Securitate maximă- cu ochii pe școală

Școala românească este cuprinsă de febra diverselor  examene. 
Peste câteva zile, absolvenții de gimnaziu trebuie să susțină ceea ce se numește „ Evaluare Națíonală”.( terminologia s-a schimbat de nu știu câte ori în ultimul sfert de secol, metehnele, însă, au rămas  aceleași, vorba mesajului unei fabule, că tot este ea, ca specie literară, un  posibil subiect  de abordare)

De la televizor  am aflat că, de data asta,evaluarea  lucrărilor scrise ale absolvenților se va face  de către comisii din alte județe, unde respectivele teze  vor fi transportate .

Ca profesoară care a controlat la viața ei sute, poate chiar mii de  asemenea lucrări, m-am gândit, aproape fără să vreau, cam cum va funcționa toată mașinăria asta.

  De fapt, m-am întrebat, mai ales, care ar putea fi  mesajul  educațional și civic  pe care îl primesc, la intrarea în viața reală, tinerii beneficiari ai acestui mod de evaluare a cunoștințelor.

Așadar, se adună  elevii ( care s-au înscris ) în școlile lor, cele mai multe dotate cu camere de luat vederi, se aduc subiectele  sigilate și se desfac în fațá lor. (până  aici ele vor fi  trecut prin alte câteva mâini)

Să nu uităm că în fiecare sală se mișcă doi supraveghetori, plus cei de pe coridoare, supervizați de paznicii postați la intrarea în școală.Cred că nu se mai numesc paznici, că  aceia  păzeau oile și pepenii- eu zic cum am învățat, că așa era și pe vremea  lui Caragiale (  poate le „dă„ ceva,un fragment din vreun  text de-ale Maestrului)

Elevii scriu- fiecare după puterile lui- pe tablă  s-a desenat un ceas, ale cărui arătătoare se mișcă la fiecare sfert,după fix două ore, lucrările se  depun la catedră, se numără rând cu rând, se trec, apoi,sub semnătura  autorului într-un borderou.

 Numărate, adunate, parafate, ele vor călători, păzite, bineînțeles, în județul stabilit, nu știu după care  criterii.  

Controlate la ”două mâini,( aici  rămâne  totdeauna loc de interpretare, că, deh!  mai sunt și întâmplări cu oameni neserioși )  lucrările, purtând  numere, se înregistrează/înregimentează, în alte fișe speciale, acestea  se sigilează și  pleacă ”acasă„, unde lumea-copii, mămici, tătici, bunici, unchi și mătuși,vecini( nu lipsesc femeile de serviciu) cu sufletul la gură, fie arșiță, ploaie, furtună, așteaptă afișarea.

Nemulțumiții vor contesta, desigur, notele primite, nu știu dacă lucrările  respectivilor petiționari vor mai face o excursie până în  județul de unde tocmai se întorseseră.

Și după ce se va fi terminat toată  trebușoara asta, vorba  lui Nică al lui Ștefan a(l) Petrii, se trece la pasul următor:repartiția computerizată.

Cât pe ce să  uit:dacă vezi cam care ar fi tipologia abordării textului  de la subiectul I,te  crucești. Două vorbe spun: aflat în fațá unui text  la prima vedere, elevul trebuie să folosească  OBLIGATORIU sintagmele: „în primul rând„,” în al doilea rând”, „în opinia mea...”, chestiuni pe care  săracul de el, vrând, nevrând, și le-a însușit încă din primul  semestru al clasei a VIII-a, când doamna l-a învățat cum, la o adică, s-o întoarcă din condei.

Mă întreb și eu, ca tot omul:la ce o fi folosind toată această  mașinărie?

Adică așa  se va  rade corupția?//
Tu ce zici?

vorbe

 Din toate părțile.
Dezbaterea dezbaterii,discuții, presupuneri, orgolii, injurii, scuze, lege, pensii, afișe, tăieri, poșta, emoții,lucruri, președinte, confruntări, simulare(?) soarta țării,arenă, găini, ( vii sau cu panglicuțe) hârtii, dezbatere sau ambiție, staff, informare, meserie, teme, critică, meci, ring, box,poante, jurnalism/profesionalism, vot, soacră, venituri, copii, diaspora, surpriză, culise, șmecherii, întreruperi,premier, organizare, pâinea și cuțitul, întrebări,slugi(??) ton apăsat/revoltat/înăbușit,bec, notițe,detalii, teren neutru, ceas,mit, calitate românească, moll, răspunsuri ,corupție,ștampilă, pixuri, care pe care, cine a câștigat, dificultate, ” cu subiect și predicat”..( ce expresie este asta, domle?) câte și mai câte, educație...
Tot aici ajungem.
Și puțin mai departe:
ȘCOALA.
”Asemenea lumânării, un bun profesor se mistuie pe sine, pentru a lumina cărările altora.”
Nu știu cine a spus asta, nici nu sunt sigură că așa a spus, este gândul meu de astăzi.
Prima care a aflat vestea a fost Rodica Goglează, în trecere cu nu știu ce treburi pe la secretariatul facultății- nu-mi amintesc numele ei după măritișul cu grecul Takis, ce știu este că se băteau și se iubeau ca doi nebuni.
Rodica a intrat în Sala 1, plină ochi ”băi, gata, s-a terminat cu distracția, a venit unu de latină, o să ne mănânce de vii”.
Zgribulite și cumva, mai fragile, următoarele pe lista speriatelor au fost „franțuzitele„.
Seminarul, ca de obicei, în Sala 4.
Părea că nu se mai termină, când a deschis ușa.
De sub sprâncenele cât o pădure încâlcită, de un albastru rotund, ochii lui ne-au cuprins pe toți.Vreo treizeci și șase.
N-a spus o vorbă, și-a pus pe catedră servieta uriașă, ca și el, a umplut tabla cu toate declinările, pixurile alergau zăpăcite pe caietele scoase în grabă, altă tablă, conjugările, a urmat tabelul cu pronumele.
Fără o vorbă.
Nu se auzea nici musca, prin ferestrele mari, toamna își limpezea cerul, noi  abia pridideam să scriem.
La următorul seminar- ne anunțase din timp printr-o notiță la avizierul facultății- lucrăm de pe cursurile bibliotecii- niște registre grele, ticsite cu fragmente din Iliada, Odiseea, Metamorfozele, Fastele..,caietul dumnealui s-a umplut repede cu multe șiruri de 2, pe ici, pe colo, câte un amărât de 3.//
Fiecare student- mulțíme de fete și câțiva băieți, vreo nouă- a ajuns sub aripa câte unui profesor.
Așa m-am nimerit eu în preajma domnului de latină.
Nimeni nu-i spunea domnul profesor Dogaru.
Ca o paranteză, nu știu de ce, ba poate că știu- când începea să recite din Eminescu, nu se mai oprea, avea o voce puternică, plină, frumoasă, când vijelioasă, când lină ca un susur, pe Caragiale îl știa din scoarță în scoarță, ziceam că știu de ce cred eu că era tatăl unei cunoscute actrițe.
N-am îndrăznit să-l întreb niciodată, deși, în afara orelor, era de nerecunoscut- într-o seară ne-a scos la restaurant pe toți din grupă, vreo zece, nu ne venea să credem, am gustat așa, două/trei guri de vin roșu, cânta Ciontică, a dansat cu fiecare fată...//
La examen picau pe capete.

Câteva note  de 6.
Eram a douăsprezecea din grupă, când mi-a venit rândul, întâi am înghețat, am pus mâna pe clanță, am intrat- în plină vară mi se inflamaseră amigdalele- am tras biletul , ~~Laudă primăverii~~..,
Nota 9.
Primul 9 din grupă.//
Au trecut anii....//
Pentru ce sau pentru cine se(mai) face școală?