Se afișează postările cu eticheta nămeți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nămeți. Afișați toate postările

vineri, 25 ianuarie 2019

”M-am străduit

  „ ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă care să ridice ţărănimea.“

  Dincolo de fereastra mea, iarna își  cerne alba-i măzăriche.
La radio se  toot reia  ideea  că elevii nu trebuie  să meargă la  școală.Zăpadă, gripă, drumuri  fără noroc.
Îmi zboară  gândul   către o iarnă grea de tot, nu   știu câți ani   să fi avut, dacă  eram sau  nu școlăriță.
 Ninsese atât de mult, că zăpada atingea  streșinile caselor.  Tata, bunicul  și  toate rudele vecine au săpat  tunel.  Așa  am reușit  noi  să ieșim din case.  
Să vedem  cerul și arborii.
  Nu mai știu cât a durat iarna.
  Școala era  peste  drum.
 Este  și acum .
 Doar ferestrele  i-au  fost  deschise  către  miazăzi. 
În cele  două mari  săli de clasă, despărțite  printr-un coridor micuț și o cancelarie, mereu închisă cu lacăt, pentru că învățătorii  erau chiar și în pauze  cu noi,  acum se  joacă  prichindeii  satului.
Când eram eu școlăriță- tata  învățase și el în aceeași clădire, construită   la ordinul  Ministrului  Școalelor  de atunci,  ilustrul savant,  Spiru  Haret-  ferestrele    își deschideau ochii  către miazănoapte.
 Acolo  am deprins  scrisul și cititul, acolo, după o  bătaie  cu nuielușa  la palmă,  am  învățat care-i „d „și care- i ”t”.  Pronunțam corect, scriam, însă ”Ileana  caudă cardea„.
La  toate  m-am gândit astăzi, dar , mai ales, la  ministrul al  cărui nume  i-a fost dat unui  crater de pe  lună.
  Și, cum gândul zboară  nestingherit, mi-a  venit în minte  o informație citită  undeva, cândva, tot despre  inegalabilul  Spiru  Haret. 
 Se zice  că era o iarnă grea de tot, se afla într-o inspecție, undeva, într-o zonă urgisită.  A  văzut un copil  sărman venind  către școală , mai mult dezbrăcat decât acoperit.
   Inspectorul     și-a scos paltonul și  i-a acoperit copilului umerii.
  Doamnă  Cati,  știți  că ocupați, pentru a doua oară,  fotoliul    unui    savant,  adevărat  cârmuitor  de  învățătură? 
„Plec din viață cu mulțumirea că nu am pierdut vremea și că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările  în care am trăit și în marginea puterilor mele fizice și intelectuale.„
Spiru  Haret

joi, 26 ianuarie 2012

(para) normal



Dacă, în drumul tău  pe marile autostrăzi ale Europei,  privești lumea de la fereastra autocarului,  sigur o să-ți atragă atenția plasele înalte de fier , care separă câmpiile de drum. Sunt lungi perdele de protecție-în toate anotimpurile ocrotesc  circulația, separând-o de  drumurile mici  dintre zone  agricole, iarna opresc zăpada la marginea autostrăzii. 
Urmează la fel de lungi perdele de păduri- frumoase, curate, verzi, sănătoase și mereu împrospătate. Pădurea oprește, în ierni grele, zăpada, primenește mereu aerul poluat.
 Copil fiind,  învățam la cunoștințe agricole despre parazăpezi. Apoi le-am văzut în plin câmp, la marginea satelor care nu aveau pădure sau zăvoi.
Cine le făcuse, nu știu. N-am auzit vreodată de comandamente, nici că ar fi trebuit  să se facă cineva luntre și punte în nopți spulberate, în zile șfâșiate de rafale, ca să-i salveze pe rămașii între nămeți. Când eram mică de tot, dar suficient de înțelegătoare, a fost o ninsoare  cumplită- între noi și casa bunicilor  se făcuse tunel. Zăpada trecea de pragul de sus al porții.
Parcă și lumea era mai prudentă..cât despre politică, ce să spun, am auzit în liceu, de la profesorul de logică.
Când au dispărut parazăpezile, nici așa nu știu..
 Astăzi, lumea circulă mult, prea mult.
Mi-am amintit ceva- de câte ori bunicul meu, ceferistul, pleca la serviciu, în papornița lui împletită, bunica îi punea, pe lângă pachețelul cu   mâncare, neapărat, ciorapi de schimb, fie iarnă, fie vară, când ploile se iveau din senin,   un prosop, țesut în casă,  și, neapărat, sticla cu ceai.
Într-o oră de limba română,  la tema-Mijloace de îmbogățire a vocabularului- compunerea cu elemente savante, am constat că banalul cuvânt parazăpezi este mult mai puțin cunoscut decât neologismul paramilitar..
Și-mi mai pun niște banale întrebări- Cum să plece la drum, în plină iarnă, o femeie care urmează să nască? sau doamna aceea, care depășește 160 de kg..
 De ce să se afle în autoturisme, pe drumurile greu accesibile, chiar vara,  copii  cu vârste de un/ doi/trei ani..
Ce fel de părinți  își vor fi ales sărmanii copii?

Astăzi, ascultând la radio despre  câte se întâmplă, pe drumurile țării, nu pot să nu mă întreb- s-a schimbat atât de mult lumea, încât  mulți   să fi devenit,  brusc, peste noapte   niște rătăciți în ceață?