Profesiunea Doamnei Warren„ Să dea Dumnezeu

să facă  toată lumea  ce crede  că are dreptul să facă„

”V-am dat teatru, vi-l păziţi Ca un lăcaş de muze; / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse.// Cu el năravuri îndreptaţi, / Daţi ascuţiri la minte, / Podoabe limbei noastre daţi / Cu româneşti cuvinte!", 
Iancu  Văcărescu, 1819 

Iubesc teatrul!

Pasiunea mea  a început în clasa a  III-a, când, în  școala noastră  de  țară, construită  la îndemnul   Ministrului   Învățământului  de la jumătatea  secolului al   XIX-lea,  savantul  Spiru  Haret( 15 februarie 1851, Iași/  17 decembrie 1912 Iași):matematician, astronom și pedagog român , renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori, membru titular al Academiei Române (după cum spune Wikipedia)
 o învățătoare  tânără, talentată , înzestrată  cu mare dragoste pentru  copii, să pună în scenă  dramatizarea  poveștii  Fraților  Grimm” Albă- ca -Zăpada și cei șapte pitici”.
 S-a întâmplat, mai apoi- eram în clasa a  V-a- ca tot în școală,  în școala  gimnazială, să văd”Titanic Vals”, de Tudor  Mușatescu, având  în

distribuție  mare parte dintre profesorii și învățătorii   Școlii  Ungureni.A fost o experiență extraordinară!

   Și a mai fost  un pas:  în liceu, profesorul  de   Economie Politică”, domnul  Nasta, a pregătit  cu  patru eleve  ( două  de la  Real, una eram eu, cealaltă, Rodica Semartian, și alte  două  de la Uman,  ele fiind  cu un an mai mari decât noi( mi-o amintesc  pe blonda , Nela  Georgescu , stabilită în Italia ) o piesă: ”Safta și fetele  ei”.  Cum de ne-o fi ales  profesorul, nu-mi amintesc,  că  nu eram eu  cea mai ”tare” la materia lui...

Ca profesoară,  am pregătit  și eu, cu clasele  mele nu chiar anual, dar  în   multe rânduri , cum am știut eu mai  bine,   serbări în care, pe loc de cinste  s-a aflat teatrul.

  Nu-i așa, Andreea  Părje, Oana  Hărăguș, Alina.Dragoș Petre?

Te rog, ai răbdare, nu te plictisi  de introducerea asta  cam lungă.
Vreau  să spun că astăzi gândurile mele  s-au adunat, pornind de la  situația  care  consemnează rezultatul testelor PISA.  
Am citit multe postări  zilele astea, care  mai care  mai  dure.  Este mult adevăr în ce se scrie. Școala  noastră, la a cărei temelie  au pus umărul personalități ilustre,  stă să cadă.

Poate  că   voi vorbi despre asta  cu alt prilej. Este grav, trist,  dificil  de reformat, pentru  că mai-marii noștri amestecă dureros politicul cu învățătura  de carte. Următorii, adică  profesorii și învățătorii, cam orbecăie. Poate  că  nu toți, dar mult prea  mulți. Spun asta, pentru  că  nepotul meu cel mic este  elev de  gimnaziu  într-o școală ”cu pretenții„;copiii și nepoții multor cunoștințe sunt  elevi.

  Imaginează-ți , numai, cum este  să nu ai manual  de LIMBA ROMÂNĂ , până astăzi, 5 decembrie, la clasa a  VII-a.

Doamna , pe care  jurnalistul  Cristian Tudor  Popescu  o numește,   clar, ”ministreață„ a  nimerit  ca nuca în perete  cu  observația aceea.  Asta  spune  totul despre dumneai.
  O DOAMNĂ și-ar fi dat demisia   în acea  noapte  grea   pentru  școala românească, pentru viitorul  tărișoarei   ăsteia unde  viețuim, de-a  valma.

  Așadar, mi-am cumpărat  bilet  la ” Profesiunea  Doamnei  Warren”; cu doar o zi înainte de spectacol, din  niște motive personale: atât de tare  mă supăraseseră  două situații   speciale,  încât  voiam   ceva, o schimbare, care să  mă  aducă  pe o linie  bună.   

 Un bilet a costat  119 lei.  Pe un loc nici prea bun, nici chiar rău.

Banii se duc oricum....

  A  fost o seară   minunată!

 Despre piesă, poți citi, că lumea scrie.  Doar dacă  pornești de la faptul că  după ce irlandezului  Bernard  Shou i- a fost refuzată  punerea în scenă  a acestei lucrări 32  de ani , înțelegi  că   are ea ceva care i-a supărat rău  de tot pe  britanicii din vremea  perioadei victoriene.

Este  vorba despre   cea mai veche meserie din lume, prostituția, sub a cărei  generoasă umbrelă  se ascund   multe.  Multe, însemnând  de toate, dar  mai ales bani. 

  România   verii acestui an  a fost  sfâșiată în fel și  chip de acest flagel, asta  am simțit-o  toți, nu-i așa?

Sunt   șase personaje în piesă:  două femei, mamă și  fiică, diferite, dar   nu  total,  și patru  bărbați.

Mama, admirabil interpretată  de  doamna  Maia  Morgestern, a  practicat  prostituția, pentru  că    așa a învățat-o lumea în mijlocul căreia a deschis ochii spre  înțelegere.  O femeie  fără școală  cu cărți și caiete,  dar  cu o puternică școală a  vieții dure.
 Femeia asta  a  devenit  mamă.
Toată  munca ei, pe care a ascuns-o  bine  de ochii  altora  și, mai ales, de ai  ai fiicei sale,  trimisă la  Cambridge  să  urmeze matematica, mereu  aflată în grija  străinilor, a  fost investită  în  cealaltă  parte  din sufletul ei: FIICA.

Zice ea, într-o ceartă cu  tânăra puternică, realistă,  dârză, încrâncenată, ca și mama ei,  într-o lume  mai mult a  bărbaților:  ” nu mi-am vândut sufletul, trupul...mde„ (nu  am reținut exact  cuvintele)

 Ce vreau să spun este  că  Doamna Maia Morgestern  a  făcut  ( am văzut-o în mai multe piese) un rol pe măsura renumelui  ei- drama, căci piesa este, în esență, o dramă. Ea  devine  comedie, grație mișcărilor trupului, privirii,brațelor, vocii,când șoaptă, când  năvalnic șuvoi de  cuvinte,  repetate   într-o altă tonalitate.
Confruntarea  dintre  mamă și fiică este violentă, fără a strivi  sufletul. Fără a rupe  legături  tainice” eu  sunt mata ta”!

  Mi-a plăcut tot:mi-au plăcut actorii și  jocul lor, costumele, textul,  regia, coloana sonoră, tehnica, publicul.
Da, publicul venit la teatru  să  trăiască viața  cuprinsă în  mai bine de  două  ore, viața societății  londoneze, de acum  câteva secole,  viață care, naiba știe de ce ,seamănă  foarte  bine cu viața zilelor  noastre.

  Du-te la teatru!

 Face mult mai mult decât nu știu câte săptămâni de privit  la  transmiterea  prin televizor  a răfuielilor politice! 

De ce să încerci să semeni cu ceilalțí,

 tu, care ești condamnat să fii tu însuți?”
( contează cine a spus?)

 Viața este, fapt, ceea ce fac oamenii din ea, este un amestec de călătorii, în care omul parcurge o traiectorie anume, diferită de a celuilalt, frumusețéa și durata acesteia purtând  pecetea felului de a fi al  fiecăruia.

Am citit o listă a personalităților născute astăzi. Diferă, bineînțeles, anii și chiar secolul.

  Ce zi!

Din  mulțimea extraordinarelor  nume, am ales trei :

Titu Maiorescu-15 februarie 1840, Craiova/ 18 iunie 1917, București: critic literar,  scriitor, eseist, filozof, avocat, om politic, ( prim-ministru al României între 1912 și 1914) academician, ministru  al Cultelor și al Instrucțiunii Publice.

 Altfel, ca om, un tip dificil. 

Și misogin.

 Se zice că, într-o conferință din 1882, ar fi  spus că „femeile își merită locul lor de la marginea societății, din cauza  creierului lor prea mic.” 

Am recitit  astăzi niște capitole din  „Însemnări zilnice din  perioada 1991/1886.Editura librăriei Socec&Co, SA, București,1939.

Impresionante informații, amănunte, și mai ales descrieri din șederile  la Londra, Paris, Geneva,Trummeefall ...” sub  splendide stele și în amurgirea piscurilor de neauă în fața noastră...„pagina 104.

„Duminică 12/24 octombrie 1886-După prânz, Clara, Livia și eu, plimbându-ne pe jos spre pod, ne-am întâlnit cu Regele și Regina în trăsura lor de  gală, în urma lor, ministrul Radu Mihai, prefectul și  mai multe măsuri. Regele a spus să oprească trăsura și a vorbit cu noi în plină stradă câteva minute și ne-a invitat el însuși la masă pentru astăzi. Curajoasă distincție ostensibilă.”(pagina 363)

Spiru Haret-15 februarie 1851, Iași/17 decembrie 1912, București:savant, matematician celebru, astronom, (unul dintre românii care au botezat cerul-  craterul unui vulcan de pe Lună,ceva  mai mare decât capitala noastră,  îi poartă numele)profesor, pedagog, cel mai bun reformator al învățământului, poate  cel mai bun ministru  dintre câți va fi avut vreodată școala românească; îi datorăm  construirea a 1200 de școli primare, câte una în fiecare sat, introducerea  calitățíi de „profesor-diriginte”, realizarea serbărilor școlare, a cantinelor și a internatelor, precum și crearea facilităților pentru transportul elevilor  de la țară către școlile în care învățau. 

Poți afla multe aici: https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2014/09/11/spiru-haret-si-reforma-sistemului-educational-model-pentru-contemporani-2/

Întâia mea școală, construită în vremea când învățământul românesc era ctitorit de Spiru Haret. Aș recunoaște-o cu ochii închiși!- două săli, în cea din stânga, am învățat patru ani.
 Îmi sunt limpezi multe scene: cum am învățat eu să nu-l mai confund pe „t”cu „d”, (scriam „Ileana caudă cardea„.)doar după niște „corecții„ aplicate pe ambele palme de nuiaua doamnei Ana, care avea limba spartă, de rea ce era, cum zicea tata, pentru că și pe el îl învățase carte, apoi prima mea apariție de „artistă „, în clasa a III-a,în Albă-ca Zăpada, când domnișoara Silvia  ne-a fost nu doar învățătoare,  orele de caligrafie cu miros inconfundabil de cerneală albastră, soba , mereu curățată de un coșar vrednic, tabla, dușumelele spălate cu motorină...
În băncile lungi, vopsite în maroniu-roșcat, la fiecare început de toamnă, am învățat și eu, și fratele meu, și toate rudele noastre.
Când îmi este dor de copilărie, revăd, cu ochii minții, nu doar casa părintească...

Iosif Sava, 15 februarie 1933, Iași/ 18 august 1998, București.

„Vă place Bach?„  erau vorbele pe care, duminică de duminică, instalată în fotoliul meu preferat, cândva, le așteptam  ca pe o sărbătoare.

Inconfundabilă voce!

https://www.youtube.com/watch?v=IT24OXxUBXw

Cred că putem spune, fără a exagera, că  suntem niște norocoși, fie doar retrăind sentimente create de prezența LOR  în viața noastră!

civilizațía

 este fructul unei bătălii neîncetate, și în orice bătălie înfrângerea  este posibilă, la fel ca și  victoria.
 Spiru Haret

 Poate că  ar fi trebuit să  vorbesc despre  Ziua Regalității, că  asta sărbătorim astăzi. O fac foarte bine cei pricepuți . Eu ascult  cu  mare plăcere!
Cu sufletul!
 Sau despre concertul   de muzică barocă pe care l-am văzut aseară, ar trebui să  povestesc.. 
Fain concert! 
Niște oameni  deosebiți,  modești, talentați, firești- viori,  flaute, fagot, calitate,   cultură, o orchestră inedită- muzică veche de  trei patru secole, într-un repertoriu modern.
Mihail  Ghiga, Adrian  Buciu, Oliviu Constantinescu,  Ioana Anastasiu, Mihai Boboiescu- Orchestra  de Barockeri, interpretând  Handel, Vivaldi, Bach, Pez..
 Muzică de suflet!

Altceva  am eu în minte în dimineața asta verde, cu parfum de castani.

Întâia mea școală- două săli mari, luminoase, podele mirosind mereu  a motorină, planșe

adunate pe stative de lemn, o sobă care prea des scotea fum prin toate încheieturile, tabla neagră, înaltă , ferestrele  mari, cu perdele croșetate, o catedră roșcată , de la înălțimea căreia ne priveau ochii cenușii ai doamnei Ana Tănăsescu ( țin minte usturimea nuielușei, pentru că la început  îl confundam pe t  cu d- scriam Ileana caudă cardea..), creionul roșu, mereu ascuțit, pe care Domnul învățător, Ion Popescu, îl purta în buzunarul de sus al sacoului pestriț, cancelaria întunecată, mereu încuiată cu un lacăt cât pumnul.
 Prima oară, i-am trecut pragul,când eram studentă și a trebuit să țin locul unei colege, care era învățătoare.
Duzi mari vegheau la intrare.. dincolo de gard, o fântână, am văzut-o deunăzi, a secat..ca un semn..
Din școala asta, construită  cândva din ordinul inegalabilului SPIRU HARET, mi-am deschis ochii spre lume!//
 N-o să fac și eu ca  jurnalista aceea, care  vine cu microfonul în ochii omului și-l întreabă  ce ați simțit când ..? dar  mi-ar plăcea să povestim despre  prima școală/reușite, spaime/ sancțiuni/emoții/bucurii!

PRAO

Încă un an școlar își trage  greu sufletul, încercând  din răsputeri  să  treacă hopul.  

Amărâta aia notă de trecere. 
Sau  corigențe cât mai puține. 
În ultimele patru luni  , pe fotoliul cel mai înalt de la MEC sau cum se va mai fi numind ,
 și-au  făcut de lucru doi  tineri domni, a umblat apoi  vorba că  o doamnă din învățământul particular, restanțieră pe la niște cursuri,   ar ținti funcția care pe vremea lui Spiru Haret  se numea Ministrul Școalelor. 
 Aseară  a apărut schimbarea- alt nume.
Media ar fi- un ministru  în fiecare lună.

 Cât de productive au fost strădaniile respectivilor domni, poți vedea  doar dacă tragi cu  coada ochiului, fie  zi, fie seară, pe străzile orașelor sau, mai cu seamă, pe multele  terase învăluite în     fum, muzică,  alcool .

 Acolo  se pregătesc cei mai  mulți dintre tineri.

 Prin clase, mai trec femeile de serviciu .

Cu mopul.

Cu niște ani în urmă, un fost președinte aducea în discuție modelul  suedez.

A trecut vremea, suedezii o duc tot mai bine, noi rămânem tot ce-am fost, asta în cazul cel mai fericit.//

O prietenă româncă,  stabilită  într-un oraș suedez , studentă pentru a doua oară, într-o specialitate foarte interesantă, mamă a două fete superbe, școlărițe,  povestea pe blog, cum  învață fiica ei cea mare  să intre în viață, pe ușa  principală.

 Iată-

PRAO sunt inițialele care vin de la o definiție ce vrea să însemne “practica pentru orientare profesională” și are ca menire în sistemul de învațământ suedez, obișnuirea copiilor și tinerilor cu felul în care se muncește aici.
PRAO e obligatoriu și inclus în anumiți ani școlari, la alegerea școlilor. Diana a făcut PRAO în clasa a 6-a și atunci au avut două zile. A fost la o gradiniță și a văzut cum se lucrează acolo cu copiii. Apoi într-a 7-a a avut tot două zile și a făcut PRAO la Poștă. 
A văzut cum se sortează corespondența și cum se împarte la destinatari. În clasa a 8-a se face o săptămână de PRAO, adică 5 zile. Au avut de ales dintr-o listă lungă de magazine, café-uri, gradinițe, fabrici, instituții. Diana a mers insa pe “mâna ei” și si-a ales singura locul. Voia un magazin sau un café și a găsit un café dispus să o accepte. Unul din zecile de café-uri din centrul orașului. A început de luni, azi e a treia zi.
Alți elevi fac în alte părți, majoritatea însa în magazine, café-uri sau grădinițe. Alții însă fac la spitale, la fabrici, la instituții diverse(poștă, pompieri, etc).
Ca să vă faceți o imagine despre cum arată un café în Suedia, pot să vă spun că e o combinație foarte reușită de cofetărie-patiserie-cafenea, unde se servesc prăjituri, foietaje, sanwich-uri diverse(vestitele smörgås-uri suedeze), cafele și ceaiuri de toate felurile într-o atmosferă foarte placuta. Fiecare café își are bucătăria proprie unde face prăjiturile, foietajele și sandwich-urile, și,  desigur, cafeaua, mereu proaspată și foarte gustoasă. Clienții sunt serviți la tejghea și fiecare merge cu tava pe care se află farfuriile și cănile la mese.
 La sfârșit.  fiecare își duce tava la locul unde se adună tăvile-niște cărucioare speciale.
 Nu se servesc băuturi alcoolice, nu se fumează. Fumatul e interzis în locurile publice în Suedia și e strict respectat.
Café-urile sunt populare pentru pauzele de fika, pauze la care suedezii apelează la 2-3 ore. Fie dimineața, praâz sau seara .
Ce face concret Diana la PRAO? 
Păi ăn afara de a sta la casă(unde trebuie să ai peste 16 ani,  ca să poți sta) face de toate: ajută la servit clienții, face prăjituri, așază vasele în mașina de spălat, șterge mesele, etc. De obicei, dacă “angajatorii” sunt multumiți de practicant, îl pot solicita pentru job de vară. 
In Suedia tinerii pot munci legal după ce au împlinit 13 ani și mulți fac asta. Nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că e un mod de a intra pe piața muncii, de a câștiga experiența, de a înțelege ce înseamnă să câștigi bani, de a avea ocupație peste vară si apoi desigur sunt si banii care pentru un tanar nu sunt chiar putini…
Daca ii place? Da, foarte mult. Desi imi spune că e obositor să stea atâtea ore în picioare . Că fetele de acolo o tot trimit să se odihneascaă și să mănânce, că lucrează prea mult .
 Iar mie imi place că înțelege, în sfârșit, ce inseamnă să muncești. 
Și da, practica se continuă în liceu(atunci e deja pe specialități) și in facultate, crescând proporțional perioada de practică cu trecerea dintr-un an ăn altul.
Aici practica este foarte frumos împletită cu teoria.//
tu ce spui?