Se afișează postările cu eticheta Iosif Sava. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iosif Sava. Afișați toate postările

luni, 15 februarie 2016

De ce să încerci să semeni cu ceilalțí,

 tu, care ești condamnat să fii tu însuți?”
( contează cine a spus?)

 Viața este, fapt, ceea ce fac oamenii din ea, este un amestec de călătorii, în care omul parcurge o traiectorie anume, diferită de a celuilalt, frumusețéa și durata acesteia purtând  pecetea felului de a fi al  fiecăruia.
Am citit o listă a personalităților născute astăzi. Diferă, bineînțeles, anii și chiar secolul.
  Ce zi!
Din  mulțimea extraordinarelor  nume, am ales trei :
Titu Maiorescu-15 februarie 1840, Craiova/ 18 iunie 1917, București: critic literar,  scriitor, eseist, filozof, avocat, om politic, ( prim-ministru al României între 1912 și 1914) academician, ministru  al Cultelor și al Instrucțiunii Publice.
 Altfel, ca om, un tip dificil. 
Și misogin.
 Se zice că, într-o conferință din 1882, ar fi  spus că „femeile își merită locul lor de la marginea societății, din cauza  creierului lor prea mic.” 
Am recitit  astăzi niște capitole din  „Însemnări zilnice din  perioada 1991/1886.Editura librăriei Socec&Co, SA, București,1939.

Impresionante informații, amănunte, și mai ales descrieri din șederile  la Londra, Paris, Geneva,Trummeefall ...” sub  splendide stele și în amurgirea piscurilor de neauă în fața noastră...„pagina 104.
„Duminică 12/24 octombrie 1886-După prânz, Clara, Livia și eu, plimbându-ne pe jos spre pod, ne-am întâlnit cu Regele și Regina în trăsura lor de  gală, în urma lor, ministrul Radu Mihai, prefectul și  mai multe măsuri. Regele a spus să oprească trăsura și a vorbit cu noi în plină stradă câteva minute și ne-a invitat el însuși la masă pentru astăzi. Curajoasă distincție ostensibilă.”(pagina 363)

Spiru Haret-15 februarie 1851, Iași/17 decembrie 1912, București:savant, matematician celebru, astronom, (unul dintre românii care au botezat cerul-  craterul unui vulcan de pe Lună,ceva  mai mare decât capitala noastră,  îi poartă numele)profesor, pedagog, cel mai bun reformator al învățământului, poate  cel mai bun ministru  dintre câți va fi avut vreodată școala românească; îi datorăm  construirea a 1200 de școli primare, câte una în fiecare sat, introducerea  calitățíi de „profesor-diriginte”, realizarea serbărilor școlare, a cantinelor și a internatelor, precum și crearea facilităților pentru transportul elevilor  de la țară către școlile în care învățau. 

Întâia mea școală, construită în vremea când învățământul românesc era ctitorit de Spiru Haret. Aș recunoaște-o cu ochii închiși!- două săli, în cea din stânga, am învățat patru ani.
 Îmi sunt limpezi multe scene: cum am învățat eu să nu-l mai confund pe „t”cu „d”, (scriam „Ileana caudă cardea„.)doar după niște „corecții„ aplicate pe ambele palme de nuiaua doamnei Ana, care avea limba spartă, de rea ce era, cum zicea tata, pentru că și pe el îl învățase carte, apoi prima mea apariție de „artistă „, în clasa a III-a,în Albă-ca Zăpada, când domnișoara Silvia  ne-a fost nu doar învățătoare,  orele de caligrafie cu miros inconfundabil de cerneală albastră, soba , mereu curățată de un coșar vrednic, tabla, dușumelele spălate cu motorină...
În băncile lungi, vopsite în maroniu-roșcat, la fiecare început de toamnă, am învățat și eu, și fratele meu, și toate rudele noastre.
Când îmi este dor de copilărie, revăd, cu ochii minții, nu doar casa părintească...


Iosif Sava, 15 februarie 1933, Iași/ 18 august 1998, București.
„Vă place Bach?„  erau vorbele pe care, duminică de duminică, instalată în fotoliul meu preferat, cândva, le așteptam  ca pe o sărbătoare.
Inconfundabilă voce!

Cred că putem spune, fără a exagera, că  suntem niște norocoși, fie doar retrăind sentimente create de prezența LOR  în viața noastră!