de ce?

Nu despre   complexe feminine vreau să vorbim, nici despre teoria fiului răpit, în concepția psihanalistă.  

 Nu pentru că ar fi  teme mult prea dificile.

Nu cred  în valabilitatea teoriilor,  conform cărora toate femeile , devenite soacre, sunt scorpii.
Nici că toate  domnișoarele , care, în fața ofițerului stării civile, spun da-unele , pentru că asta au dorit, altele, printr-o întâmplare-ar  fi niște ființe angelice, bune de pus la rană.

Am urmărit, fără să fi conșientizat atunci că asta fac, relația mamei cu soacrele ei-mama naturală a tatei și mama lui  adoptivă.

Am fost,  destui ani, noră.

Și sunt , de  nu prea puțină vreme, soacră.

Nu despre experiența mea vreau să povestesc, pentru că aș fi subiectivă, așa cum este oricine, când vine vorba despre experiența proprie.//

La prima oră a dimineții, Gara de Nord mișuna de țigănuși și de fețe obosite.

Mi-am ocupat, temătoare, locul.

Atunci  i-am zărit  privirea tristă, de sub  borurile pălăriei negre de catifea. N-o mai văzusem de vreo trei ani. Sigur, mi-am zic în gând, nu mă înșală vederea.
Palmele obosite nu puteau ascunde îndeajuns  pâlcurile  sângerii, care  îi cotropeau fața, altădată îngrijită,  limpede.//

Am lucrat în aceeași școală  mulți ani, în schimburi diferite, am primit  multe promoții de la ea-copii bine pregătiți, deschiși, pasionați de lectură, dezinvolți.  Fiul ei  mi-a fost elev în clasa a VII-a, mai târziu i-am pregătit o nepoată pentru admitere.//

În câteva clipe mi-au trecut prin minte o mulțime de întâmplări- înainte de 89, amândouă cumpăram   pe sub mână pantofi guban, de la același magazin. Vânzătoarea ne cunoștea- fiica ei fusese eleva  noastră -   ne da pantofii să-i probăm afară,într- un părculeț..făceam glume , era  caraghioasă situația.. //

Vecinul meu a acceptat schimbul de locuri.//

Cu doi ani în urmă,  de bunăvoie și nesilită de nimeni, în urma unei discuții cu  unicul ei fiu, a vândut apartamentul confort I, cu trei camere, pentru a construi o vilă, undeva, pe lângă oraș.
N- a fost deloc ușor, o vreme au stat cu chirie, dar știau că vor avea o casă, o grădină, flori și multă verdeață.

Pe la școală se știa cât de greu i-a fost doamnei în acea vreme să-i găsească loc de muncă fiului , absolvent al unei  facultăți particulare.

Mama n-a cedat, a bătut pe la multe uși,  i se recomanda  să aștepte că va fi sunată, revenea, insista, plângea.

S-a umilit, a fost respinsă, n-a cedat.

Au învins! el, pentru că   a muncit, ea,  pentru că era mamă.

Acum, el este cineva!

Între timp, tânărul s-a căsătorit.

Între cele două femei- soacră și noră- în scurt timp, conflictul a atins cote paroxistice.

Doar ele știu adevărul..care adevăr?

Când n-a mai putut  suporta, a cedat.

S-a retras într-un sat de câmpie, prea cald vara, mult prea friguros iarna, alături de părinții ei, bolnavi,țintuiți la pat , ambii, peste optzeci de ani.

Noroi, ger, cenușă, teamă, lacrimi fără șir..Și lupusul  care o torturează.

A stat în spital zece zile, fiul a sunat o singură dată.//

Am vorbit cu ea aseară.

Ar vrea  să nu plângă. Nu poate.

Ar vrea  să spere. Nu știe în  ce.

Ar vrea  creadă. În cine?