( aseară, în Trivale)
În loc de motto:
Rochia lungă mătura frunzele de pe trotuarul cam bășicat din loc în loc. Nu era deloc greu să-ți dai seama că pantofii bine garnisiți cu străluciri de Swrovscki îi făcuseră bătături. Mireasa mergea,totuși,destul de repede. Un pas în spate, însoțit de câțiva prieteni, mirele ținea pasul, fumând. Pe aleea principală a parcului, doamne în rochii lungi și domni cu cravate asortate făceau față cu greu căldurii. La început, am crezut că vin de la Schit, unde, probabil, avusese loc ceremonia religioasă. Cum la întoarcere, am reîntâlnit alaiul, am priceput că altul era scopul mersului în fugă:cununia se săvârșise în oraș, iar petrecerea urma să se petreacă în restaurantul din pădure.//
Când
spui Grecia, gândul îți zboară la
Olimp, și, bineînțeles,
la zeii lui, pe care îi găsești frumos
ambalați în legende.//
Nu știu cum
se face, dar , de fiecare dată,
când mă poartă pașii prin locuri
străine, îmi iese în cale o nuntă..
În Bulgaria, la Veliko Târnovo, chiar la doi pași de
hotel, în tulburătorul cadru medieval al fortăreței Tsarevets, în ultima sâmbătă seara de august, se filma un cadru de film, răpirea miresei.
Peste exact o săptămână, în asfințit, înainte de a intra în superba agitație a cartierului Plaka, am zărit, fugitiv, o
nuntă adevărată. N-am reușit să fac nicio poză, pentru că bulevardele capitalei
elene erau împânzite de scutieri.
Și
dacă vorbim despre legende, să amintim
că voalul miresei este, în tradiția
noastră, simbolul inocenței, al purității și al castității, dar și un mod de a o proteja pe tânăra care merge la
altar de spiritele rele.
Legendele
grecești aruncă asupra acestui simbol un fel de explicație, pentru noi, mai greu de acceptat.
Spartanii primeau, din fragedă
pruncie, o educație dură, fiind ținuți departe de fete. De aceea, gândurile și sentimentele lor se
îndreptau, mai ales, către camarazi.
Era nevoie, însă,
de generații de luptători, deci de căsătorie.
Cum fetele nu prea făceau să vibreze inimile încrâncenaților spartani, ele erau rase în cap sau tunse băiețește și,
pentru decor, atunci când se măritau, capetele le erau acoperite cu un văl împletit din bumbac.
Cu vremea, acest articol vestimentar a
devenit simbolul autorității bărbatului, care avea putere deplină
asupra soției. Și calitatea lui, a voalului, s-a îmbunătățit.
Se mai spune că, în acea vreme, și chiar mai
târziu, pentru că multe căsătorii erau aranjate, prin vălul dens, nu se vedea chipul miresei, iar viitorul soț nu avea
nicio șansă să mai poată
renunța, fața consoartei descoperindu-se abia după ce
căsătoria era pecetluită.
Și pentru că tot vorbim despre greci și despre legendele lor, nu se poate să trecem fără a spune câteva
vorbe despre o celebră nuntă, cea a lui Jacqueline Kennedy cu Aristotel
Onassis.
Fiind la a doua căsătorie, fosta primă doamnă a Americii n-a mai purtat voal.
Rochiei de dantelă bej, lucrată de Valentino, costelivul mire magnat i-a asortat, în decorul de basm al insulei Skorpios, un inel de
40 de karate, tăietură Marquise Lesotho.
Să fi uitat, oare, fosta domnișoară Jackie Bouvier ziua de 12 septembrie 1953, când John Fitzerald Kennedy a
făcut-o mireasa cu rochia cea mai cea
mai fotografiată din istoria Americii?
La ceremonie, ea a purtat un colier de perle, o
brățară cu diamante, iar buchetul
de gardenii alb și roz se asorta la ivoarul
princiar al rochiei, cu umeri dezgoliți și talie de viespe
perfectă, peste care se revărsau faldurile voalului presărat cu trandafiri minusculi,
purtat prima oară de către bunica Lee.//
îți plac nunțile?