fii nepăsător, ar spune poetul

motto: Căci nu din averi izvorăște virtutea, ci  din virtute izvorăsc și averi și toate celelalte bunuri omenești; pentru  unul singur  sau pentru o societate întreagă. Socrate.
Se zice că  sunt oameni care spun: am realizat în viață   tot ce mi-am  propus .
 Știi tu ce și-au propus ei?
  Sunt oameni, sigur i-ai văzut, care, de la  înălțimea turnului în care s-au cocoțat, îți permit să citești  vorbele lipite pe frunți:Vezi cât de sus am ajuns?
  Oricare ar fi diferențele, pe toți ne unește ceva- viața.

 Cu ale ei.

 Ca un teatru, cu o mereu (încă)  nejucată piesă..
Multe se întâmplă clipă de clipă aici, dincolo, aiurea. Poate știi, poate nu știi, afli, nu afli, lumea își duce veacul.

Pe la petrecerile lor, niște cetățeni minoritari poartă cravate împletite din aur- câteva kilograme bune. Și ca se știe bine câte karate face persoana, pe cravată se gravează , mare, numele. 

Mai greu ar fi  dacă și  femeile  ar purta respectivul accesoriu. Unele  dintre ele au  nume rare: Poliția, Ancheta,  Comisia...//
Un medic ginecolog a pretins unei  tinere femei , pentru o operație, 500 de lei.

 Până aici, aproape  nimic neobișnuit, spun asta, pentru că nu mai departe de sfârșitul lunii trecute mi-a fost dat să simt  pulsul vieții în spital. O  noapte și-o zi, câte experiențe..
Sfătuită cum să facă rost de bani, femeia și-a amanetat, pentru 400 de lei, lănțișorul de aur.

 N-a fost păsuită. 

În ochii doctorului  îngrijitor de vieți, cerceii completau suma negociată. Să fie perceperea realității o eroare, să devii, cumva, o  mică și neînsemnată piesă într-o întreagă mașinărie de a cărei funcționare să nu ai habar?

sub voal

( aseară, în Trivale)
În loc de motto:
Rochia lungă  mătura  frunzele de pe trotuarul cam bășicat din loc în loc. Nu era deloc greu să-ți dai seama că pantofii  bine garnisiți cu străluciri de Swrovscki  îi făcuseră bătături. Mireasa mergea,totuși,destul de repede. Un pas în spate, însoțit de câțiva prieteni, mirele ținea pasul, fumând. Pe aleea principală a parcului, doamne în rochii lungi și domni cu cravate asortate  făceau față cu greu căldurii. La început, am crezut că vin de la  Schit, unde, probabil, avusese loc ceremonia religioasă. Cum la întoarcere, am  reîntâlnit alaiul, am priceput că  altul era scopul mersului în fugă:cununia se săvârșise în oraș, iar petrecerea  urma să se petreacă în restaurantul din pădure.//

Când spui Grecia, gândul îți zboară la Olimp, și, bineînțeles,  la zeii lui, pe care îi  găsești frumos ambalați în   legende.//

Nu știu cum se face,  dar , de fiecare dată, când  mă poartă pașii prin locuri străine, îmi iese în cale o nuntă..
În Bulgaria, la Veliko Târnovo, chiar la doi pași de hotel, în tulburătorul  cadru medieval  al fortăreței  Tsarevets,  în ultima sâmbătă  seara  de august, se filma un cadru de film, răpirea miresei. 

 Peste exact o săptămână, în asfințit,  înainte de a intra în  superba agitație a  cartierului Plaka, am zărit, fugitiv, o nuntă adevărată. N-am reușit să fac nicio poză, pentru că bulevardele capitalei elene erau împânzite de scutieri.

Și dacă  vorbim despre legende, să amintim că  voalul miresei este,  în tradiția noastră, simbolul inocenței, al purității și al castității, dar și  un mod de a o proteja pe tânăra care merge la altar  de spiritele rele.

Legendele grecești aruncă asupra acestui simbol un fel de explicație, pentru noi, mai greu de acceptat.

 Spartanii primeau, din fragedă pruncie,  o educație dură,  fiind ținuți departe de  fete. De aceea,  gândurile și sentimentele lor   se îndreptau, mai ales, către camarazi.

Era nevoie, însă, de generații de luptători, deci de căsătorie.

Cum  fetele nu prea făceau să  vibreze inimile încrâncenaților   spartani, ele erau rase în cap sau tunse băiețește și, pentru decor, atunci când se măritau, capetele le erau acoperite cu un văl împletit din bumbac.

Cu  vremea, acest articol vestimentar a devenit  simbolul autorității  bărbatului, care avea putere deplină asupra soției. Și calitatea lui, a voalului, s-a  îmbunătățit.

 Se mai spune că, în acea vreme, și chiar mai târziu,  pentru că  multe căsătorii erau  aranjate, prin vălul dens,  nu se vedea chipul miresei, iar  viitorul  soț nu avea  nicio șansă să   mai poată renunța, fața  consoartei descoperindu-se abia după ce căsătoria era pecetluită.

 Și pentru că tot vorbim despre greci și despre legendele lor, nu se poate să trecem fără a spune câteva vorbe despre o celebră nuntă, cea a lui Jacqueline Kennedy cu Aristotel Onassis. 

Fiind la a doua căsătorie, fosta primă doamnă a Americii  n-a mai purtat voal.

Rochiei de dantelă bej, lucrată de  Valentino, costelivul  mire magnat i-a asortat, în decorul de basm al insulei Skorpios, un inel de 40 de karate, tăietură Marquise Lesotho.

Să  fi uitat, oare, fosta domnișoară Jackie Bouvier  ziua de 12 septembrie  1953, când John Fitzerald Kennedy a făcut-o  mireasa cu rochia cea mai cea mai fotografiată din istoria Americii?

La  ceremonie, ea a purtat un colier de perle, o brățară  cu diamante, iar buchetul de  gardenii alb și roz se asorta la  ivoarul  princiar al rochiei, cu umeri dezgoliți și talie de viespe perfectă, peste care se revărsau faldurile voalului presărat cu trandafiri minusculi, purtat prima oară de către  bunica Lee.//
îți plac nunțile?