a lăsat convins să cerem permisiunea uneia dintre bătrânele cu fețe arse de soare, umbrite sub basmale negre, care își odihneau  mâinile  crăpate de neodihnă în poală fustelor spălăcite, să trecem pragul unei case..  
 Vieți scrise  în palme, pe frunți  brăzdate de griji. 
N-am îndrăznit să fac vreo poză, trăiam spectacolul lumii în cremenea sufletului despicat de vânturi, depărtări  și nisip. 

  Apă  de ploaie strânsă cu picătura, pe acoperișuri în formă unei copăi.
Era în 2004. 
Un aparat de fotografiat,  cu baterii, mereu rătăcit..
Pe undeva , sigur,  am notat numele satului aceluia, pierdut printre  valuri de timp.
Am rămas cu o dorință ..voi  mai avea, oare , vreodată,  prilejul să revin pe locurile  unde doar vântul se simte mereu la el acasă?
Ceva mai departe,  la capătul satului, drumul, străjuit de leandri albi, roșii și roz, ne-a dus în  dezlănțuitul  strălucitor oraș.
Pentru cei   peste o mie de turiști din toate colțurile lumii, s-a pregatit o seară   seara cretană.
Mâncăruri din belșug- n-am putut nici măcar să gust-  se răsfățau în grăsime, răspândind un miros  ademenitor pentru unii, greu de suportat pentru alții.
Stropite generos cu vin roșu.
Muzică , dansatori cu priviri iuți și mișcări ireale, coborâți parcă  dintr-o altă lume.
Locurile, ca și oamenii, au personalitate.
 În seara aceea,  am simțit Grecia ca o țară a contrastelor- sărăcie mocnită în satele de pescari și sclipirea modernă- istorie povestită și prezent aspirând  spre un mâine , care astăzi, 2011, se trezește brusc, la realitate.
 p.s.  ai fost în Grecia?

25 de comentarii:

  1. Încă n-am fost în Grecia, dar sper să merg, chiar m-aţi făcut curios.

    O zi superbă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie sa fie tare frumos in Grecia, dupa descrierea dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
  3. OFFTOPIC: Oricand aveti dumneavoastra timp imi lasati un semn pe musat_cristina92@yahoo.com Sunt acasa pana la ora 17, apoi pana seara sunt la o prietena, dar am computerul la dispozitie. Cand ati vizitat ultima oara Braila? Avand in vedere ca bulevardul Dorobantilor e in reparatii capitale, e posibil sa nu va faca o impresie prea placuta. Mai ales ca pe santier se sta mai mult decat se munceste. Va astept cu drag. ~Cristina~

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, a fost minunat! Planuim o intoarcere, intr-o vara...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucr ca sfatul dat de cineva a fost luat in seama.
    Nu am fost in Grecia dar mi/as dori nespus ca ea sa vina la mine. Cu simplitatea, seriozitatea si temperamentul oamenilor.
    Regret cand vad ca se vorbeste despre cultura si istoria unor foste imperii create din multitudinea de cetati ocupate. Noi pe meleagurile geto-dace nu am avut prea mult timp pentru cultura. Eram ,, la rascruce de vanturi,,. Dar am stapanit aproape jumatate din Europa. Nu este nici un profesor de istorie pe aici ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Iată o frumoasă întoarcere în timp,pe acordurile din Zorba. Ceva mai frumos nici că se putea. Grecie... Vânt, aşa este. Şi piatră. Dar şi multă frumuseţe, multă omenie, suflete deschise permanent. Şi, de ce să nu o spunem, un vin foarte bun...

    Gânduri bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Petru Dolhescu,
    Nu doar că nu veți regreta, o să vă placă mult!
    La Acropole veți prinde timpul din urmă, o seară pe Likavito este un vis feeric.
    Nu uitați Creta și Santorini!

    RăspundețiȘtergere
  8. Gina, am fost şi mi-a plăcut foarte mult. Abia aştept să revin, dar mai sunt atât de multe de văzut şi prin alte părţi, parcă e greu să revezi ceva când ştii că în alte locuri nu ai fost şi ai vrea să le vezi şi pe ele...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cristina,
    Au trecut niște ani buni, dar amintirile sunt limpezi! Am călătorit o noapte pe Mediterană, în vasul din imagine. Era prima oară!
    A fost o experiență extraordinară- patru femei într-o cabină, un vas uriaș, în mintea nostră concura cu Titanicul.
    Eram foarte speriate , când valuri uriașe au început să lovească pereții. Nu știu cât am dormit..mi-am zis în gând că dacă reușesc să mă întorc în Atena, nu voi mai încerca vreodată.
    Merită să guști frumusețile Greciei!
    P.s imediat trimit un mail.

    RăspundețiȘtergere
  10. p.s. Cristina,
    Este prima oară când vin la Brăila! Știu doar fabula cu femeia trimisă în târg să vândă făina..

    RăspundețiȘtergere
  11. Salmi,
    Mie îmi place frumusețea stranie a Greciei!
    Dansurile și muzica ei au ceva nepăântesc, așa simțit!

    RăspundețiȘtergere
  12. Micutzul,
    Se stie proverbul cu muntele care vine la Mahomed, totu;i, ideal este sa va duceti s[ vedeti Grecia la ea acasa!
    }n poza din imagine este `buricul pamantului!!
    Senzatia este extraordinara!!
    O cina intr-o taverna , luminata de faclii este romantica si speciala!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cris,
    Despre omenia greceasca-la intrarea in taverna, esti intampinat cu un paharel de uzo . Bomboane de toate formele si culorile exista in boluri colorate, pe mese.
    Posesorii localurilor sunt deosebit de amabili si insistenti.
    Mi-a placut salata greceasca!
    Nu mai spun cum sunt frigaruile!

    RăspundețiȘtergere
  14. Zina,
    Eu am ramas cu nostalgia casutelor..As fi vrut s[ intru intr-una dintre ele!
    Sigur ca sunt nenumarate locuri, care asteapta sa fie vazute!
    Grecia este un pamant nefiresc de interesant! O frumusete stranie!

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna!
    Va rog sa va adresati la peroana a II-a...am 18 ani.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  16. Servus

    În urmă cu doi ani, am făcut un tur al Greciei - opt zile minunate!
    Peloponez cu Micene şi Epidaurus, Egina, Kalambaka ( unde sunt mănăstiri în vîrful munţilor ca la Athos), o croazieră de o zi cu un vas care putea transporta 2400 de călători simultan, Atena cu Acropole, şi toate celelalte minunăţii!
    Merită să mergeţi acolo, garantat !
    Peşte ca acolo, nu am mai mîncat nicăieri.

    RăspundețiȘtergere
  17. Excelent comentariul cu persoana a II-a. In sfarsit am o seara buna. Eu la varsta mea suport si persoana a IV-a.

    RăspundețiȘtergere
  18. Am văzut-o cu ... sufletul, cu ochii lor. Dincolo de analize de orice fel, Grecia are un farmec unic. O simt tumult mocnind de iubire disperată a vieţii... Vorbeam de coincidenţe... zilele trecute mă gâdilau degetele să postez muzică grecească - nu mai ştiu ce m-a oprit.
    Minunat scris!

    RăspundețiȘtergere
  19. Micutzul,
    Esti subtil!!!
    Pai daca excelenta sa, domnul ministru, cu nume sinistru, are dubii in privinta genurilor personale - le punem deoparte pe cele literare- de ce n-ar exista si persoana a IV-a, prin dictionare?
    p.s.o fi o chestie molipsitoare??
    (

    RăspundețiȘtergere
  20. Danielle,
    Asa este!
    Se pot scrie si spune multe, Grecia are ceva mistic/salbatic/virgin/ nepamantesc!
    Imi plac dansurile lor si muzica , par, cumva, rupte din departari, din mare , dar si dintrun planset.
    Ma bucur sa avem stari asemanatoare!
    O noapte frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  21. Prin multe locuri n-am fost,Gina:(.Nici Grecia n-am vizitat-o.Inca.
    Zorba Crecul!Mereu m-a fascinat.De cate ori reusesc ma uit la acest film.Tare-mi place muzica,... dansul,...distributia,...abordarea temei !

    RăspundețiȘtergere
  22. Recent, cu ocazia unei calatorii la Sighisoara, as fi vrut sa intru intr-o locuinta din cetatea medievala; sunt convins ca numai astfel poti cunoaste cate ceva despre nazuintele oamenilor din locurile vizitate.
    Daca am fost in Grecia?
    Nu. In Grecia ultimilor 2ooo de ani n-am fost; nici n-am in plan...
    Insa daca-i musai, daca as putea fi cuiva e folos acolo...

    RăspundețiȘtergere
  23. Angi,
    Ai tot timpul înainte!!
    Sunt atâtea de văzut și de auzit!!

    RăspundețiȘtergere
  24. @Daurel,
    Nu sunt indiscretă, dar totdeauna m-au fascinat locuințele din alte vremuri. Ele sunt un fel de oglindă a oamenilor, a civilizației!
    Știți ceva? n-am văzut Sighișoara..chiar îmi pare rău, nici nu știu dacă am vreo șansă..

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.