suntem cate un pic

 din  fiecare experienta traita; asta am simtit eu  la sfarsitul zilei, care, deja , inseamna ieri.

 Printr-o  fericita intamplare-  extraordinar este sa ai parte  de astfel de intamplari-cineva  mi-a  dat doua numere de telefon, pe care, de-a lungul anilor,  mi le dorisem de multe ori. Cum  nu speram ca  le voi mai  obtine vreodata,   faptul ca puteam suna undeva  urmand sa aflu  niste vesti mi-a creat niste emotii mari de tot.

Am inchis pentru o clipa ochii, si gandurile  au inceput sa alerge pe intortocheatele coridoare ale  memoriei. 

Nu am descoperit  prima ora de latina, nici intaia lectie de dirigentie, nici chiar  pe ultima nu am gasit-o stivuita undeva.

Am revazut  doar o silueta  imbracata adesea intr-un taior de stofa  neagra buclata, la care se asortau niste esarfe stravezii ( aveam sa aflam  mai apoi ca ca doamnei nostre diriginte ii murise mama) , un mers vioi si o privire buna, care ne invaluia  cald din spatele unor lentile  rotunde.

 Ochii aceia de culoarea castanei coapte  erau veseli chiar si atunci cand vreunul dintre noi- cati sa fi fost oare in  prima clasa de liceu, uite ca nu stiu, aflu sambata  daca va aduce  careva catalogul- incurca ablativul cu acuzativul, ca nici ele nu voiau sa fie totdeauna identice.

Diana Alexandrescu!

Pe toti ne-a fascinat numele!

 Apoi, am descoperit o diriginta preocupata de tot si de toate, un intelectual  adevarat,o  profesoara exigenta, la al carei obiect  nimeni nu avea mai putin de 7, pentru ca nu puteai sa nu inveti.

 Declinari si conjugari, traduceri din texte lungi, deloc obositoare- pe la facultate i-am auzit pe unii indaratnici  ca latina este o limba moarta-maxime~Amore, more, ore, re probantur amicitiae~, ~Verbum  dulce multiplicat amicos~.

 Nu m-am intrebat atunci cati ani are doamna noastra..calculul l-am facut aseara..//

La capatul celalalt  al firului  este chiar intaia mea diriginta. 

Am redevenit liceana emotionata, cautand cuvinte potrivite..

- Sunt Diana, stai sa-mi trag sufletul, sa nu cad, ca tocmai  m-am intors de la spital..

Am rugat-o sa se aseze- uite vezi, abia acum plang de-a binelea-da  am rugat-o sa se aseza, pentru ca vreau sa-i spun ceva, cuvintele au venit de la sine..

La 95 de ani, Doamna  pastreaza vioiciunea  vorbei, in tresariri de ~perioade~, cum ne invata in clasa.

-Ce bucurie imi aduci, draga mea, uite asta chiar ma face sa fiu mai puternica, mi-ar placea sa fiu printre voi, sa va imbratisez, copiii mei buni si frumosi!!../

Facea parte din ansamblul ~Perinita~.
 Aveam 15 ani , cand am aflat  la o lectie  de dirigentie cat de nemti sunt nemtii.
 Erau intr-un turneu. Au ajuns intr-o seara undeva, intr-o asezare rurala , pentru ai carei locuitori ansambulul urma sa prezinte un bogat spectacol. 

Satul nu avea  scena..Seara, terenul era un camp.

Toata noaptea au lucrat oamenii, masinile, uneltele; parca aud  scrasnetul fierastraielor..
 Dimineata, in mijlocul campiei, aparusera , ca din pamant, un chiosc in care se vindeau racoritoare, bere  si inghetata, si,  decorata cu ghirlande  multicolore, o scena trainica , care a cunoscut  iuresul si  frumusetea dansurilor noastre populare, indelung aplaudate de  seriosii mesteri nemti..

Nu i-am povestit Doamnei  noastre cat de mult  a contat pentru mine  povestea nemteasca, nici despre picnicul din paduricea de la Titu-Targ, cand a venit de la Bucuresti cu  vesela intr-un cos, ca sa ne invete cum se asaza o masa frumoasa, pe care , tepos ca un arici, un mar isi suporta , delicat scobitorile,   nu i-am povestit.

Mi le-am spus in gand, multe ore dupa aceea..

Doamnei i-am sarutat in gand obrazul scaldat in lacrimile bucuriei si mana blanda,  pe care am simtit-o pe crestet!

Mi-am luat o scurta pauza, se facea  noapte, mai aveam un numar de telefon.

 Dintr-o rezerva a  spitalului Floreasca  mi-a raspuns vocea  de fumatoare inraita a  unei dintre profesoarele mele dragi.
  Doamna Viorica Neacsu a fost mult prea  emotionata, cand i-am povestit despre prima olimpiada de literatura romana la care am participat , pregatita de dumneai, in clasa a X-a., despre meseria mea, despre colegii mei.

I-am daruit toate  bucuriile mele de  profesoara!
 Toate gandurile mele bune de liceana, pentru care, in  cateva minute, timpul  s-a asternut cuminte  intr-o sala de clasa, mereu cu fata spre soare!

Esentialmente,

ma simt profesor, pentru ca aceasta calitate nu ti-o ia nimeni.Calitatea de senator e temporara, tine de vot, de jocuri politice. Profesoratul este profesorat, si chiar asa ma simt, imi place sa explic.Am o vocatie, in sensul latinesc al cuvantului( chemare). Ma simt chemat. Imi place sa explic.  
George Pruteanu

1. 
   

   
   

   Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când, preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului, despre care nu aveam suficiente  informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română contemporană. 
   Prima oara, dupa atatia ani, de cand am terminat facultatea.
   Dupa delicate pupaturi si amabilitati frumos glasuite de ambele parti- dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc- a acceptat invitația mea să intrăm în localul de la colțul străzii.
   Ne-am asezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață. 
   Pare cam supărată întrucâtva, pentru că a trebuit să se pensioneze, desi la momentul cu pricina a primit o sumă frumușică, reprezentând , retroactiv, recompensele calculate din septembrie până la sfarsitul anului scolar.
   Vorbim de toate, despre colegii mei- risipiti care pe unde- rascolim amintiri dintr-o lume comună.. privind-o imi vine repede in minte alintul  pe care nu știu cine i l-a daruit, i se potrivea - mănușă, ba uite că am s-o spun că nu mă aude - găina, așa îi spunea , cu o anume nota de umor, dar si de tandrete, toată studențimea, care o avea ca profesoară de curs și de seminar..
   -Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin la seminar! Cum să nu-mi amintesc?
   Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum caietele ticsite de conspecte, nimeni nu îndrăznea să vină la seminar fără să fi parcurs bibliografia obligatorie, indiferent câte ore trebuia să petreacă în bibliotecă sau în sala de lectură.
   N-am uitat gestul leneș, vizibil calculat, cu care își scotea, din poșetă, caiețelul în care consemna cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile fiecăruia..
   Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară, la susținerea tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă, scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie , pentru a i se cere sa construiasca un enunt in care predicatul sa fie nominal, viitoarea profesoara de Limba si Literatura romana, clipocindu-și genele, din plin rimelate si cam prea obosite de nesomn , (intelectual) are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns, o maximă adaptată -Noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență ca la dentist..
   N-am întrebat ce notă a primit viitoarea profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul , dacă astazi nu as fi vazut la stiri ce se mai intampla in scoala noastra draga, menita parca sa fie mereu cap de afis, la ASA NU.
   Totusi: sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt..sau??

   
   

   
   Trăim în România, țara în care profesorii , mai ales cei tineri , au salarii foarrrrte mici..
   
   p.s. S-ar schimba, cumva, lucrurile in bine, daca s-ar majora salariile profesorilor?

remember

Multa vreme, adica atat cat elevii mai mici au avut pentru acasa de scris teme, postarea mea cea mai solicitata a fost propozitii-independente, din iulie 2009. Bineinteles ca nu prea avea legatura cu ceea ce cautau ei- propozitii gata facute.
Zilele trecute , Daurel observa ca il tot solicita elevii care tocmai isi incheie cursurile gimnaziale sau liceul. Cautau discursuri, bineinteles, gata scrise.
Ieri si alaltaieri s-au mutat la mine .
Am scris , in 2009 , despre doi dintre profesorii mei-despre unul pentru ca a insemnat atat de mult pentru mine, incat am ales sa devin profesoara de limba romana, desi am terminat sectia real a unui liceu teoretic. Despre celalalt profesor- diriginte, am scris , pentru ca , prin felul lui rigid si special, m-a determinat sa invat chimie , de frica. Dar, dupa ce am ' incasat doi de 3 in aceeasi saptamana, am invatat atat de bine, ca as fi putut intra, fara probleme , la facultate.
Nu stiu daca musafirii mei, cautatorii de discursuri, au gasit ce le trebuia in postul cu multa recunostinta. 13 septembrie 2009//

A inceput scoala. Sub semnul incertitudinii.

Din noianul de imagini pe care le port in suflet, se desprinde figura intaiului meu profesor de limba romana, domnul Fulga.
Amintindu-mi-l, il asociez , involuntar, cu caietele mele de notite, niste maculatoare fosnitoare , cu foaie galbuie, aspra . Scrisul, pe tabla si in caiete, trebuia sa fie impecabil. Titlul era marcat printr-o subliniere speciala , pe care, mai tarziu, le-am cerut elevilor mei s-o respecte. Acorda mare atentie memorarii textelor frumoase ; stiu si acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilarie”,"Ardealul". Rostirea clara, limpede , a textului, isi avea partea ei de frumusete.

La vremea aceea, nu stiam ce inseamna sa ai un dascal adevarat. Nici ca eu insami voi fi profesoara de limba roamna. Poate ca simteam doar , in marea mea admiratie pentru profesor. Era singurul din zona aceea care terminase Facultate de Litere si Filozofie.

Inalt , imbracat totdeauna ireprosabil, desi venea la scoala , adesea, cu o motoreta visinie "Simpson", impunea respect tuturor , parinti , colegi.

Am pastrat multi ani caietul de teze din clasa a V-a. Cand, nu stiu din ce cauza , nu l-am mai gasit, am suferit. Ca dupa un dar nepretuit. Erau subliniate cu creion rosu doua sintagme.

Retin ca am avut si o greseala de scriere, care nu s-a mai repetat vreodata incepe ai, in loc de incepe a-i.

La sfarsitul tezei , domnul profesor a adaugat: Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli de exprimare si de scriere , este foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi , vei cuceri cetatea stiintei.

N-am schimbat niciun cuvant din vorbele dumnealui , pentru ca n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. M-am intrebat , adesea- ce voi fi scris cu mintea mea de atunci, incat sa-l fi impresionat , sa-mi scrie atat de frumos? N-am cucerit cetatea stiintei, dar mi-am facut meseria cu daruire si dragoste.
Vremea fuge ca nebuna...36 de ani de munca. Nu doar la catedra. Cu copiii. Alaturi de ei. Printre ei. Au fost multi , sunt putini, deja tin de trecut. Necrutator este timpul!
Domnul Fulga isi odihneste pasiunea sub o tufa de liliac, nu foarte departe de scoala, unde am invatat.//Si , pentru ca este saptamana in care elevii isi amintesc de dascalii lor, las amintirile sa se astearna...


babacu//iunie 2009//Nu radea niciodata .
Chelia si fata rosie , rotunda , pe care spanzurau ochelarii cu o rama groasa, cafenie , il faceau mai de temut decat atitudinea . Ochii mici , cenusii ne tineau atent sub observatie , astfel ca in clasa nu se auzea nicio soapta. Adresandu-ni-se, asta se intampla de cate ori chema la lectie cate doi sau trei elevi, epuiza intreg campul lexical al preocuparilor noastre de popor mioritic" berbeci", "oi", "ciobani"," la pascut" , "miei".
Daca nu folosea creta , cu care in timpul unei ore de curs umplea de doua-trei ori tabla , se misca incoace si incolo, tinandu-si mainile la spate, calcand apasat cu galosii care ii protejau pantofii.

Dupa primul trimestru, chimia devenise spaima tuturor elevilor de la clasele de real unde preda . Cine promova la el era un om fericit . Nu exista lectie de zi , asa ca- aldehide, cetone, benzen, hidrocarburi, trinitroglicerina- erau teme de care nu aveai cum sa scapi nici in visele tale de adolescent indragostit .

Notele primite cel mai des erau cele de 2, unii , mai norocosi, se puteau lauda cu nota 6 , daca stiau teoria perfect si nu puteau rezolva problema data . Cativa alesi ai sortii erau rasplatiti cu 9. Ei stiau tot.
Pana la sfarsitul anului scolar, toti stiam aproape intreg manualul , la orice ora, din zi sau din noapte, am fi fost intrebati.

La bacalaureat ne-am ales chimia ca proba de examen , iar notele au fost cele mai bune.
Doi ani ne-a fost diriginte. Nu-mi amintesc sa ne fi intrebat vreodata ce vrem sa devenim ori sa-si fi dorit sa afle cate ceva despre noi , despre gandurile si sperantele noastre.

La banchetul de absolvire, l-am vazut razand prima oara , cand un coleg talentat si rebel, astazi medic bucurestean serios, a compus o epigrama despre Ali-Baba si cei 40 de hoti .

Nu l-am revazut de atunci niciodata ; niciunul dintre colegi nu l-a mai intalnit vreodata. .
M-am gandit de multe ori la orele noastre de chimie din laboratorul mirosind a tot felul de solutii si de substante . Un fel de duiosie , amestecata cu un respect , de care n-as fi putut pomeni in anii de scoala , a inlocuit frica pe care o simteam cand trebuia sa ies la tabla .
Stiu si astazi cateva formule din chimia organica si anorganica ; deseori am rezolvat , cu fiii mei sau cu elevii carora le-am devenit diriginta, cand se plangeau de chimie, de-a lungul anilor, probleme , desi specialitatea mea este una care nu i-ar fi placut nicicum fostului meu profesor.

Timpul rabdator a facut din figura aceea inspaimantatoare un batranel , pe care il asociez , zambind , ori de cate ori imi vine in minte, cu porecla pe care i-am dat-o noi in anii de liceu .

p.s ati avut vreun babacu'?Si ca sa va faceti o idee, Ali-Baba (babacu') este pe randul al doilea; ii recunoasteti ochelarii. Ramane s-o identificati pe subsemnata.