Cred în pasiunea profesorilor adevărați!
Să ai curajul să spui Da, să ai curajul să spui Nu
Și-n fiecare clipă grea, să fii mereu același TU.
Să știi să crezi, când alții te înșală,
Să te ridici, când alții te doboară ,
Să poți păstra, ce alții vor s-alunge
Să știi să râzi ,când sufletul îți plânge
Și cald tu să rămâi, chiar dac-afară ninge.
Aceasta-i arta de-a învinge !"Rudyard Kipling
JURĂMÂNTUL EDUCATORILOR
Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate.
Voi vedea în elevii mei nu atât şcolari, cât copii şi nu voi uita niciodată că, pentru partea care îmi revine, sunt răspunzător pentru destinul lor.
Voi menţine prin toate mijloacele de care dispun onoarea profesiei didactice.
Colegii mei vor fi prietenii mei.
În colaborare cu ei, mă voi strădui să ameliorez în mod constant mijloacele pe care şcoala le pune în mişcare ca să asigure recunoaşterea efectivă a dreptului la educaţie şi la justiţia socială în educaţie.
Fac aceste promisiuni în mod solemn, liber, pe onoare.
(propus de pedagogul elveţian Robert Dottrens)//
și tu crezi într-o școală bună, așa-i?





