luni, 2 august 2010

cine suntem?

Când mă duc la țară, nu deschid televizorul, chiar dacă țânțarii mă obligă să intru in casă, imediat după 9 seara.
 Tocmai când luna este absolut fabuloasă.
O privesc din spatele perdelelor.Și nu mă mai satur de frumusețea ei..
Cât este ziua de mare,sunt atîtea de făcut.. intre timp, ascult la radio, muzică și multe știri.
 In ultimele zile, câteva informații au fost reluate obsesiv- expatrierea țiganilor din Franța, și nu știu cum se face, că prea mulți sunt de-ai noștri, apoi atenționarea despre atacul ultravioletelor și ultima, dar nu cea mai blândă, știrea  despre sinistrații cazați in tabăra de copii, Lacu Sărat.
Țiganii iși vor găsi, bineințeles, alte locuri, pe alte meridiane, sunt inventivi.
Ultravioletele, ca și peștii otrăvitori, nu prea se iau in seamă.
Auzeam răspunsurile unor tinere mămici, care, intrebate cum de-și lasă copiii in soare, la ore nepotrivite, răspundeau senin că e prea frumoasă vacanța la mare, să poată rata, cu una cu două, bronzu,l direct,  de la mama lui.

Atâtea imagini sinistre am văzut din Moldova, atâtea modalități de solidaritate au găsit ceilalți oameni, deloc bogați, că mi-am reproșat că ajutorul meu este mult prea modest.
Apoi a venit știrea asta- bombă..sinistrații, nu toți, dar o bună parte, adică cei cazați in tabăra pentru copii, au devastat totul, au ars băncile să pregătească foc pentru mici, au transformat păturile de lână in preșuri, au aruncat hainele pe care le-au murdărit, deși  primiseră săpun, apă, ligheane.
Alte informații sunt mult prea jenante..
Chiar și in momente atât de grele, să invingă tot spiritul barbar?

18 comentarii:

  1. Chiar si, se pare...
    Si, din pacate, nu ma surprinde stirea. Caci imi amintesc cum la inundatiile precedente, cu numai cativa ani in urma, localnicii stateau in birt si beau toata ziua, razand de soldati si de cei veniti voluntari (din Harghita, daca nu ma insel) ca sa-i ajute la reconstructia locuintelor distruse de inundatii.
    Se pare ca mizeria (si la propriu si la figurat) este felul lor de-a fi. Si nu numai ca nu cunosc un alt mod de viata, dar nici nu si-l doresc. Deci nici nu-l pot adopta si respecta daca altcineva li-l ofera...

    RăspundețiȘtergere
  2. astia suntem din pacate... o tara de cersetori si de vandali!

    RăspundețiȘtergere
  3. jenant, intr-adevar... nici nu mai poate fi dureros, parca ajunge sa te lase rece astfel de reactii. Din pacate, mult prea multi dintre noi facem un bine celor care nu merita, se pare. In loc sa ne ocupam de educatia noastra, de ocupam de libertatea noastra, mult prea cu gust amar inteleasa!

    Ca parca nici nu mai stiu cateodata pentru ce...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ruxi,
    Mă gândeam că atâtea necazuri, sărăcie, boli..sunt prea mult; credeam, in incercarea mea de a spera că, dacă atâția necunoscuți iși oferă , necondiționat, ajutorul, este obligatoriu, este uman, moral să te ajuți singur.
    Iți ințeleg revolta, cred că ai intâlnit semeni, de a căror prezență te jenezi chiar și acolo.
    I-am văzut și eu , pe unde m-au dus pașii.
    Imi ziceam că asemenea indivizi nu au vreme să se mai așeze..dar cei de aici??
    Este nu doar revoltător,este imposibil să le mai poți acorda minime circumstanțe...

    RăspundețiȘtergere
  5. Doar Eu,

    Totuși, câtă vreme, cineva, incă, iși ia din puținul lui și oferă celui căzut, aș zice că națiunea nu este pierdută..sper.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ancuța,

    Mie mi se pare dureros că asemenea indivizi fără niciun Dumnezeu se amestecă printre cei demni in necazul lor.
    Am citit despre niște bătrâne care și-au impărțit pâinea primită cu alții care nu apucaseră nimic.
    Sunt atît de complicate toate..

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca nu apreciaza cand primesc si isi bat joc, mi-e greu sa cred ca vom evolua ca natie.

    Si eu daruiesc... pe principiul ca pacatul este al celui care isi bate joc de ce primeste.

    Ganduri alese!

    RăspundețiȘtergere
  8. Doar Eu,


    Nu știu cum mi-a venit in minte vorba asta a lui Eminescu, poate, deloc, intâmplător-”Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul”.
    Aceleați frumoase gânduri și ție!

    RăspundețiȘtergere
  9. Aveti dreptate, sunt atat de complicate toate... de-asta ma si pierd de multe ori si nu mai stiu ce, de ce, unde... Las balta intrebarile la un moment dat si ma tot duc!
    Ma rog la Dumnezeu sa ne dea intelepciune, fiecaruia dupa cat stie El; ma gandesc ca stie El mai bine decat mine 'de ce'! De fapt, cu siguranta stie mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cam așa este, Ancuța!
    Multe lucruri se petrec, indiferent cât de mult ne-am dori să fie altfel..
    Doar credința cred că este sfetnic bun!!
    Zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  11. Nici în astfel de momente nu reuşim să fim cu adevărat oameni...

    RăspundețiȘtergere
  12. Tocmai am auzit ceva și mai ”ciudat”- intr-un sat , departe de inundații , s-au impărțit ajutoare.
    Pe apucate..

    RăspundețiȘtergere
  13. Oooof, cat am fost in Ro am urmarit si eu inundatiile si toti pareau atat de afectati, chiar imi era mila. Am donat si eu putin de tot pentru sinistrati...pacat ca isi bat joc de ajutorul primit. Probabil ca data viitoare ar merita lasati in plata Domnului...

    Eu ma uitam la inundatiile recente din Pakistan, au murit atatia oameni...

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna intrebare !
    PS. ma abtin cu greu sa nu scriu una din cele cca 16.000.000 de raspunsuri; considerand ca sunt numai doua pareri in fiecare familie.

    RăspundețiȘtergere
  15. Gina draga, mereu ma surprinzi cu constatarile tale care te lasa perplexa :)) Oare tu traiesti intr-un palat de cristal? Cum de nu stii cum suntem noi ca natie? Ce ne defineste majoritar? Toate astea se desfasoara zilnic sub ochii nostri. Cum de n-ai observat nimic pana acum?

    RăspundețiȘtergere
  16. Salmi,

    Nu sunt atât de hotărâtă pe cât aș vrea să fiu, nici atât de altruistă, nici..., sunt o femeie normală, dar imi pare rău că nu pot să schimb nimic. Mă tot gândesc dacă profesoara din mine o fi reușit să ”miște ”ceva din ființele care i-au trecut prin mână.
    De ce alții pot și la noi nu se poate?
    Asta este intrebarea care imi tot vine in minte.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Daurel,

    Ca orice ființă, am și eu, in fibra mea interioară, de toate, printre ele ,și milă.
    Sau un fel de durere. Nu pot trece nepăsătoare pe lângă suferința cuiva, nici nu pot să pedepsesc , ca să sufere cineva, chiar atunci când face rău..totuși, de nu știu câte ori, am văzut că ajutorul acordat cuiva aflat in suferință, este luat, fie prostie( a mea), fie ca și cum i s-ar cuveni.
    Atunci zic- gata..după o vreme, revin, din nou ajut, din nou văd că n-am fost ințeleasă și tot așa..
    Nu cred că avem șanse, ca neam, să ne schimbăm, radical, in bine..tare rău imi pare.
    Pentru că nu doar lor , celor nenorociți, le este rău, ne este la fel de greu, tuturor..

    RăspundețiȘtergere
  18. Shanti,

    Vezi, incercând să aflu unde ne diferențiem ca punct de vedere, găsesc- nu știu dacă este chiar așa- că, poate meseria este cea care ne dă viziuni diferite asupra lumii.
    Tu lucrezi cu legea, știi ambele fețe ale realității, poate chiar multiplele ei laturi. Și iei lucrurila ca atare.
    Eu am muncit o viașă , și, incă, muncesc cu copiii și printre ei- este o lume mai deschisă, in formare. Ea are nevoie de optimism, fie chiar la nivelul artei..cred că, de multe ori , fără să vreau, am fost, intr-un fel, artistă, adică am prezentat lucrurile intr-o altă formă, decât cea reală,intr-o altă perspectivă.
    De aici, desele mele momente de speranță, de incredere.
    Recunosc că am primit atâtea ”palme”, că-mi sunt mai mereu , roșii obrajii, dar, am tot luat-o de la capăt.

    Poate că neamul ăsta al nostru are nevoie de misionari.
    Unii zic că are nevoie de bici.
    Cine mai știe?

    RăspundețiȘtergere