cu ochi mari, duminica

Votul meu contează!
Burnițează.

Deloc agresiv, mai degrabă dulceag, duminica de noiembrie are ceva norvegian, și londonez, și franțuzesc, fiecare în parte și toate laolaltă.
Am votat!

În același loc, scump sufletului meu.
Cum să uit de câte ori am stat la ușa unei bărbătoase directoare, obligând-o să facă loc pe lunga ei listă de preferințe și pentru întâiul meu născut?
Am revăzut încăperile grădiniței, în care pentru fiecare dintre copiii mei am intrat  cu mult peste o mie  de ori.
Șorțulețe bleu, ciorăpei căzuți, ochi somnoroși, lacrimi ascunse, degețele cărând micul sac în care , de-a valma, se adunau culori, frunze, măști, hârtie lucioasă, bețișoare, fructe, plastilină.

Astăzi am votat cu gândul meu cel mai bun pentru copiii mei , pentru, deja elevi, nepoții mei!//
 Tu ai votat??

 Gândăcelul,
Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strângi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Cș am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,

Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!...

Asa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!...

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.

Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!

fără titlu

Sunt dimineți care tac. Altele se trezesc cu pumnii strânși. Până la durere. Cu obloane în locul pleoapelor. Aud. fără să vadă.

Sunt și dimineți altfel!

“ Am învățat că poți continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poți,
Am  învățat  că viața  îți poate  fi schimbată în câteva ore  de către oameni care nici nu te cunosc. Am învățat că  eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecințe. Am învățat că  scrisul
-ca și vorbitul-
Poate liniști durerile sufletești. ”Octavian Paler

https://www.facebook.com/pages/Drumetia-catre-sectia-de-votare/300266423499999?sk=likes

vorbe

 Din toate părțile.
Dezbaterea dezbaterii,discuții, presupuneri, orgolii, injurii, scuze, lege, pensii, afișe, tăieri, poșta, emoții,lucruri, președinte, confruntări, simulare(?) soarta țării,arenă, găini, ( vii sau cu panglicuțe) hârtii, dezbatere sau ambiție, staff, informare, meserie, teme, critică, meci, ring, box,poante, jurnalism/profesionalism, vot, soacră, venituri, copii, diaspora, surpriză, culise, șmecherii, întreruperi,premier, organizare, pâinea și cuțitul, întrebări,slugi(??) ton apăsat/revoltat/înăbușit,bec, notițe,detalii, teren neutru, ceas,mit, calitate românească, moll, răspunsuri ,corupție,ștampilă, pixuri, care pe care, cine a câștigat, dificultate, ” cu subiect și predicat”..( ce expresie este asta, domle?) câte și mai câte, educație...
Tot aici ajungem.
Și puțin mai departe:
ȘCOALA.
”Asemenea lumânării, un bun profesor se mistuie pe sine, pentru a lumina cărările altora.”
Nu știu cine a spus asta, nici nu sunt sigură că așa a spus, este gândul meu de astăzi.
Prima care a aflat vestea a fost Rodica Goglează, în trecere cu nu știu ce treburi pe la secretariatul facultății- nu-mi amintesc numele ei după măritișul cu grecul Takis, ce știu este că se băteau și se iubeau ca doi nebuni.
Rodica a intrat în Sala 1, plină ochi ”băi, gata, s-a terminat cu distracția, a venit unu de latină, o să ne mănânce de vii”.
Zgribulite și cumva, mai fragile, următoarele pe lista speriatelor au fost „franțuzitele„.
Seminarul, ca de obicei, în Sala 4.
Părea că nu se mai termină, când a deschis ușa.
De sub sprâncenele cât o pădure încâlcită, de un albastru rotund, ochii lui ne-au cuprins pe toți.Vreo treizeci și șase.
N-a spus o vorbă, și-a pus pe catedră servieta uriașă, ca și el, a umplut tabla cu toate declinările, pixurile alergau zăpăcite pe caietele scoase în grabă, altă tablă, conjugările, a urmat tabelul cu pronumele.
Fără o vorbă.
Nu se auzea nici musca, prin ferestrele mari, toamna își limpezea cerul, noi  abia pridideam să scriem.
La următorul seminar- ne anunțase din timp printr-o notiță la avizierul facultății- lucrăm de pe cursurile bibliotecii- niște registre grele, ticsite cu fragmente din Iliada, Odiseea, Metamorfozele, Fastele..,caietul dumnealui s-a umplut repede cu multe șiruri de 2, pe ici, pe colo, câte un amărât de 3.//
Fiecare student- mulțíme de fete și câțiva băieți, vreo nouă- a ajuns sub aripa câte unui profesor.
Așa m-am nimerit eu în preajma domnului de latină.
Nimeni nu-i spunea domnul profesor Dogaru.
Ca o paranteză, nu știu de ce, ba poate că știu- când începea să recite din Eminescu, nu se mai oprea, avea o voce puternică, plină, frumoasă, când vijelioasă, când lină ca un susur, pe Caragiale îl știa din scoarță în scoarță, ziceam că știu de ce cred eu că era tatăl unei cunoscute actrițe.
N-am îndrăznit să-l întreb niciodată, deși, în afara orelor, era de nerecunoscut- într-o seară ne-a scos la restaurant pe toți din grupă, vreo zece, nu ne venea să credem, am gustat așa, două/trei guri de vin roșu, cânta Ciontică, a dansat cu fiecare fată...//
La examen picau pe capete.

Câteva note  de 6.
Eram a douăsprezecea din grupă, când mi-a venit rândul, întâi am înghețat, am pus mâna pe clanță, am intrat- în plină vară mi se inflamaseră amigdalele- am tras biletul , ~~Laudă primăverii~~..,
Nota 9.
Primul 9 din grupă.//
Au trecut anii....//
Pentru ce sau pentru cine se(mai) face școală?

nu mă mai prind ei la vot..

Copilul  meu era în grupa mijlocie. 
Mama lui, adică  subsemnata, făcea naveta,  din autogară,  cincizeci km dus,  tot atâția întors,  autobuzul întârzia, nu apăruseră telefoanele mobile, era rândul meu să-l iau de la cămin. 

M-am dus într-un suflet.  Lacăt mare veghea  ușa de intrare.
În asemenea clipe îți afli rezistența.

-M-a luat tanti Cojocaru, când a venit după Florin. 

Tanti Cojocaru a fost  bucătăreasă la unitatea militară de pe Teilor, unde  lucra  soțúl ei. Tare mult le plăceau copiii,  n-a fost să aibă  și ei copilul lor..
- Mi-a dat fasole bătută, să-mi faci și tu.//
S-a oprit ninsoarea, a rămas lunecușul. 

Merge greu, mă și mir că  s-a încumetat să iasă, optzeci și șase de ani, bătuți pe muchie.
-Auzi, dumneata, nici fasole de-a  noastră nu se mai găsește. Cică nu mai crește.
Vezi punga asta? nouă lei. 

E din Egipt, pe unde o mai fi și egiptu  ăsta.. //

Se zice că într-o prelegere universitară, matematicianul David Hilbert ar fi rostit următoarea  frază
Fiecare om are un anume orizont.
Când acest orizont se restrânge într-atâta, încât devine extrem de îngust, el se transformă într-un punct, iar atunci omul acela zice 

Iată punctul meu de vedere!

p.s.  ce zici? 

Votează totdeauna

pentru un principiu. Dacă votezi în acest fel, te poți gândi cu încântare că votul tău nu va fi niciodată pierdut. 
John Quincy Adams- 1767-1848, al șaselea președinte al SUA

Este o zi specială. 
Va fi, probabil, o noapte foooarte lungă.
 Prin studiouri Tv , prin secții de votare  și cine  mai știe pe unde, oamenii mari, tătici ,mătuși, bunici, mămici și  unchi   nu  se vor purta cu mănuși, chiar dacă  gerul este aspru.
 Să-și arunce mănușa  ar fi prea de tot..
 Mă gândesc că tot copiii, în drăgălașa lor  puritate,   ne înseninează  așteptarea.
 Așadar-

  Ce este acela un serviciu?
Servici e un om care stă și semnează condica, sau stă ca sa bea o cafea. (7 ani)
Ce sunt vecinii?
-Vecinii sunt niște oameni care stau la un loc și când nu au mălai, ei se împrumută. (7 ani)
-Vecinii sunt niște oameni, care tatăl meu și mama mea se împrietenează, ca sa-i dea o sută de lei. (8 ani)

Ce sunt microbii?
-Microbii sunt niște viermișori, stă la măsea, mănâncă, se satură si p'ormă iese afară, se așază pe trotuar și când trec oameni le intra lor în gură. (7 ani)
-Microbii sunt niște gândăcei mici de tot, ei sunt ascunși pe la aprozar. Ei văd ca ai cumpărat cartofi, sar pe cartofi și dacă nu-l speli pe cartof, tu mori. (7 ani)
-Microbii intră înăuntru la om și acolo lasă fel de fel de murdarii, că ei sunt murdari pe picioare și îl îmbolnăvesc pe om. (7 ani)

Cum luminează licuricii?
-Licuricii au un pic de păr și gaz și piticii ii dau foc și se aprinde.
-Licuricii sunt mici, au o lampă și vin la oamenii care visează si se uita la ei, cu lampa, ca să vadă ce visează. (7 ani)

De ce au cruce pe spate unii păianjeni?
Unii păianjeni au cruce, ca ei sunt popa la păianjeni. (7 ani)

De ce își fac oamenii cadouri?
Oamenii își fac cadouri, ca să nu fie nesimțiți. (7 ani)

De ce găina nu zboară pe sus, ca celelalte păsări?
Găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări, pentru că-i e frică să nu scape oul, când îi vine să-l facă. (10 ani)

De ce unii oameni donează sânge?
Oamenii care au calorii grase, probabil că ăștia sunt oameni grași, donează sânge la aia care le curge sânge din nas. (7 ani)

Pe unde tot zboară avioanele, unde se tot duc, toată ziua și toată noaptea?
Avioanele merg în Germania , la munte, la mare și la Breaza. (5 ani)

La ce folosesc sprâncenele?
Sprâncenele folosesc ca să țină fruntea sus, să nu-i vină fruntea pe ochi. (6 ani)

Dacă bretelele țin pantalonii, ce ține cravata?
Cravata e făcută să se spânzure unii bărbați și să le ia alții gagicile lor. (9 ani)

De ce există ceasuri cu cuc și nu cu cocoș, din moment ce cocoțul e cunoscut ca ne trezește dimineața?
-Ceasurile sunt cu cuc și nu cu cocoș, deoarece cucul a fost prima pasare sculătoare. (11 ani)
-Mult mai ușor învață un mecanism cu roți dințate să zică: Cu-cu decât Cu-cu-ri-gu. (13 ani)
-Meșterul care a băgat prima dată cucul în ceas s-a gândit ca nu poate sa strâmteze ditamai cocosul și să-l bage acolo, și de atunci ceasul a rămas asa, cu cuc și nu cu cocoș. (11 ani)

De unde vine obiceiul să spunem că trebuie udată încălțămintea sau haina nouă?
Obiceiul că trebuie udată haina sau încălțămintea nouă vin de la prietenia omului cu băutura. (14 ani)

Chiar nu se poate învăța fără note la școala?
Profesorii nu renunță la note în școală, pentru că s-ar lipsi de plăcerea pe care o au când unii elevi îi imploră să nu-i lase corigenți. (12 ani)//
Un dar muzical   pentru liniștea noastră

 

nu vă pierdeți optimismul,

 oameni, nici de-ați crăpa.
  Marin Sorescu 

Perpetuum  mobile
 Între idealurile oamenilor
Și realizarea lor
Întotdeauna va exista
O diferență de nivel
Mai mare
Decât cea mai înaltă cascadă.

Se poate folosi rațional
Această cădere
De speranțe,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrală.

De la energia astfel câștigată,
Chiar dacă n-o să reușim
Să ne aprindem decât țigările,
Tot e ceva,
Pentru că, fumând, ne putem gândi serios
La niște idealuri și mai grozave.//
ești optimist(ă)?

un dar pentru  noi toțí, dacă  n-am fost la concert-
„ E jocul unui nebun,
Doar jocul unui nebun,
Care stă în ploaia rece
Şi se simte ca un bufon..„


 

limite

Politica nu are principii. Are doar interese. Octavian Paler

În urmă cu aproape trei ani, luni, 23 noiembrie 2009, spuneam:

conexiuni

Discuții nesfârșite. Analize. Comentarii. Dezamăgiri. Învinuiri. Descoperiri. Sancțiuni. Promisiuni. Aplauze. Deducții. Jocuri. Numărări. Adunări. Scenarii. Înălțări. Căderi. Susțineri. Răsuciri. Combinări. 

Pe față. În culise. Pe vorbe. Pe fotolii. Înalte. 

Cine pe cine a  votat/furat/șantajat/manipulat/păcălit/depășit. Ce-am sperat/făcut/ales/primit? 

Ce( mai) sper/fac/aleg/primesc?

 Șirul întrebărilor/discuțiilor/presupunerilor/aranjamentelor/jocurilor va continua. 

Două săptămâni. 

Mult după aceea.

 Așa ajung eu, rotița mică de tot, anonimă, în marele mecanism,  la vorbele cuiva, mare cunoscător în politică,  Ronald Reagan .

Politica se presupune a fi, ca și vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să-mi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea dintâi.//

s-a schimbat ceva între timp?

idealurile

se aseamănă cu stelele: nu poți ajunge la ele, în schimb, te poți orienta. Constantin Tănase

Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca proştii

Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!

Şi cu asta ce-am făcut?

  Am dorit, cu mic, cu mare,

Şi-am luptat, cum am stiut,

S-avem nouă guvernare,

Si cu asta ce-am făcut?

  Ca mai bine să ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar trăim în săracie,

Si cu asta ce-am făcut?

  Ia coruptia amploare,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Scoatem totul la vânzare,

Si cu asta ce-am făcut?

  Pentru-a câstiga o pâine,

Mulţi o iau de la-nceput,

Rătăcesc prin ţări străine,

Si cu asta ce-am făcut?

  Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize,

Si cu asta ce-am făcut?

  Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Ţara-i plină de vedete,

Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!

E sloganul cunoscut;

Iarăsi am votat ca prostii,

Si cu asta ce-am făcut?//Constantin Tănase,

Constantin Tănase, artist roman,  5 iulie 1880/ 29 august1945.

 

în trecere

 Câte s-au mai întâmplat de ieri până astăzi!

N-o să povestesc cum, puțin după miezul nopții,   hoții au dat  iama în grădina  de zarzavat, nici cum am reușit noi să-i punem pe fugă.

 Că n-am mai pus geană pe geană tot restul nopții nu mai contează.

Nici  despre vecina noastră , tanti Profira, care și-a exprimat   voința la referendum, cu noaptea în cap, n-o să povestesc prea multe.

 Știe că  plecăm spre seară, ca să prindem secția de votare deschisă.  Are ceva de rezolvat în oraș. Stăm amândouă în spate, mai schimbăm o vorbă , două/.

O  supără  că apa se dă pe rație, două ore dimineața, două seara, s-au mănat  roșiile și vinetele,  s-au ofilit florile, porumbul  nu mai leagă.

Vai de mama noastră!//

Fustă roșie mulată, mică, mică de tot. Sandalele?  Cele mai ascuțite tocuri , strecurându-se printre pietricele.

- N-o cunoașteți? mă întreabă tanti Profira.

- O văd prima oară, zic eu.

Este fata   ăluia care citește consumul de apă.Trebuie să știe  ea ceva.

 Tanti Profira  lasă jos geamul și  îi cere domnișoarei o lămurire.

 Duduia își adună buzele într-un zâmbet grațios :

 -Aaa, nu știți ?

S-a spart o țavă…//
ai votat?

singurul lucru

 pe care îl știu este  că nu știu nimic.Socrate.

Sub un trup  deloc atrăgător,  care îi scandaliza pe atenienii  dominați de farmecele  pefecțiunii  fizice, Socrate avea un suflet pur.

Detesta  aroganța și lăcomia  câte lucruri  de care  eu nu am nevoie, era simplu,  răbdător, curajos  îți văd deșărtăciunea prin mantie..

Mi-a venit în minte  numele lui,  pentru că astăzi grecii   hotărăsc  încotro o iau.

În cartea  lui Zaharia Sângeorzan Monahul de la Rohia, N. Steinhard, am  găsit  ceva care  nu-i privește  neapărat pe greci.

 Ce ar spune  azi Socrate  într-o piață?

 Și răspunsul  cugetătorului vine.

În piață: prieteni, cetățeni, vă pun patru întrebări:

De ce mințiți așa ușor?

De ce aplaudați frenetic?

De ce aplicați cu atâta  zel dispoziții și legi  pe care  desigur  le considerați nedrepte?

De ce, de ce oare, pentru numele lui Zeus, vă  denunțați  atât de sârguincios unii pe alții?  pg. 104.

Tu ce spui?


o parte din Grecia la  care  visez..

în mersul vremii

 Câte n-aș putea scrie.. mii de chestii, poate. 

Trei zile în locuri dragi, revederi după  ..nu, n-o să spun câți ani, pentru că nici mie nu-mi vine să cred, n-o să povestesc  mai nimic din câte am văzut/auzit/povestit/ reamintit, descâlcit/ înnodat.

 N-o să povestesc  despre  satele tapetate cu  metri de   poze  mari, zâmbitoare, votează nr.3,  nici despre gălețile  aninate de garduri- votați cu noi și nu veți regreta, nici despre  mașinile  de la ale căror geamuri larg deschise  zburau în toate părțile pliante roșii , verzi,  mici sau mari  -scăpați de căpușă prin vot! c-așa-i românul,( turat la maxim)..  nici despre   individul cu berea într-o mână  adresându-se  nevăzuților ascultători, ba nu- greșesc, îl asculta  o doamnă    de la  balconul blocului din față, anterior , am muncit,  spune omul, descărcându-și năduful,  ce-i pasă lumii de el?  da,  există (încă) cetățeni turmentați.., se apropie   alegerile , există bogați și săraci,  granița   pare fragilă..     

Poate despre   plugarul cu tricou și  bermude, arând  peticuțul lui de pământ, ar trebui să povestec.   

Sau despre  strălucirea dimineților verzi, presărate cu  buze  moi de maci  străfulgerați   de lama coasei   croind  poteci  lungi  prin fânul  cu parfum de verde  crud..   

N-o să povestesc, pentru că  doar câteva cuvinte  îmi vin în minte  din toate cele trei zile.

G este verișoara mea. 

I-am văzut casa-  uriașă!  Să nu crezi că exagerez,  fiecare  băiat, câte un nivel, cel mic și-a serbat majoratul, 30 de invitați,  n-au spart nimic, toate sunt la  locul lor,   n-o să zică nimic  bărbatul  când s-o întoarce din  cursă.  face  Italia..//

- G, când ești tu fericită?

- Când dorm, năniță..  nănița sunt eu.//
mi-ar plăcea să  vorbim despre asta..

de la major domus încoace

  Zilnic, pe la  diferite ore,    găsesc în cutia de scrisori mai un ziar, mai o fițuică  în care se strecoară nevinovate  rugăminți/ invitații/ felicitări fără conținut,  tot felul de scrieri și descrieri, toate, cu același candid mesaj- 
alegeți- mă pe mine!

O vorbă zice că trebuie să pornești totdeauna de la încredere, adică  să crezi în vorba omului, dacă spune  că vrea  ceva- un pahar cu apă, un scaun, un birou, o funcție, un vot, crede-l, ajută-l.

Nu mă pot lăuda  că  acord încredere din prima.
 Dacă ar fi să deschid o paranteză, aș zice că primarul   orașului  nostru  solicită al  cincilea mandat, dacă nu chiar al șaselea, parcă mai ține cineva minte?

Tocmai despre primar vreau să spun și eu ceva. Primar , ca  istorie, nu  despre un primar anume.

De dimineață, citeam pe un blog, la a cărui fiecare nouă  lectură, fără vreo exagerare, eu mă trezesc  școlărița  atentă , care am fost. Adică , în timp ce citesc, învăț. 
Zice  domnul profesor Hari,

http://haribm.blogspot.com/2012/05/jungla-de-beton.html

 referindu-se la   noii, vechii sau  aceiași   pretendenți la mâna,  forțată să se mărite, a  fiecărei  așezări de pe hartă: „Cu toții, indiferent de urbe, au o mare problemă. Nu pot să explice, în câteva cuvinte sau într-o lozincă, de ce ar trebui să îi alegem exact pe ei„.

M-am  gândit eu ce m-am gândit și am ajuns la concluzia că  nu știu mai nimic despre cum a început  dorința  oamenilor de a avea, neapărat,  un primar. 

Am dat fuga la
http://ro.wikipedia.org/wiki/Primar

și, parcă m-am mai dumirit.

Aflu  și eu, în al nouălea ceas, de ce se fac alegeri de primari și, mai ales, cum este pe la alții.

Am reținut două chestii importante, prima îmi era cât de cât cunoscută, de la cursul  de latină, cum, de altfel, poate că este cunoscută oricui- cuvântul primar  vine din latina vulgară, unde însemna principalul.

A doua chestiune are legătură  cu finlandezii,  după a căror civilizație oftăm  noi  de fiecare dată când  aflăm cum le (mai)merge.

La Helsinki, întâiul om al urbei se numește POLIOMIERLITA..parcă n-aș vrea să știu  traducerea.

Tu  ce zici?

voiam

 o duminică liniștită,  plăcintă cu mere, must, cum doar freru meu știe să pregătească,  și muzică blândă. 
Mă gândisem și la o dedicație specială,   pentru toți musafirii zilei , oricum, nu renunț..

Chestia este că vine omu  cu recensământul, a venit și vineri seară, l-am refuzat politicos, nu de alta, dar este cineva din  apropiere, cum stă , domle,  treaba? el , la vot cu ștampilele,  îi știu de atunci preferințele politice, tot el la recensământul populației din bloc, nu tu, mapă, nu tu,  ecuson, lumea îl strigă  ca acum treizeci și de ani, când intra cu bicicleta în câte un perete.

Adică  să știe  el cnpeul tuturor vecinilor? prea de tot!..

Am mai citit pe ici, pe colo, m-am sucit, m-am răsucit, soțul zice că  prea iau (toate) lucrurile în serios.

p.s.tu ce zici?



Un dar din partea lui Andi