sub voal

( aseară, în Trivale)
În loc de motto:
Rochia lungă  mătura  frunzele de pe trotuarul cam bășicat din loc în loc. Nu era deloc greu să-ți dai seama că pantofii  bine garnisiți cu străluciri de Swrovscki  îi făcuseră bătături. Mireasa mergea,totuși,destul de repede. Un pas în spate, însoțit de câțiva prieteni, mirele ținea pasul, fumând. Pe aleea principală a parcului, doamne în rochii lungi și domni cu cravate asortate  făceau față cu greu căldurii. La început, am crezut că vin de la  Schit, unde, probabil, avusese loc ceremonia religioasă. Cum la întoarcere, am  reîntâlnit alaiul, am priceput că  altul era scopul mersului în fugă:cununia se săvârșise în oraș, iar petrecerea  urma să se petreacă în restaurantul din pădure.//

Când spui Grecia, gândul îți zboară la Olimp, și, bineînțeles,  la zeii lui, pe care îi  găsești frumos ambalați în   legende.//

Nu știu cum se face,  dar , de fiecare dată, când  mă poartă pașii prin locuri străine, îmi iese în cale o nuntă..
În Bulgaria, la Veliko Târnovo, chiar la doi pași de hotel, în tulburătorul  cadru medieval  al fortăreței  Tsarevets,  în ultima sâmbătă  seara  de august, se filma un cadru de film, răpirea miresei. 

 Peste exact o săptămână, în asfințit,  înainte de a intra în  superba agitație a  cartierului Plaka, am zărit, fugitiv, o nuntă adevărată. N-am reușit să fac nicio poză, pentru că bulevardele capitalei elene erau împânzite de scutieri.

Și dacă  vorbim despre legende, să amintim că  voalul miresei este,  în tradiția noastră, simbolul inocenței, al purității și al castității, dar și  un mod de a o proteja pe tânăra care merge la altar  de spiritele rele.

Legendele grecești aruncă asupra acestui simbol un fel de explicație, pentru noi, mai greu de acceptat.

 Spartanii primeau, din fragedă pruncie,  o educație dură,  fiind ținuți departe de  fete. De aceea,  gândurile și sentimentele lor   se îndreptau, mai ales, către camarazi.

Era nevoie, însă, de generații de luptători, deci de căsătorie.

Cum  fetele nu prea făceau să  vibreze inimile încrâncenaților   spartani, ele erau rase în cap sau tunse băiețește și, pentru decor, atunci când se măritau, capetele le erau acoperite cu un văl împletit din bumbac.

Cu  vremea, acest articol vestimentar a devenit  simbolul autorității  bărbatului, care avea putere deplină asupra soției. Și calitatea lui, a voalului, s-a  îmbunătățit.

 Se mai spune că, în acea vreme, și chiar mai târziu,  pentru că  multe căsătorii erau  aranjate, prin vălul dens,  nu se vedea chipul miresei, iar  viitorul  soț nu avea  nicio șansă să   mai poată renunța, fața  consoartei descoperindu-se abia după ce căsătoria era pecetluită.

 Și pentru că tot vorbim despre greci și despre legendele lor, nu se poate să trecem fără a spune câteva vorbe despre o celebră nuntă, cea a lui Jacqueline Kennedy cu Aristotel Onassis. 

Fiind la a doua căsătorie, fosta primă doamnă a Americii  n-a mai purtat voal.

Rochiei de dantelă bej, lucrată de  Valentino, costelivul  mire magnat i-a asortat, în decorul de basm al insulei Skorpios, un inel de 40 de karate, tăietură Marquise Lesotho.

Să  fi uitat, oare, fosta domnișoară Jackie Bouvier  ziua de 12 septembrie  1953, când John Fitzerald Kennedy a făcut-o  mireasa cu rochia cea mai cea mai fotografiată din istoria Americii?

La  ceremonie, ea a purtat un colier de perle, o brățară  cu diamante, iar buchetul de  gardenii alb și roz se asorta la  ivoarul  princiar al rochiei, cu umeri dezgoliți și talie de viespe perfectă, peste care se revărsau faldurile voalului presărat cu trandafiri minusculi, purtat prima oară de către  bunica Lee.//
îți plac nunțile?

dorința

 Nu prea i-am agreat emisiunile, nici pe cele de început, nici pe următoarele. Nu știu de ce, nu erau pe gustul meu.
Dintr-odată, într-o zi, toate s-au schimbat, când, cu bună-știință,   a devenit mămica unei fetițe adorabile.
Nimic nu  pare este bătut în cuie pe lumea asta.//
Boala, tratamentul, lupta, deznădejdile, veștile contradictorii despre starea ei au făcut din Teo un simbol al sufletului de femeie, surprins în tragica încercare de a învinge moartea în numele unei idei- iubirea pentru un copil .
Într-o zi, am văzut-o pe fetița ei cântându-i.
Știam că asta o va face pe mamă mai puternică!
I-am citit interviul.
Cutremurător! Cât de fragilă este granița între tot și nimic..
La întrebarea reporterului, care a  vorbit cu ea, după multe luni de suferință , despre  frica de moarte și despre spaimele  care o măcinau  când a conștientizat  că  că a muri este omenește, Teo spune că toate gândurile  au fost la fiică-mea, bineînţeles. Mi-a fost frică pentru că nu ştiam, conform legii, cui revine după moartea mea. Mă gândeam la Dumnezeu şi la felul în care aranjează el lucrurile. După un asemenea miracol, când eu îmi doresc şi dobândesc un copil absolut extraordinar - nu că-i al meu! - să fie curmată relaţia asta magică după doar 7 ani. Ea a crescut într-un anumit mediu, cunoaşte anumiţi oameni, ea e ca şi mine un om oarecum refractar la nou: nu ne plac foarte tare schimbările bruşte şi totale. Pe noi trebuie să ne iei cu schimbări minore care să ducă, într-un final, la schimbarea fundamentală. Speranţa mea era ca măcar să ajungă la mama... Da' mă întrebam ce-o fi zicând legea?..//
A învins!
Deocamdată , nu total..
După mine, toată viaţa asta pe care ne-o dă Dumnezeu, este o continuă pregătire pentru o moarte demnă. Eu sunt în continuare în perioada de convalescenţă şi nu am timp să mă gândesc la dorinţe...

p.s.  nu ratați interviul- este o lecție adevărată  de viață..