niciodată nimic fără motive. Aristotel.
La sat, când cineva ( mai) în vârstă își ia rămas-bun pentru totdeauna de la viață, plâng rudele, ce plâng- durerea rămâne în suflet- apoi viața revine în vechea ei matcă.
Salcâmii tresaltă în albul lor nebun , aninat în ciorchini, luna își păstrează locul ei de regină a nopților curate, cocoșul trâmbițează deșteptarea după aceleași nemărturisite secrete.
Curțile înfloresc și ele, după cum fiii și nepoții au învățat de la părinți.//
La școala cu un singur rând de clase, unde mi-am început meseria, dirigintă la clasa a VII-a, cei mai mulți elevi erau fii de lăutari. Lipseau mult de la școală, pentru că își însoțeau părinții pe la nunți, botezuri, cumetrii.
Nu puteam avea prea mari așteptări de la ei, toți știau să scrie și citească, unii reușeau chiar să adune vorbele în rezumate. Mai greu era cu gramatica.
Când își plecau rușinați capetele , pentru că nu găseau răspunsuri la întrebările mele, mi se încălzeau ochii de bunul-simț al acelor copii cu degete lungi, negricioase.
După ore, mă însoțeau până în stația de autobuz, ferindu-mă de câinii slobozi. Unii dintre ei îmi ofereau buchețele de cocărăi și de micșunele .//
Acolo, în școala măruntă, pitită printre dealuri, am aflat că profesorul de istorie, care plecase în oraș, cu un an înainte de sosirea mea, era un om de temut.
Nu prea îți mergea bine, dacă îl supărai. Se mânia foarte repede- directorul școlii își jurase că nu va mai încerca să-i iasă vreodată în drum.
Târziu, am descoperit că locuim în blocuri vecine- când piciul lui de trei ani, pe atunci, avea să-mi devină elev, în clasa a VIII-a .
Primele și ultimele vorbe le-am schimbat după 90, când fostul meu elev a plecat în Canada.
Ceva mai târziu, fiica i s-a stabilit în Emirate.
Îl căutau mulți absolvenți de liceu, dornici să se pregătească pentru drept sau pentru poliție.
Era un profesor strălucit, o demonstrau rezultatele elevilor săi.
De câte ori veneam spre casă, îi zăream balconul plin de flori. Toate culorile se răsfățau grațios în soarele verii.//
Într-o zi, femeia care îl îngijea l-a descoperit nemișcat în fotoliu. Cu o carte de istorie pe genunchi.//
Astăzi, mi-au atras atenția niște bufnituri puternice de picamer- vreo patru tineri montau ferestre- termopan.
Unde vor fi dispărut florile? mi-a trecut prin gând.
Știu că nimănui nu-i place tristețea.
Nici mie nu-mi place.
Totuși, nici chiar setea de veșnicie nu este veșnică.
Și pentru că este primăvară, și pentru că optimismul este nota zilei, vă ofer câteva dintre florile mele!
tu ce zici?
O prietenă îmi amintește de niște imagini dragi, vara 2010 -Portugal!
