„cele nevăzute

  se pot vedea prin cele văzute„.
 Anaxagoras

viața în travesti

Cum să poți semăna  cu ceilalți, când ești sortit să fii, totdeauna, tu însuți?

Să plângi, când  nu-ți folosește la nimic?

 Să zâmbești  în margine  de  gene, mângâind  icoana  unui timp rătăcit?

Să treci cu nepăsare mai departe, prefăcându-te  că  toate sunt mereu  la fel?//

Într-o vreme, sunt mulți ani de atunci, abia terminasem facultatea, într-o iarnă geroasă ca asta, ne-am cunoscut în stația   de autobuz.

   Dădea să fugă noaptea, ziua își scotea  din manșonul gros degetele  înghețate,abia se deslușeau siluetele celor care  așteptau autobuzul.  
Doamna H  era învățătoare undeva, într-un sat de pe valea  Râului Doamnei.Navetistă.  Ca și mine,fiecare în altă parte a județului. Până în  vară, zi de zi, mergeam împreună  la autogară. 
Câte nu ne-am povestit, au urmat vizite, chiar și vreo câteva petreceri de familie...

 Viața are drumurile ei, ne vedeam tot mai rar, într-o vreme  era  bolnavă, s-a pensionat mai apoi, aceeași discretă  cochetărie, mers mai încet,alți ani trec în goană, un picior nu prea o mai ascultă, nici brațul drept  nu vrea să mai fie cum era, capul se mișcă într-o parte și-ntr-alta, cât de  dureroasă este  singurătatea, mereu nerostite discordanțe....

 Cu ochi dilatați de uimire, arbori înalți străjuiesc bulevardul. În haina lor sumară, tot  frumoși sunt. 

Am recunoscut-o imediat. aștepta un autobuz  în stația situată față în față cu cea de odinioară. Câteva fraze, urări, ochii ei cătau departe, nu m-a recunoscut, s-a ferit  să-mi spună, lacrimi mari  alunecau pe obrazul  brăzdat de  susurul  timpului. 

 Neliniștită staționare la răscruce de drum....

cât mai valorează o viață?

motto: Omul s-a  născut liber și este  pretutindeni în lanțúri.
 J.J. Rousseau

Inițial, am  comentat o postare a unui domn , care aducea în discuție niște nume de femei celebre, foarte rele, ca ființe.

Totdeauna m-au înfricoșat femeile rele, mult mai mult decât bărbații răi. Nu mă refer, neapărat, la personaje istorice și literare cunoscute, ci la femei simple, ajunse monștri din cine știe ce motive.
După 89, circula o cărticică, scrisă de un procuror, inspirată din acțiunile petrecute prin sălile de judecată.
Diabolice atitudini..//
Îmi stă în minte o întâmplare văzută săptămâna trecută, pe care, oricât am încercat s-o șterg din memorie, nu vrea  să fugă și pace!//
Vorbele îmi treceau pe lângă urechi ca prin vis- doi polițiști puneau întrebări, răspunsurile veneau  repede, probabil că respectivii își notau în carnetele lor.
-Dacă vă mă amintiți ceva, să ne sunați, doamnă.//
N-am putut să pun  geană pe geană  toată noaptea,  asta nu contează, încercam  să-mi imaginez ce se întâmplase, aveam să aflu în drum către casă, când mi-a povestit fiul meu- doamna, o persoană respectabilă,  coafură în culoarea aurului stins,  haină de blană veritabilă, fusese atacată  în Piața Romană, rămăsese fără poșetă și cu  coloana vertebrală ruptă.
Înțelegi cum vine asta?
Ce dureri, ce chinuri?
 Ei bine, le-am auzit în timpul nopții, când nimeni n-a trecut să vadă dacă mai mișcă..
Patul ei era lângă ușă.
Și ușa larg deschisă, deschisă chiar în spatele ei. 

Toată noaptea.
......................................................................
Urma să plec, așteptam ca un leu în cușcă..

Puțin înainte de prânz, cu o trusă de toaletă într-o mână, doamna blondă a reușit cu chiu , cu vai, să se ridice, îi vedeam chipul   încleștat de durere, femeile suportă  mult mai  altfel suferința, asta cred eu, a parcurs cei  trei/patru  metri până la ușa toaletei cu mare, mare greutate, nimeni nu putea s-o ajute, trecuse o infirmieră urâtă, da, sunt femei  care își poartă sufletul lipit pe frunte, a strigat ceva, n-a luat-o nimeni în seamă..
Ușa  grupului sanitar a rămas cam multă vreme închisă,  cele câteva femei suferinde din salon  s-au speriat,  există un buton de alarmă, apare aceeași față verde, așa am văzut-o eu, deschide ușa  dând-o  larg de perete, stă dincolo o clipă, revine.
-Păi da,  uite ce-a făcut, s-a  p...t pe jos, nesimțita..

 Te întreb pe tine, urându-ți  să nu ajungi în viața ta într-un spital- ai idee ce  mai reprezintă viața?