Ce ne dorim/și ce primim?
Cât dăruim/cum se primește?
Ce te bucură/ce te întristează?
De ce uităm să fim noi înșine?
(Cum) stabilim echilibrul?//
Martie , și nu doar martie, este luna dorului de Nichita. Fă-ți un pic de timp, citește poemul, închide ochii și ascultă-l pe Alifantis!
Nu trebuie să-mi mulțumești, fii doar tu!
Poveste sentimentală, sursa- mail
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
[ Short URL ... ]
Cineva a promis ca va alerga pe iarba descult si nu s-a tinut de cuvant.
RăspundețiȘtergereCum este acea persoana?
Nu-i așa că nu vrei un răspuns de câteva silabe?
ȘtergereLa-nceputul serilor
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.
Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.
Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.
Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.
...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.
Recunosc, nu-mi place Nichita. Nici Alifantis. Alifantis nu-mi place pentru ca e increzut, iar eu consider ca prin "aere" acestia isi ascund micimea. Nichita nu mi s-a parut vreodata deosebit. Are unele comparatii socante, dar parca lipseste cursivitatea. Cam agresive pareri, dar astea sunt si altele nu pot fabrica.
RăspundețiȘtergereNu putem iubi la fel. Nu urăm în același timp. Ne bucurăm pe rând, suferim când ni se întâmplă.
ȘtergereAscult(ăm) poezia , se trăiește muzica dincolo de noi, așa cred.
Pentru mine, Nichita nu este un moft, îl simt, chiar și atunci când nu-l pot înțelege, mă întreb, fiindcă am întrebări, tac, pentru că îl ascult.
Alifantis mângâie versurile rostindu-le pe note!
Nichita Stănescu
Cântec de dor
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
cineva ...
RăspundețiȘtergeresi de-as putea să-mi rup din ochii "lui" privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.
De ce ești anonim?
ȘtergerePentru ca sunt un anonim.
RăspundețiȘtergereCat de orbi sunt oamenii!
Recunosc- nu prea te înțeleg, ai vrea să fii ceva mai clar?
ȘtergereDe la o prietenă, care nu reușește să comenteze pe blogspot-
RăspundețiȘtergereAh, Nichita forever... l-am cunoscut când aveam 19 ani, eram studenta-n an-I... avea un bun prieten pitestean, un brillant inginer-poet, prieten de-al parintilor mei, la care venea de câteva ori pe an... a decedat la 60 ani de-o criza cardiaca, RIP.
Pe-atunci, îl iubeam pe Minulescu, à la vie, à la mort... Prietenul en question mi-a facut o surpriza: mi-a telefonat si m-a chemat la ei... Am ramas "tetanizata", literalmente când l-am vazut pe uriasul poet, prietenul îl numea Nic... îi spusese ca-mi place doar Minulescu, iar ca sa ma tachineze, dupa ce m-a prezentat, Nic m-a apostrofat cu:" de ce-ti sunt ochii verzi, culoarea wagnerienelor motive?..." M-a "blocat", pur si simplu...
Am schimbat câteva banalitati de rigoare, apoi i-am ascultat vreo 2h, mi-au ramas întipariti pe retina si pe suflet...
Nic fuma enorm si-i placea tuica de Pitesti...
Și eu l-am cunoscut pe Poet. Mi s-a lăudat cineva că sunt prieteni și, ca să-mi dovedească acest lucru, ne-am dus la Poet acasă, pe nepusă masă. Omul a deschis ușa, era evident „obosit”, s-a uitat la prietenul lui, apoi la mine, a zis „nu vă cunosc!” și ne-a trântit ușa în nas.
ȘtergerePoetul însă, nu mi-a trântit în nas nici o poezie. Avea un dar de a pune cuvintele unul după altul, nu atât surprinzător, cât neașteptat, așa cum nu te aștepți de la cineva străin să își știe sufletul atât de bine și să îl mai și arate în public cât de frumos este el.
...și vedeți foarte bine, și simțiți foarte frumos...
ȘtergereAș mai completa că Poetul nu m-a dezamăgit niciodată.
ȘtergereOmul pe trupul căruia crescuse Poetul mi-a refuzat cunoștința, foarte de înțeles, de altfel. Dar nici asta nu mi-a produs nicio neplăcere. A rămas doar anecdotica întâmplării. Așa cum am întâmplări cu alți oameni celebri.
Am fost și foarte ocupată, vă rog să mă scuzați, dar m-am și gândit la felul în care v-a dezamăgit Poetul.Ca om.
ȘtergereScriu cu majusculă, pentru că îl consider un Poet, nu pentru că aș face cine știe ce efort să „mă dau mare”sau, pentru că este „„cool să-ți placă Nichita.
Nu-mi plac toate poeziile lui.
Unele îmi sunt de neînțeles, dar multe îmi mângâie sufletul.
Gândindu-mă la spusele dumneavoastră- că avea așa un dar de a asocia neașteptat vorbele, am adus, din volumul
„OASE PLÂNGÂND„ ceva ce el însuși și-a asumat, ca fiindu-i-
„AUTOPORTRET
Ca şi cum ochiul meu drept
s-ar certa cu ochiul meu stâng,
pe cine să plângă omul
care din pricina naşterii moare.
Hai, uitaţi-vă şi voi:
eu sunt singurul vultur
căruia i-a fost cusut la loc
capul, după retezare.
Numai că mie
mi s-a cusut retezatul cap
cu un ac de cort
pe un trup de om.„
Eu aș zice că aici este marea dramă a artistului-eterna, nesfârșita, neobosita luptă dintre bine și rău/frumos și întunecat, vâltoarea vieții care „moare „câte puțin din clipa în care „se naște„, vulturul neîmblânzit, luând-o mereu de la capăt în zborul lui necurmat decât de moarte, „cusut„ cu ață de cort„- vizualizez, mai degrabă , decât aș putea vorbi..
Nichita- cel mai ciudat și mai frumos amestec de omenesc, înger, demon,real, fabulos, ieri și astăzi,și mâine, laolaltă, sfidând curgerea ireversibilă.
Așa văd eu, așa simt..
Am completat ceea ce înțelesesem,fără a o spune -omul,„ pe trupul căruia crescuse Poetul„, pentru o clipă și-a închis în sine aripile .
Ștergerep.s. De ce nu povestiți? anecdotele ai căror eroi sunt oameni celebri ni-i aduc mai aproape . Îi fac mai accesibili!
Vă mulțumesc pentru gândul bun!
Imi place, doamna Gina si Nichita Stanescu si Nicu Alifantis.
RăspundețiȘtergereVa las si eu un poem pe care-l ador, dar am inca multe alte poezii preferate.
"Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."
O zi minunata va doresc doamna Gina, cu drag! :)
Ștef,
ȘtergereCred că poemul pe care l-ai ales place, deopotrivă, și doamnelor, și domnilor! unora, pentru candoare, altora, ca provocare!
Zi frumoasă îți doresc!
toate scrisorile adolescentilor aveau aceste versuri, pe atunci...
ȘtergereAsta înseamnă că toți tinerii iubeau Poezia!
ȘtergereIar mie, recunosc, îmi plac amândoi. Şi Alifantis, şi Nichita.
RăspundețiȘtergereSă mai „găsim „un Nichita-
Ștergere„Acasa„
Acasa mea e într-un cuvânt
gândit de altul.
Acasa mea e într-un sărut
pe care l-am gândit
în alţi doi adolescenţi.
Acasa mea este înlăuntrul
săgeţii trase înspre zeu de geţi.„
Eu - doar Alifantis!
RăspundețiȘtergereSă fie Alifantis!
ȘtergereTe-am invitat la dans! Este vals!
http://www.youtube.com/watch?v=S5vA8FBwNE8&feature=related
Mulţumesc!
ȘtergereOnorat!
La mine în sat se stătea "la poartă", seara!
Te invit în satul meu...
http://www.youtube.com/watch?v=iADItdrwpUo&feature=related
Da, frumos-îmi amintesc, aveam emoții, nu trebuia să știe tata.Băieții fluierau, unii chiar cântau- ce vremuri!!
ȘtergereÎmi place alegerea!Mulțumesc!
mie imi place doar nichita:)
RăspundețiȘtergereAtunci- ascultați-
ȘtergereDe dragoste
Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.
Eu mă inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine mă infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.
frumoasa poezia lui Nichita :)
RăspundețiȘtergerenu l-am mai citit de mult.
De la Nichita, pentru tine-
ȘtergereAcești adolescenți-
Aceasta mare e acoperita de adolescenti
care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan' la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare„
Sarut mâna cu respect !
RăspundețiȘtergereÎmi place Poetul , Alifantis nu foarte mult . Desi unele poeme sunt ambigue sau par absurde înşiruirea cuvintelor este atât de lină încât te poartă şi te-ncânta deopotrivă .
Îmi place mai ales , aşa cum bine ai zis , ca o provocare dar şi ca o declaraţie Poem-ul pe care l-a evocat Ştefania .
Pentru Sorin, să fie Poezie, așadar-
ȘtergereNichita Stănescu
Ce bine că eşti
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Mulţumesc tare frumos ! Mă înclin ! vorba lui Andi
ȘtergereWaw! Comentariul meu a nascut controverse. Ca la fotbal. Mie imi place doar Poetul, mie doar Alifantis... Ma intreb care e rezultatul final!
RăspundețiȘtergereCa bună și nepărtinitoare moderatoare ce sunt, declar câștigătoare, deși ziua nu s-a terminat,
ȘtergereBucuria primăverii!
Domnule Mihai, dacă s-a încheiat "etapa", îndrăznesc să apar şi eu, "după bătălie"...
RăspundețiȘtergerePe Nichita nu l-am suportat, deşi Dirigintele ne facea capul mare... Aşa cum aţi scris la început, mi se pare şmecherie de golănaş, isteţ la vrăjit cuvinte şi bineînteles, inimi în fuste...
Alifantis este, însă, un gigant în lumea muzicii!
Gazda nu se mai supară după tragerea cortinei, da?
N-am tras cortina, am spus doar să ne bucurăm!
RăspundețiȘtergereNichita- golănaș, asta NU- NICIODATĂ!
Dar, de gustibus..
Nu l-as cataloga drept "golanas" pe Nichita. Mai degraba... neadaptat. In categorie insa, l-as include, cu siguranta, pe Alifantis. De gustibus...
RăspundețiȘtergereNu-i cu suparare, dimpotriva! Iar "golanas" s-a vrut o metafora, nu o caracterizare; a invartit cuvintele, paharele si inimile dupa pofta... beeep! Oricum nu a creat scoala in poezie, doar continente de oftaturi in piepturi primavaratice...
ȘtergereAlifantis detine cea mai buna (inca) melodie folk, "decembre" (nu o spun eu!), e un "corifeu" al muzicii (nu o spun eu) si e ascultat pe verticala si orizontala straturilor sociale. Dar nu ii fac promo, imi explic de ce imi place.
Zi buna!
Iti trimit o frumoasa poezie de dragoste, scrisa de Nichita si, care inspirat, a transpus-o melodic, Alifantis.
RăspundețiȘtergerePloaie în luna lui Marte.
Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O să te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.
-----------------------------------
L
Este minunată, Lidia, mulțumesc frumos!
Ștergere- iată și realizarea muzicală
http://www.youtube.com/watch?v=HBiGjI4qtAE
dialogul acesta (poezie-muzică) îmi confirmă părerea: Nichita - poet de nişă, valorizat de Alifantis!
ȘtergereCa și cum te-ai fi „răcorit„ !hi! hi!
ȘtergereMi-am umplut seara aceasta cu Nabokov. Acum sa il citesc pe Nichita, este ca o adiere calda de primavara...
RăspundețiȘtergereMmmmmmmmmmmmm....doua vechi iubiri...
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos xxxxxxxxxxxx
Dana,
ȘtergereMă bucur să-ți fi „redat” iubirile, într-un însorit sfârșit de martie!!