În imensa limpezime a zilei, din strada principală, relativ cuminte la ora prânzului, agitată zgomotos dimineața și seara, când bolizi puternici aleargă din centru către Drăgășani, se desfac, tăcute, străduțe străjuite de castani cu muguri în palme.
Se simte o anume suavitate în tot ce se vede, un mișcător spectacol colorat, oameni ducându-și încoace și încolo, adevărurile , grijile, bucuria, problemele.
Vile micuțe, curți îngrijite, iarbă, flori, liliac îmbobocit, parfum de primăvară domoală .
De sub un zarzăr aplecat rugător dintr-o curte, peste gard, o plăcuță obișnuită , deloc îmbătrânită, alb pe albastru , indică un nume .
Prima reacție este uimirea..gândul aleargă ..
Eram prin clasa a șasea.
Sub lumina piezișă a lămpii cu picior înalt, în ciuda insistențelor mamei , care îmi tot repeta că o să fiu domnișoară cu ochelari, tot amânam culcarea.
Domnul Fulga, profesorul meu de limba română, ne recomandase să-l citim pe Sadoveanu.
Știam pe dinafară cam tot textul din manual despre domnul Trandafir. Îmi plăcuse mult Dumbrava minunată! Plânsesem citind Un om năcăjit..
Bibliotecara, o figură vioaie, mereu zâmbitoare, mă știa bine, eram cititoarea ei grijulie, îi aduceam cărțile cu o zi înainte de termenul înscris într-o fișă păstrată în cutiuța de lemn gălbui, mereu la îndemână.
Rafturi ticsite cu cărți, podele mirosind mereu a motorină..
Împrumutasem două cărți- Nicoară Potcoavă și Mitrea Cocor.
N-am înțeles atunci mare lucru din lectura romanului istoric, aveau să treacă niște ani, până să reușesc să-l citesc pe Sadoveanu cu plăcere.
Cealaltă carte, puțin mai voluminoasă decât o revistă, foi aspre, copertă neagră, editura Pagini alese, dacă nu greșesc, povestea despre un copil orfan, argat pe o moșie, mai apoi soldat, prizonier, activist de partid școlit în armată, întors schimbat acasă, Mitrea Cocor.
Cred că s-a făcut și un film
.. Ceva mai târziu, pe la colțuri, se vorbea că marele Sadoveanu ar fi scris intenționat o carte slabă, tocmai pentru a nu fi luat în serios în acei ani..
Unii insinuau chiar că scrierea nici măcar nu i-ar fi aparținut.
După 1990, circula și un fel de dezvăluire senzațională, am citit prin nu știu ce ziare că autorul ar fi fost un poet modest, care avea, pe atunci, nevoie de protecție..//
Citind numele străzii din fața mea, o întrebare îmi vine în minte-dacă literar, Mitrea Cocor nu valorează nimic, cum se face că o stradă dintr-un municipiu important îi poartă numele?
Să nu fi auzit mai-marii orașului că și Ceahlăului literaturii române fruntea i-a fost umbrită de întâmplări mai puțin frumoase?
Acasă, apelez rapid la internet- și în Pașcani, orașul natal al lui Sadoveanu , Mitrea Cocor își păstrează, de ani buni, nestingherit, locul de cinste pe o stradă..
p.s. cunoașteți străzi cu nume nepotrivite?
