”nu prin rațiune

 se învinge răul”    Mihai Eminescu.

 Nu m-am sfiit niciodată să întreb ce nu înțeleg.

  Dacă răspunsul primit nu mă   convinge, dau  fuga la carte.

Caut, caut, trebuie să aflu ceva.

Ieri a fost o zi cu de toate, mult prea multe într-o singură zi.

La Iași,sărbătoare mare, închinată sfintei Paraschieva.

În numele credinței, lumea s-a înghesuit- nu mai miră pe nimeni îmbulzeala. Oamenii au strigat unii la alții,  s-au îmbrâncit, ..leșinuri, îngheț, ambulanțe.

Doi pași mai încolo, gospodarii și-au expus produsele care se caută- mici, pastramă, afumături, manele, must.

 După lupte care au durat o zi și o noapte , finanțiștii  și-au determinat șeful, fost coleg de suferință,să le dea înapoi sporurile. Aici nu prea am înțeles eu cum stă treaba.

Până mai ieri, citeam prin ziare, vedeam la televizor știri despre funcționari aroganți,  care nu-și fac treaba, te poartă de la un birou la altul, mi s-a întâmplat , nu doar o dată,

Auzeam că însuși marele dregător ar fi primit în vară două miliarde și mai bine din aceste sporuri de competență ..refuz să mă mai gândesc la cifre.

Pentru că-mi dau seama cât ar trebui să primesc și eu, pentru sutele de ore suplimentare neplătite, dăruite elevilor, fie înainte de începerea programului de lucru, fie după . Sau sâmbăta, uneori, duminica. Cine mai are timp să se uite în urmă? 

Prezentul  istoric contează!

Dacă pentru finanțiști se poate, de ce să nu încerce și profesorii marea cu degetul?

O secretară de stat, cu nume de domniță, înduioșată până în adâncul sufletului de starea profesorilor care s-au încumetat  să rămână în schimbul de noapte, la porțile ministerului , mai mai să plângă, zice  că ar  fi vrut să le trimită  ceai fierbinte. S- a răzgândit la timp, pentru că, vorba aia, obrazul subțire, cu demnitate, se ține.

 Aseară , târziu, o doamnă, cu voce răgușită, de când tot se zbate să câștige drepturile justiției pe la porți străine, competente, recunoștea că a  vizitat-o în taină, pe  învățătoarea aflată în greva foamei. 

În calitate de simplu om, care trăiește coșmaruri, când vede atâta cinism în jur.

Undeva, într-o sală încălzită, departe de zgomotul vieții, de camere,  de ziariști, de  întrebări fără răspunsuri, câteva sute de ființe  ascultau muzică de jazz.” La margine de București”. Texte și muzică din perioada interbelică, pe când  înflorea ”Micul Paris.”
Fiecare trăiește în propriul ritm. După legi interioare.

Și pentru că  am adunat atâtea mirări, cu semnul întrebării, m-am întors la Eminescu. 

Nu la Poet, la jurnalist.

”Legile naturei, legile  oamenilor, pagina 921” În lupta pentru drept, partea tare concede atâta  cât să conceadă pentru a nu se nimici pe ea însăși, prin urmare, creează o stare de lucruri care-i cea mai rea dintre toate  probabilitățile posibile. Ele apasă până-n punctul unde  pot apăsa; apăsând mai  departe, puterea elementară, care-s ei, ce-s apăsați, ar izbucni și i-ar zdrobi, dacă  nu ridică de sine capul.”..

” Elementul râu e izvorul voinței. Energiei, puterei- el ajunge la guvern, căci vrea să ajungă, ceilalți, înșelați prin succes și fraze, sunt dominați și duși fără  de voință pe marea întâmplărilor.”