alb răbdător

La capătul unei călătorii cu trenul- nu contează  durata,  de ce ar conta lungimea drumului parcurs- senzația este aceeași- lași, fără voie, în zăngănitul roților, bucăți dintr-un    amestec confuz de  vise agitate și de moleșeală călduță, un agitat du-te-vino, în timp , în spațiu, în interior, în afară.
 Beție de stări lipite, suprapuse,  haotice.
Popas neînregistrat nicăieri  între trup și suflet.  //
Am furat  ceva din mlădierea trestiei, ne aplecăm sub povara  apăsării, dar nu ne rupem.
Nu deocamdată.
Cu vremea, acceptăm faptul că există lucruri pe care nu le ( mai) poți schimba, oricât de mult ți-ai dori.
Așa că ar fi ( mai) bine sa nu fie spuse niciodată cu voce tare. Dacă se poate.

Aștepți  momentul   când  ceva sau cineva  să-ți redea  zâmbetul pierdut.
Ce rămâne de făcut?
Să crezi că există ( și )minuni. 
Când trecutul s-ar putea contopi cu prezentul. 
Sau  chiar  cu viitorul.
Să ajungi  în miezul lucrurilor, după ce ai descifrat motivul  a tot și a toate.

În raport cu tine, cu alții, cu împlinirea.
Știu că te presează timpul; rupe din el o fărâmă și ascultă melodia asta.
 Mesajul!
Te rog!

vorbele , ca și banii, circulă

În urmă cu trei zile, omenirea a răsuflat ușurată.
Cea mai de temut ființă de pe Terra, osama,  unii îl confundă pe s  cu b ,  a trecut în altă lume.  
Tocmai când  se răsfăța în brațele  celei mai iubite dintre  multele-i soții.

 Umblă vorba că la capătul unei călătorii fără prea multe peripeții, ar fi ajuns  la poarta Raiului.

Ar fi dat ochii cu Sfântul Petru.

-Doar nu vrei să intri aici- i s-ar fi  adresat bătrânul , arătându-i nuielușa..

-Nu! a tunat  vocea nepământeană,

dar,

aveți 3 minute  să ieșiți voi!

 p.s. tu ce ai aflat?

mai în glumă, mai în serios..

Nu ți se pare că suntem mult prea gravi?

Că orice problemă, indiferent de numărul de necunoscute, devine, brusc, chestiune generală?

Că lumea stă, parcă, pe un butoi de pulbere?

Că un cuvânt- două, rostite la întâmplare, pot sparge ferestre, închise, până atunci, cu mare grijă?

Ce se întâmplă cu mine, cu tine, cu noi- chiar nu ne mai rămâne timp pentru suflet?

Uite, cineva, o persoană pe care n-o cunoști, o cunosc eu, crede-mă, nu este nici săracă, nici bogată, nici prea tânără, nici îmbătrânită, este, cum să-ți explic, așa cum am vrea toți să fim- cu capul pe umeri, mă întreabă și, ca să nu-mi dea prea mult de lucru, în căutarea răspunsurilor, dă și răspunsuri întrebărilor.

Ia aminte!

1.Ce face un pensionar într-o săptămână?

r.De luni până vineri –nimic, sâmbătă și duminică – restul.

2.La ce oră se culcă un pensionar?

r.La  trei, după ce a adormit în fotoliu.

De ce pensionarii își numără banii?

r.Pentru că sunt singurii care au timp.

4.Cum se descrie cel mai bine pensionarea?

r.O pauză care nu se mai termină niciodată.

5.Care este cel mai mare avantaj de a merge la studii, când ești pensionar?

r.Dacă lipsești de la cursuri, nimeni nu-i mai anunță pe părinți.

6.Care este cea mai mare teamă pentru un pensionar?

r.Că nu are destul timp, pentru a face tot ce și-a propus să facă…//

Ordinea întrebărilor poate fi schimbată, se pot  găsi alte variante de răspunsuri.

Dacă nu ești pensionar, află ce te așteaptă, dacă ești, spune-le și altora..

p.s. sper să nu fi supărat pe nimeni, toți ne  dorim  să ajungem  să ne bucurăm  de  pensia cuvenită , nimeni nu vrea să recunoască  că  pensionarea este  acea   foarte  dură  parte a vieții,  de care se teme, doar gândindu-se  că vine...

Greșesc?