Se afișează postările cu eticheta pensionare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pensionare. Afișați toate postările

luni, 31 ianuarie 2011

mai în glumă, mai în serios..

Nu ți se pare că suntem mult prea gravi?
Că orice problemă, indiferent de numărul de necunoscute, devine, brusc, chestiune generală?
Că lumea stă, parcă, pe un butoi de pulbere?
Că un cuvânt- două, rostite la întâmplare, pot sparge ferestre, închise, până atunci, cu mare grijă?
Ce se întâmplă cu mine, cu tine, cu noi- chiar nu ne mai rămâne timp pentru suflet?
Uite, cineva, o persoană pe care n-o cunoști, o cunosc eu, crede-mă, nu este nici săracă, nici bogată, nici prea tânără, nici îmbătrânită, este, cum să-ți explic, așa cum am vrea toți să fim- cu capul pe umeri, mă întreabă și, ca să nu-mi dea prea mult de lucru, în căutarea răspunsurilor, dă și răspunsuri întrebărilor.
Ia aminte!
1.Ce face un pensionar într-o săptămână?
r.De luni până vineri –nimic, sâmbătă și duminică – restul.
2.La ce oră se culcă un pensionar?
r.La  trei, după ce a adormit în fotoliu.
De ce pensionarii își numără banii?
r.Pentru că sunt singurii care au timp.
4.Cum se descrie cel mai bine pensionarea?
r.O pauză care nu se mai termină niciodată.
5.Care este cel mai mare avantaj de a merge la studii, când ești pensionar?
r.Dacă lipsești de la cursuri, nimeni nu-i mai anunță pe părinți.
6.Care este cea mai mare teamă pentru un pensionar?
r.Că nu are destul timp, pentru a face tot ce și-a propus să facă…//

Ordinea întrebărilor poate fi schimbată, se pot  găsi alte variante de răspunsuri.
Dacă nu ești pensionar, află ce te așteaptă, dacă ești, spune-le și altora..
p.s. sper să nu fi supărat pe nimeni, toți ne  dorim  să ajungem  să ne bucurăm  de  pensia cuvenită , nimeni nu vrea să recunoască  că  pensionarea este  acea   foarte  dură  parte a vieții,  de care se teme, doar gândindu-se  că vine...
Greșesc?