Pe lampa noastră cu fitil
Și pe cutia noastră cu chibrituri!
Și purpură, și lauri, și nimb-oval, și mituri...”
Tudor Arghezi
La cei 86 de ani, câți a împlinit în octombrie, mătușa mea își păstrează frumusețea obrazului, a sufletului și, mai ales, a comportamentului.
La cei 86 de ani, câți a împlinit în octombrie, mătușa mea își păstrează frumusețea obrazului, a sufletului și, mai ales, a comportamentului.
Rareori, ar spune ceva rău despre cineva, oricum s-ar fi purtat acela cu ea.
Este sora cea mică a tatălui meu.
Vine din generația miilor de copii, care la 14 ani, au plecat în București să-și facă un rost.
Este sora cea mică a tatălui meu.
Vine din generația miilor de copii, care la 14 ani, au plecat în București să-și facă un rost.
Nu i-a fost ușor deloc. A intrat într-o lume nouă, total necunoscută. Niște rude apropiate au exploatat-o fără milă. Vărul ei primar era ”cineva„ în orașul cu sute de tentacule.
Fetița a plâns, s-a zbuciumat, a strâns pumnii ei fragili. Fiecare zi a fost o nouă provocare, o altă încercare. Și-a completat studiile, cum a putut, locurile de muncă s-au tot schimbat.
Fetița a plâns, s-a zbuciumat, a strâns pumnii ei fragili. Fiecare zi a fost o nouă provocare, o altă încercare. Și-a completat studiile, cum a putut, locurile de muncă s-au tot schimbat.
Binele a venit și el, la timpul lui.
Când am cunoscut-o, eram în clasa a III-a.
Bucureșteanca purta păr lung, fustă gri de stofă , pantofi cu tocuri înalte.
Când am cunoscut-o, eram în clasa a III-a.
Bucureșteanca purta păr lung, fustă gri de stofă , pantofi cu tocuri înalte.
De anul acela se leagă primele mele daruri primite: două cărți. ”Nuielușa de alun” și ”Palatul de argint”. Lângă ele, un creion chimic.
Tu ai scris cu un asemenea creion?
Scrisul nu se ștergea!
După o vreme, când a venit la noi, mi-a adus o bluziță albastră, cu buline albe!
Eram atât de mândră că, dirijând corul școlii, îmbrăcată cu bluzița nouă, care nu era chiar nouă, dar era adusă din București, mi-am încheiat misiunea cu o strofă mai devreme.
Copiii cântau fără dirijor, audiența- lumea toată a satului-a crezut că este ceva „actoricesc” și a aplaudat frenetic!
Mătușa mea bucureșteancă a lucrat, mare parte din viața ei , într-o librărie din Drumul Taberei.
Printre cărți, caiete, păpuși cu pantofiori de lac, mașinuțe, ghiozdane, cerneală, sugativă, hârtie creponață, penare, ilustrate. .
Le-a iubit ca pe niște copii care primeau mângâierea degetelor ei frumoase!
Deunăzi, am vorbit la telefon.
Își păstrează tonusul, se bucură de conversații cu nepotul ei, psihologul din America, se uită la niște filme, ascultă una, alta.
Are și tristeți, în scurtul program liber acordat între 11 și 13, încearcă să se ducă la farmacie. Lista nu este chiar modestă, soțul ei , mereu,o mai îmbogățește.
De două ori, a trebuit să se întoarcă acasă fără medicamente. Coada a fost prea mare.
La întoarcere, ar fi riscat să primească amendă. pentru încălcarea ordonanței.
M-am gândit cu tristețe la vorbele ei.
Tristețea a fost și mai mare când am văzut pozele cu un primar bucureștean care se plimba, nestingherit, cu bicicleta prin parcul Lui.( și cu iubita)
Da, da, parcul lui, pentru că așa a rezultat din ce spuneau polițiștii locali.
Dura lex??
Tu ai scris cu un asemenea creion?
Scrisul nu se ștergea!
După o vreme, când a venit la noi, mi-a adus o bluziță albastră, cu buline albe!
Eram atât de mândră că, dirijând corul școlii, îmbrăcată cu bluzița nouă, care nu era chiar nouă, dar era adusă din București, mi-am încheiat misiunea cu o strofă mai devreme.
Copiii cântau fără dirijor, audiența- lumea toată a satului-a crezut că este ceva „actoricesc” și a aplaudat frenetic!
Mătușa mea bucureșteancă a lucrat, mare parte din viața ei , într-o librărie din Drumul Taberei.
Printre cărți, caiete, păpuși cu pantofiori de lac, mașinuțe, ghiozdane, cerneală, sugativă, hârtie creponață, penare, ilustrate. .
Le-a iubit ca pe niște copii care primeau mângâierea degetelor ei frumoase!
Deunăzi, am vorbit la telefon.
Își păstrează tonusul, se bucură de conversații cu nepotul ei, psihologul din America, se uită la niște filme, ascultă una, alta.
Are și tristeți, în scurtul program liber acordat între 11 și 13, încearcă să se ducă la farmacie. Lista nu este chiar modestă, soțul ei , mereu,o mai îmbogățește.
De două ori, a trebuit să se întoarcă acasă fără medicamente. Coada a fost prea mare.
La întoarcere, ar fi riscat să primească amendă. pentru încălcarea ordonanței.
M-am gândit cu tristețe la vorbele ei.
Tristețea a fost și mai mare când am văzut pozele cu un primar bucureștean care se plimba, nestingherit, cu bicicleta prin parcul Lui.( și cu iubita)
Da, da, parcul lui, pentru că așa a rezultat din ce spuneau polițiștii locali.
Dura lex??
