Securitate maximă- cu ochii pe școală

Școala românească este cuprinsă de febra diverselor  examene. 
Peste câteva zile, absolvenții de gimnaziu trebuie să susțină ceea ce se numește „ Evaluare Națíonală”.( terminologia s-a schimbat de nu știu câte ori în ultimul sfert de secol, metehnele, însă, au rămas  aceleași, vorba mesajului unei fabule, că tot este ea, ca specie literară, un  posibil subiect  de abordare)

De la televizor  am aflat că, de data asta,evaluarea  lucrărilor scrise ale absolvenților se va face  de către comisii din alte județe, unde respectivele teze  vor fi transportate .

Ca profesoară care a controlat la viața ei sute, poate chiar mii de  asemenea lucrări, m-am gândit, aproape fără să vreau, cam cum va funcționa toată mașinăria asta.

  De fapt, m-am întrebat, mai ales, care ar putea fi  mesajul  educațional și civic  pe care îl primesc, la intrarea în viața reală, tinerii beneficiari ai acestui mod de evaluare a cunoștințelor.

Așadar, se adună  elevii ( care s-au înscris ) în școlile lor, cele mai multe dotate cu camere de luat vederi, se aduc subiectele  sigilate și se desfac în fațá lor. (până  aici ele vor fi  trecut prin alte câteva mâini)

Să nu uităm că în fiecare sală se mișcă doi supraveghetori, plus cei de pe coridoare, supervizați de paznicii postați la intrarea în școală.Cred că nu se mai numesc paznici, că  aceia  păzeau oile și pepenii- eu zic cum am învățat, că așa era și pe vremea  lui Caragiale (  poate le „dă„ ceva,un fragment din vreun  text de-ale Maestrului)

Elevii scriu- fiecare după puterile lui- pe tablă  s-a desenat un ceas, ale cărui arătătoare se mișcă la fiecare sfert,după fix două ore, lucrările se  depun la catedră, se numără rând cu rând, se trec, apoi,sub semnătura  autorului într-un borderou.

 Numărate, adunate, parafate, ele vor călători, păzite, bineînțeles, în județul stabilit, nu știu după care  criterii.  

Controlate la ”două mâini,( aici  rămâne  totdeauna loc de interpretare, că, deh!  mai sunt și întâmplări cu oameni neserioși )  lucrările, purtând  numere, se înregistrează/înregimentează, în alte fișe speciale, acestea  se sigilează și  pleacă ”acasă„, unde lumea-copii, mămici, tătici, bunici, unchi și mătuși,vecini( nu lipsesc femeile de serviciu) cu sufletul la gură, fie arșiță, ploaie, furtună, așteaptă afișarea.

Nemulțumiții vor contesta, desigur, notele primite, nu știu dacă lucrările  respectivilor petiționari vor mai face o excursie până în  județul de unde tocmai se întorseseră.

Și după ce se va fi terminat toată  trebușoara asta, vorba  lui Nică al lui Ștefan a(l) Petrii, se trece la pasul următor:repartiția computerizată.

Cât pe ce să  uit:dacă vezi cam care ar fi tipologia abordării textului  de la subiectul I,te  crucești. Două vorbe spun: aflat în fațá unui text  la prima vedere, elevul trebuie să folosească  OBLIGATORIU sintagmele: „în primul rând„,” în al doilea rând”, „în opinia mea...”, chestiuni pe care  săracul de el, vrând, nevrând, și le-a însușit încă din primul  semestru al clasei a VIII-a, când doamna l-a învățat cum, la o adică, s-o întoarcă din condei.

Mă întreb și eu, ca tot omul:la ce o fi folosind toată această  mașinărie?

Adică așa  se va  rade corupția?//
Tu ce zici?

prin cuvânt,

 ne exprimăm gândurile, dorințele, sentimentele, încercăm să ne înțelegem unii  cu (pe) alții.
Cuvântul rostit se stinge, cuvântul scris rămâne. Se întâmplă,  adesea,  ca  dorința exprimată de el   să  nu se împlinească. Ori să nu fie înțeleasă. De aceea, cuvântul trebuie să fie limpede, clar.
Cuvintele se adună în reguli. 
Regulile  le fac oamenii pentru oameni.
 Copiii învață regulile pe care le concep adulții.
- De ce trebuie să le învățăm? te poate întreba oricare dintre copii.
-Să ne înțelegem/ să comunicăm/ să gândim/ să judecăm/ să  transmitem idei/ atitudini etc., vine răspunsul.//
  Discutam  deunăzi cu  o persoană apropiată despre  cum ne este.
 Nu ne este prea bine.
De ce? de unde încep relele?
-De la încălcarea regulilor,  zice  interlocutorul meu.
-Așa este,  zic, după  o clipă de  gândire.//
Tot mai des, auzi lasă, domle,  că se poate și așa, nu cade lumea din cauza asta.. sau  unii  fură miliarde și  nu-i pedepsește nimeni, doamna X  locuiește într-un modest  cămin studențesc, unde plătește mult mai puțin decât ar costa  dacă ar locui, ca politician ce este, în hotel,  deci face economie , și tot pe ea o arătăm cu degetul?

Cam mare introducerea.. unde vreau să ajung?
 N-o să-ți vină să crezi. 
Vreau să ajung exact la ce m-a  necăjit astăzi. Un subiect  de teză la Limba română, clasa a VIII-a.
 De la început , spun că nu critic, că  uite așa vreau eu..  Greșeli/exagerări  voi fi făcut și eu, dar, dacă acum  văd lucrurile  mai clar, de ce să nu le spun?

 Subiectele  tezei, indiferent de clasă, scrie clar în  programă,  se  formulează    din materia studiată în semestrul respectiv , iar  timpul de lucru este  o oră. Subiectele se formulează   fără a lăsa loc de ambiguități.
 Orgolioși din fire,  acceptați de către părinții care cred că, cu cât  sunt subiectele mai dificile, cu atât este mai bine, profesorii încalcă prima regulă-  teza durează două ore, subiectele   se formulează din toată materia pentru examen, chiar dacă un subiect de literatură a mai fost  indicat spre a fi rezolvat într-o  clasă   anterioară.

Ajungem la banala despărțire în silabe. când auzi un cuvânt precum  balaur , îl desparți : ba-la-ur/.  
Sau ba- laur.  

Să existe două modalități  diferite, și să fie corecte amândouă?

 Nu prea crezi, așa-i? 

Nici eu.

 O să zâmbești, o să mă critici, poate, dar eu  îți spun  sincer că , la toate examenele  la care am participat în calitate de profesor examinator,  am avut, de fiecare dată, în poșetă Dicționarul ortografic, ortoepic și de punctuație.
 Ziceam că   mă vei critica, pentru că  m-ai putea întreba dacă  medicul  citește din tratate în timp ce operează sau inginerul  se uită pe schemă, când construiește. 

Eu zic că da, fiecare   trebuie să citească tot timpul. ( medicul  citește  înainte de operație!)

În cazul despre care vorbim,   chestiunea este așa:  nu se dau , spre rezolvare, la teze/  teste/examene  situații  neclare.

 Și nu  se recomandă  înlocuiri.

 Asta am învățat în facultate de la profesorul meu de Limbă Română , MARIN Z. MOCANU, și asta i-am învățat pe elevii mei-  se analizează  situația dată, nu  una ipotetică..

Revenim la subiect- despărțirea în silabe - corectă sau incorectă- înseamnă puncte. 

Ele se câștigă. 

Sau se pierd.

Am dat fuga la DOOM/2.

 Bineînțeles că respectivul cuvânt nu apare despărțit în silabe, ci doar forma de feminin balauroaică- oricum nu se folosește!( să nu râzi) 

 Alerg  la google.

 Ei bine, găsesc  două posibile răspunsuri: 

forumsoftpedia. com  îl situează în categoria hiat: ba-la-ur, alături de aur,  graur, flaut, Paul  etc...

ro.scribd. com  îl   categorisește printre diftongii coborâtori-  ba-laur, chiar mă minunez, pentru că  de același tratament  beneficiază și aud..

Încearcă, te rog, să rostești  aud într-o  singură silabă .

 Aud   foșnetul pădurii!
Nu-i așa, că ai senzația că vorbești în altă limbă?

Dacă te-am obosit, te rog să mă scuzi, dar vorbeam despre  rele .
Și despre Reguli.
Și despre noi,  vorbitorii de Limbă Română.( am scris cu majuscule, pentru că asta simt)

Limba noastră-i  un șirag de piatră rară..
 L-am  slăvit în gând pe Alexe Mateevici!