Pâlpâiri sfioase, joc indecis în verdele crud al amiezii!Roșu !
Roșu inconfundabil!
Nerostite promisiuni în fuga trenului.
Suave flori umanizate, câteva petale ușoare,fine ca o fustiță transparentă,pudică totuși.
O decență firească, femeiască, chiar dacă macul, în povestea lui, trebuie să fi fost bărbat.
Vântul poartă semințele cum vrea el, din mijlocul câmpului până în fața unui peron tocit de timp și de ploi.
Licăriri stacojii printre cioburi, șine, pietricele, scrâșnet de roți, pași, gânduri, promisiuni, batiste, geamantane doldora de visuri.
Macul dictează lecția vieții.
Splendoare, curaj, veșnicie de-o clipă, firicel firav într-o lume care aleargă...
