Se afișează postările cu eticheta cuvintele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuvintele. Afișați toate postările

miercuri, 17 iulie 2013

ceea ce spun cuvintele

nu durează. Cuvintele durează, întrucât cuvintele sunt aceleași, dar ce transmit ele nu este niciodată identic.  Antonio Porchia, poet argentinian

Andreea Paul a sesizat Academia Română pentru a cere modificări în limba română. Vezi despre ce este vorba!


Publicat pe 17 iulie 2013
Deputata democrat-liberală Andreea Paul (mai cunoscută sub numele de fată, Vass) a sesizat Academia Română pentru a solicita recunoașterea oficială în limba română a formelor de feminin pentru funcțiile publice. 
Deși   cuvintele   care desemnează funcții publice :„președinte”, „deputat”, „ministru”, „senator”sunt folosite frecvent, in vorbirea  cotidiana, cu forme de feminin, in privinta  lor nu există o reglementare lingvistică foarte clară a Academiei Române. Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX) cuprinde și forme de feminin pentru unele cuvinte :„președintă”, „deputată”, dar nu și pentru altele.
 În DEX nu este cuprinsă forma de feminin „senatoare” și cu atât mai puțin „ministră” (care nu e folosită nici în practică foarte mult); în schimb, cuvântul „ministresă”, utilizat uneori în vorbire pentru a desemna o femeie-ministru este explicat de DEX drept „soție de ministru”. 
Anunțul privind sesizarea Academiei Române în legătură cu reglementarea formelor de feminin ale cuvintelor ce desemnează funcții publice a fost făcut de Andreea Paul pe Facebook, după ce fostul jurnalist Ovidiu Zară îi atrăsese atenția că nu este corectă folosirea termenului „președinta FMI”. „Se spune președintele FMI, nu presedita FMI. Cuv\ntul “pre;edinte” provine din latinescul “praesidens” (prae – dinainte + sedere – ședere). “Praeses” este un cuvânt latin, care înseamnă “a ședea în frunte”. La fel, se spune “doamna director”, nu “doamna directoare”.
 E grea limba romana! Mi-ar BAC-ul al dreaq!”, 
îi scrisese Zară Andreei Paul pe Facebook. Aceasta a răspuns ulterior: „Ovidiu Zară, am f[cut o sesizare Academiei Române pentru a feminiza funcțiile publice, așa cum se cuvine. Cunosc bine dezbaterea din jurul discriminării lingvistice de gen. Am făcut-o în cunoștință de cauză”. 
Răspunsul deputatei PDL nu a fost, se pare, pe placul lui Zară, care a revenit apoi pe un ton ironic. 
„Și sesizarea a fost acceptată? Curtea Constituțională ce zice? Doamna Paul fostă Vass, limba română e unică. 
Feminizările nu au rost. 
Închipuiți-vă cum ar arăta opera lui Eminescu dacă ar fi fost feminizată, cum doriți dvs. 
Ar fi fost o operă mutilata.
 Lăsați măcar limba română în pace, dacă economia nu o lăsați”, notează Zară, căruia Andreea Paul nu i-a mai răspuns de această dată.
Sergiu Bidilă, A.M.PRESS//

ce părere ai?
p.s. nu mi-am permis să  copiez comentariile din presă.

sâmbătă, 24 martie 2012

binele ca bine

Întrebări, neliniști, scânteieri, încă o zi, încă o lună, câți ani,  vremea se duce, problemele rămân..
Ce ne dorim/și ce primim?
Cât dăruim/cum se primește?
Ce te bucură/ce te întristează?
De ce uităm să fim noi înșine?
(Cum) stabilim echilibrul?//
Martie , și nu doar martie, este luna dorului de Nichita. Fă-ți un pic de timp, citește poemul, închide ochii și ascultă-l pe  Alifantis!
Nu trebuie să-mi mulțumești, fii doar tu!


Poveste sentimentală,                           sursa- mail
de  Nichita Stănescu
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.



Short URL ... ]

vineri, 22 aprilie 2011

când rătăcim pe căi umblate



Tot căutând un sens în plus,
Gândiți-vă c-odată-i- Paște,
Pe care Domnul L-a adus...„Ionel Muscalu//
Trăim în cea mai frumoasă dintre lumile posibile, zicea, cu câteva secole în urmă ,  un învățat.
O lume în care  cele mai multe dintre evenimentele cărora le suntem contemporani, din păcate, se învârt în jurul banilor și al unei goane teribile pentru a avea
Cu orice preț...
 Înghesuiala a devenit , cumva, organică, apostrofarea , insulta, degetul arătat pătimaș duc viață bună cu bășcălia, aroganța și vorba spusă  de sus.
Cam asta  tot văd.
Orice ar fi, diseară se cântă Prohodul, se împart flori din altar, semn că, încă,  ni se acordă credit  în bunătate .
Voiam să scriu altceva,  să povestesc ce am înțeles eu , citindu-l pe Grid Modorcea , prin corespondență din New-York
http://ziarero.antena3.ro/1303332829-Prin_suferinta_spre_Inviere

În chiar clipa asta, s-a întâmplat ceva . Ceva atât de special, că nu pot  să nu mă răsfăț- a sunat poștărița !
Îmi cer scuze de la cel care mi-a însorit dimineața că sunt o lăudăroasă,  nu contează că se înnorase cerul, că burnița își începuse mersul !
Lumea este frumoasă!
 Se scrie și se citește poezie adevărată!
 În  Ostatic la ferestrele vieții, Ionel Muscalu  adună cuvintele care „se visează ziua și se dumiresc noaptea ...
 Asta la om, asta la paseri!
Cuvintele  nu-s de aur au de platină,
Cuvântul aur  fiind atât de scurt,
 Cât și apa , cât și cer și aer,
Iar cuvântul diamant  fiinf șlefuit,
 Ca de aer pasărea  zburătoare,
Nu zburătăcitoare,
 Ci cea  coborâtoare din soare
În clepsidrele noastre a clipe
La timpul trecut,
Cuvintele obișnuite se duc,
 Cele importante trecând,
 Nu în viitor,
 Ci prin ziceri și combinații
 De alte și alte  mâini generații!
O carte frumoasă,  un buchet viu  de gânduri,   întrebări cu și fără răspuns,  dezamăgiri,  speranțe- Ostatic la ferestrele vieții
 Darul tău mă onorează  , Ionel Muscalu!
http://ionelmuscalu.blogspot.com/2011/04/prezentarea-din-stirile-valahia.html!!