când sărăcia învață să cânte

Cu ghiocei  la reverul pardesiului ei fistichiu,  primăvara  zburdă prin oraș. A bătut potecile  pădurii, a tras puternic aer în pieptul   încorsetat de  frig, apoi, așa, în mers de căprioară,  taie orașul de-a latul; copii, bătrâni, mașini, pălării și eșarfe, covrigi  cu susan, nelipsiții cerșetori, telefoane sofisticate, tineri în grupuri, reclame, vânzătorul de flori cu strigături de sezon”pentru fata cu cercei/ dau buchetu cu trei lei,  „dacă vrei să-ți meargă bine/ cumpără doar de la mine...„

 Îmi place  zumzetul străzii la jumătate de martie, nici prea zgomotos, nici toropit de zăpușeală.

  Este joi,  merg la concert, mă pierd în micul haos de lucruri mărunte, realitatea  are  o subtilă culoare  de care te poți îndrăgosti  fără să-ți dorești.//  

 Am recunoscut imediat tânguirea  melodioasă, pe care o  știu de  vreo trei ani. M-am apropiat: ei doi, tată și fiu, băiatul  s-a  mai înălțat. Brusc, copilul și-a ridicat brațele, i-am citit  pe față revolta, s-a plecat către geanta- sacoșă, a  pus înăuntru fluierul, voia să plece acasă.

  S-a aplecat și părintele, i-a prins mâna, lumea  trecea nepăsătoare,  ca și cum nu s-a întâmplat nimic, cei doi  și-au reluat  misiunea, sunetele  se revărsau  în  tânguirea lor  știută, câte un trecător milostiv aruncă un ban în cutia  deschisă, un pas mai în față.

 Nu știu să spun ce am  simțit: compasiune, revoltă,  neputință..  voiam să-l zdruncin pe  tată, aș fi  mângâiat obrazul  bătut de vânt al copilului- artist,  am pus o bancnotă  în cutiuța  milei , l-am privit  în ochi pe băiat :
- Astăzi ai fost la școală?
 -Da, a răspuns el speriat...

Ziua își potolea însetarea, pe stradă treceau pași, sunetele  se rostogoleau în vechea , cunoscuta lor succesiune..

 Vineri, pe la ora prânzului, am avut de rezolvat o problemă tot în zona centrală a orașului.
Cei doi erau prezenți. Cântau...

Puțin probabil ca  băiatul despre care aflasem în pauza concertului că învață într-o școală  rurală de pe lângă Curtea de Argeș ( până  acolo sunt  vreo 25 de km ) să se fi dus la școală.
Și dacă ar fi să fie așa,  ce viață duce  acest copil, unul dintre cei  ”mari„ ai familiei care numără  15 suflete?  Lipsește mama, plecată  la muncă  undeva,  în Spania, spune cineva.

Pentru a-i ajuta, Gigi Becali,  din închisoarea lui, printr-un avocat, a realizat un contract cu o brutărie din zonă, care livrează, zilnic, acestei familii  douăzeci de pâini, da, ai auzit  bine, douăzeci de pâini, timp de doi ani.

 Aud că și Marcel Pavel și-a propus  să-l ajute pe copil dacă  va fi admis la Liceul de Arte.
 DACĂ.

Strada fremăta a primăvară, tineri de vârsta cântărețului, purtând tricourile unei firme, joacă  handbal în mers, multe blițuri, cineva îi filmează și pe cei doi .

 Am simțit timpul ca pe o mare durere.

M-am apropiat de un tip , mi s-a părut a fi sponsorul acțiunii:
-Nu credeți  că tatăl, oricât de sărac ar fi, își exploatează copilul, obligându-l să cânte într-un loc  unde copiii de vârsta lui se distrează?

 M-a privit ciudat, a ridicat o sprânceană:

- De, doamnă, fiecare cu norocul lui...
Am simțit neputința  revărsându-se  peste  chipuri și  voci,  primăvara  fugise și ea, iar lumea, lumea mi s-a părut ceva lipsit de  frumusețe, o  adunătură de neînsemnate detalii.

Spune tu ceva, poate ai o soluție.