Se afișează postările cu eticheta finanțe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta finanțe. Afișați toate postările

miercuri, 16 noiembrie 2011

ai noștri tineri

Despre învățământul preuniversitar francez al  ultimilor ani, am puține informații.
Mezinul dintre cei doi fii ai mei,   absolvent al unei universități  bucureștene și al aceluiași profil într-o școală franceză,     pe când era student cu bursă Erasmus, îmi spunea că tinerilor  de acolo le cam place să-și prelungească șederea prin universități.
 Motive sunt destule! 
La treizeci de ani împliniți, fiul meu, ca mulți alți tineri  serioși, români și de alte naționalități,   muncește într-o altă metropolă europeană . 
De la 8 la 18.
Zi de zi. De opt ani încoace.
 
În dimineața asta, mi-a venit în minte o discuție pe care am avut-o cu un profesor  francez, care preda desenul într-un colegiu, înfrățit cu un liceu din orașul meu.
Era prin 2000.
Domnului profesor îi era total necunoscut Eminescu.
Am fost mirată atunci să constat că nici Baudelaire nu figura pe lista cunoscuților.//

În vară, ne-am delectat/isterizat/spălat pe cap cu  perlele absolvenților noștri de liceu, candidați la obținerea diplomei de bacalaureat.
 După  lectura  mailului primit aseară de la o  prietenă, aflu că  pe pământ și sub soare, tinerii  , dacă  nu citesc, ajung filozofi...
Fragmente din tezele  francezilor..
  "Pour illustrer mon propos, je devrais mettre une citation, mais il y en a tellement qui me viennent à l'esprit qu'en choisir une serait faire injure aux autres"
    (Pentru a-mi exemplifica subiectul, ar trebui să pun un citat, dar sunt atâtea care îmi trec prin cap, încât, alegând unul, ar însemna să le jignesc pe celelalte.)

 "Il est triste de penser que le pôle Nord et le pôle Sud ne se rencontreront jamais".
    (E trist să ne gândim că polul Nord și polul Sud nu se vor întâlni niciodată.)
 
    "Si deux droites parallèles se croisent dans un triangle on obtient un rectangle"
    (Dacă două drepte paralele se încrucișează într-un triunghi se obține un dreptunghi)

    "Ce qui fait la puissance des Etats-Unis, c'est surtout sa technologie d'avant-garde qui vient de Chine".
    (Ceea ce face puterea Statelor Unite este , mai ales,  tehnologia sa de avangardă care vine din China )

    "A Prague , le printemps 1968 a commencé en plein hiver".
    ( La Praga , primăvara anului 1968 a început în plină iarnă.)

      "Comme le Roi Arthur dans Kaamelott, De Gaulle était entouré d'incompétents. Il était difficile pour lui de faire plus dans ces conditions".
    (Ca și regele Arthur în Camelot, De Gaule era înconjurat de incompetenți. Era greu pentru el să facă mai mult în aceste condiții.

    "Quand il y a des problèmes dans le monde, l'ONU envoie des casquettes bleues".
    (Când există probleme în lume, ONU trimite căștile albastre.)
    
    "Hitler  a cré une nouvelle race qui serait la plus supérieure : la race aérienne".
    (Hitler a creat o nouă rasă,  care ar fi cea mai superioară: rasa aeriană.)

    "La mortalité infantile était très élevée, sauf chez les vieillards".
    (Mortalitatea copiilor era foarte ridicată, exceptându-i doar pe bătrâni.)

    "Une bouteille d'eau explose s'il gèle car, sous l'effet du froid, l'eau devient un explosif".
    (O sticlă de apă explodează dacă îngheață, fiindcă, sub efectul frigului, apa devine un exploziv.)
    
    "Toute sa vie, Montaigne a voulu écrire mais il n'a fait que des essais".
    (Montagne a vrut toată viața să scrie, dar n-a făcut decât încercări.)

      "La loi des probabilités s'appelle ainsi car on n'est pas sûr qu'elle existe".
    (Legea probabilităților se numește astfel, deoarece nu e sigur că există.)
    
    "Un sonnet est formé de deux quatrains et de deux tiercés".
    (Un sonet e format din două catrene și două treimi.

  " La Terre aspire à changer de planète, car elle n'est plus ce qu'elle était".
    (Pământul năzuiește să schimbe planeta, căci nu mai e ce era - odată -.)
"Le Vietnam est la capitale du Liban".
    (Vietnamul este capitala Libanului.)
    
    " La Terre serait recouverte de glace s'il n'y avait pas les volcans pour la chauffer de l'intérieur".
    (Tera ar fi acoperită de gheață, dacă n-ar exista vulcanii pentru a o încălzi din interior.)

    "Quand on a brûlé Jeanne d'Arc, les gens ont senti une odeur de sainteté".
    (Când a fost arsă Ioana d'Arc, oamenii au simțit un miros de sfințenie.)
    
    "Les pauvres s'appelaient sans-culottes car ils n'avaient pas les moyens de s'acheter un slip".
    (Săracii se numeau 'fără-pantaloni-scurți' pentru că nu avea mijoacele financiare să-și cumpere un slip.)
    
    (Trebuie amintit că termenul 'sans-culottes', de fapt 'dezbrăcații', i-a reprezentat pe săracii - desemnați și prin termenul 'starea a treia' -   care au luat armele în mână - topoare, furci -, făcând Revoluția Franceză 1789, culminând cu căderea Bastiliei; săracii (țărani sau orășeni) purtau totuși pantaloni lungi, semn distinctiv față de aristocrație și burghezie, care purtau pantaloni trei sferturi sau până la genunchi; de fapt, 'culottes' reprezintă un pantalon purtat în societate, pe stradă,  până la nivelul genunchiului; azi ar desemna termenul de 'boxeri' - chiloți bărbătești, de unde și confuzia între pantaloni scurți și chiloți...)
    
    "Les Amazones étaient comme des femmes mais encore plus méchantes".
    (Amazoanele erau ca niște femei, dar și mai rele.)

    "Le chef de file du surréalisme est Salvador Dalida".
    (Liderul suprarealismului este Salvador Dalida.)

    "Dans notre société, le premier motif de l'alcoolisme est la boisson".
    (In societatea noastră primul motiv al alcoolismului este băutura.)
    
    "Les 3 états de la matière sont l'état solide, l'état liquide et le tiers-état".
    (Cele trei stări ale materiei sunt starea solidă, starea lichidă și a treia-stare.)
    "Au cercle polaire, l'hiver dure neuf mois et l'été aussi".
    (La cercul polar, iarna durează nouă luni și vara la fel.)
    
    "Au Moyen-Age, les lunettes existaient déjà, mais les verres étaient en vessie de porc".
    (In Evul Mediu, ochelarii existau deja, dar sticlele erau din bășică de porc.)
    
    "Quand la marquise de Pompadour se trouvait mal, on lui faisait respirer des selles"
    (Când marchiza de Pompandour se simțea rău, i se dădea să respire...șei.)
     sels înseamnă săruri,  selles  înseamnă șei.
p.s.tu ce spui?








   

duminică, 3 iulie 2011

prima duminică de cuptor

Astăzi, 3 iulie 2011, prea multă lume este supărată- primii sunt absolvenții de liceu ,  în dreptul cărora s-a scris respins.
Urmează– părinții, rudele , prietenii, profesorii, meditatorii acestora.
 Alții sunt supărați pe școală-  se cere prea mult!!
 Nu lipsesc cârcotașii- profesorii sunt de vină, nu-i învață nimic pe copii.
Ei bine, șirul nemulțumiților este mare.
Tocmai am primit  un  comentariu la postarea anterioară, prin care , ca o concluzie, cineva stabilește că adevărații, marii vinovați de toate relele de pe la noi,  sunt profesorii. 
Altcineva   vrea să-mi descrețesc fruntea,mi-a trimis un mail  interesant!
 Mă gândesc că n-ar fi rău să aflăm cum este și pe la alții!

Un tip elegant iese dintr-un magazin select,  împingând un coș plin cu șampanie, caviar, mezeluri fine etc.Tocmai când voia să le transporte în portbagajul BMWului, observă un individ slab, prăpădit, care umbla de colo-colo , rupând ierburi de la marginea drumului.
 - Dar ce faci, domnule, acolo?
- Adun iarbă ,  să mănânc. Trebuie să duc și la copii, că nu mai avem nimic.
 - Cum aşa?!  Iată  cartea mea de vizită ! vino să mâncați la mine acasă!
- Este prea frumos  din partea dumneavoastră, domnule, dar am opt  copii, plus nevasta…
 - Şi mai bine! Veniţi cu toată familia!
 - Sunteţi foarte generos! Numai că unii dintre copii sunt deja căsătoriți, au și ei copii…
 - N-are-a face, să vină toţi!
La mine acasă iarba e uite-aşa de înaltă,( și își pune palma la frunte) dacă sunteți mulți, în trei  ore terminaţi….!!!!

Citat dintr-o scrisorică primită de la finanțe:
 Suntem nevoiți să vă returnăm declaraţia fiscală cu rugămintea să o revedeţi şi să faceți corecturile necesare, deoarece nu putem accepta răspunsul dvs. de la rubrica persoane aflate în întreținere  unde aţi trecut Guvernul, Parlamentul, funcţionarii administraţiei locale, judeţene şi de stat precum şi câteva milioane de persoane certate definitiv cu munca.
p.s. ce spui?

vineri, 15 octombrie 2010

”nu prin rațiune

 se învinge răul”    Mihai Eminescu.

 Nu m-am sfiit niciodată să întreb ce nu înțeleg.
  Dacă răspunsul primit nu mă   convinge, dau  fuga la carte.
Caut, caut, trebuie să aflu ceva.
Ieri a fost o zi cu de toate, mult prea multe într-o singură zi.
La Iași,sărbătoare mare, închinată sfintei Paraschieva.
În numele credinței, lumea s-a înghesuit- nu mai miră pe nimeni îmbulzeala. Oamenii au strigat unii la alții,  s-au îmbrâncit, ..leșinuri, îngheț, ambulanțe.
Doi pași mai încolo, gospodarii și-au expus produsele care se caută- mici, pastramă, afumături, manele, must.
 După lupte care au durat o zi și o noapte , finanțiștii  și-au determinat șeful, fost coleg de suferință,să le dea înapoi sporurile. Aici nu prea am înțeles eu cum stă treaba.
Până mai ieri, citeam prin ziare, vedeam la televizor știri despre funcționari aroganți,  care nu-și fac treaba, te poartă de la un birou la altul, mi s-a întâmplat , nu doar o dată,
Auzeam că însuși marele dregător ar fi primit în vară două miliarde și mai bine din aceste sporuri de competență ..refuz să mă mai gândesc la cifre.
Pentru că-mi dau seama cât ar trebui să primesc și eu, pentru sutele de ore suplimentare neplătite, dăruite elevilor, fie înainte de începerea programului de lucru, fie după . Sau sâmbăta, uneori, duminica. Cine mai are timp să se uite în urmă? 
Prezentul  istoric contează!
Dacă pentru finanțiști se poate, de ce să nu încerce și profesorii marea cu degetul?
O secretară de stat, cu nume de domniță, înduioșată până în adâncul sufletului de starea profesorilor care s-au încumetat  să rămână în schimbul de noapte, la porțile ministerului , mai mai să plângă, zice  că ar  fi vrut să le trimită  ceai fierbinte. S- a răzgândit la timp, pentru că, vorba aia, obrazul subțire, cu demnitate, se ține.
 Aseară , târziu, o doamnă, cu voce răgușită, de când tot se zbate să câștige drepturile justiției pe la porți străine, competente, recunoștea că a  vizitat-o în taină, pe  învățătoarea aflată în greva foamei. 
În calitate de simplu om, care trăiește coșmaruri, când vede atâta cinism în jur.

Undeva, într-o sală încălzită, departe de zgomotul vieții, de camere,  de ziariști, de  întrebări fără răspunsuri, câteva sute de ființe  ascultau muzică de jazz.” La margine de București”. Texte și muzică din perioada interbelică, pe când  înflorea ”Micul Paris.”
Fiecare trăiește în propriul ritm. După legi interioare.

Și pentru că  am adunat atâtea mirări, cu semnul întrebării, m-am întors la Eminescu. 
Nu la Poet, la jurnalist.
”Legile naturei, legile  oamenilor, pagina 921” În lupta pentru drept, partea tare concede atâta  cât să conceadă pentru a nu se nimici pe ea însăși, prin urmare, creează o stare de lucruri care-i cea mai rea dintre toate  probabilitățile posibile. Ele apasă până-n punctul unde  pot apăsa; apăsând mai  departe, puterea elementară, care-s ei, ce-s apăsați, ar izbucni și i-ar zdrobi, dacă  nu ridică de sine capul.”..
” Elementul râu e izvorul voinței. Energiei, puterei- el ajunge la guvern, căci vrea să ajungă, ceilalți, înșelați prin succes și fraze, sunt dominați și duși fără  de voință pe marea întâmplărilor.”