Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când,
preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului, despre care
nu aveam suficiente informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit
ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română
contemporană.
Prima oara, dupa atatia ani, de cand am terminat
facultatea.
Dupa delicate pupaturi si amabilitati frumos glasuite
de ambele parti- dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc- a
acceptat invitația mea să intrăm în localul de la colțul străzii.
Ne-am asezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață.
Pare cam supărată întrucâtva, pentru că a trebuit să se pensioneze, desi
la momentul cu pricina a primit o sumă frumușică, reprezentând ,
retroactiv, recompensele calculate din septembrie până la sfarsitul
anului scolar.
Vorbim de toate, despre colegii mei- risipiti care
pe unde- rascolim amintiri dintr-o lume comună.. privind-o imi vine
repede in minte alintul pe care nu știu cine i l-a daruit, i
se potrivea - mănușă, ba uite că am s-o spun că nu mă aude - găina, așa
îi spunea , cu o anume nota de umor, dar si de tandrete, toată
studențimea, care o avea ca profesoară de curs și de seminar..
-Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin la seminar! Cum să nu-mi amintesc?
Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum caietele ticsite de
conspecte, nimeni nu îndrăznea să vină la seminar fără să fi parcurs
bibliografia obligatorie, indiferent câte ore trebuia să petreacă în
bibliotecă sau în sala de lectură.
N-am uitat gestul leneș, vizibil
calculat, cu care își scotea, din poșetă, caiețelul în care consemna
cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile fiecăruia..
Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară, la susținerea
tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă,
scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie ,
pentru a i se cere sa construiasca un enunt in care predicatul sa fie
nominal, viitoarea profesoara de Limba si Literatura romana,
clipocindu-și genele, din plin rimelate si cam prea obosite de nesomn ,
(intelectual) are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns, o
maximă adaptată -Noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență
ca la dentist..
N-am întrebat ce notă a primit viitoarea
profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul ,
dacă astazi nu as fi vazut la stiri ce se mai intampla in scoala
noastra draga, menita parca sa fie mereu cap de afis, la ASA NU.
Totusi: sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt..sau??
Trăim în România, țara în care profesorii , mai ales cei tineri , au salarii foarrrrte mici..
p.s. S-ar schimba, cumva, lucrurile in bine, daca s-ar majora salariile profesorilor?
.jpg)
George Pruteanu
