poate să devină amintire...
Copil fiind, în după- amiezile de octombrie/noiembrie, întorcându-mă de la școală- pământurile oamenilor fuseseră luate la ceape-zăream prin curțile câtorva săteni sărăcuți niște grămezi ciudate: părți din tulpini de porumb, smulse din pământ, puse la uscat.
Li se spunea ștofleci.
Înlocuiau lemnele de foc, prea scumpe pentru punga deposedaților de pământ.
Astăzi, din goana trenului, pe un câmp din apropierea Goleștilor, mi-a atras atenția un grup grăbit.
O femeie, un bărbat și trei copii-niciunul nu părea să fi trecut de zece ani-se mișcau ritmic .
O femeie, un bărbat și trei copii-niciunul nu părea să fi trecut de zece ani-se mișcau ritmic .
Scuturau ștofleci.
Fiecare avea sacul lui.
Suntem europeni.
Ai mileniului III.
