timp sonor

Când spun acasă, spun nu doar casa și  familia,  cărțile și  florile, copacii din fața ferestrei,  silueta pădurii și coamele munților , la care mă uit cu drag dimineața , când beau cafeaua. 
Acasă înseamnă orașul care m-a adoptat de vreo patruzeci și ceva de ani.
Nu suntem compatibili, mi-am spus multă vreme.
În suflet , părinții mei,  casa părintească,  satul meu cuminte, Argeșul, când lin, când tumultuos, toate- laolaltă și separat-  au un loc special, imposibil de clintit.

 Îmi place orașul pentru ceva anume. Poți să mă crezi sau nu. Este treaba ta.

În vremurile astea ciudate, când  a fi cel mai tare înseamnă să dai din coate, să afișezi o atitudine sfidătoare, doar pentru că porți ochelari de soare pe ceață,  să nu saluți, deși locuiești  la același etaj și  te-ai mutat în casă nouă, doar pentru că tăticu și mămica , foști vânzători de aprozar , au devenit prosperi oameni de afaceri, vânzând,  în  pachetul  pe care scrie 1 kg,  zahăr , mălai și făină , cu 100 de grame mai puțin , eu am un mare câștig. 
Nu te aștepta la cine știe ce..
Pentru mine este!

O dată pe săptămână, din când în când, de două și chiar de trei ori, merg la concertele filarmonicii.

 Joi, 24 noiembrie, seară malteză!

 Da!
Dirijorul Colin Attard, spre rușinea mea,  nu auzisem până acum de el, este un domn, pe cât de talentat, pe atât de simpatic. Am simțit- o dată mai mult- cât de naturali, plăcuți, adevărați,  sunt oamenii deștepți- ceva, un flux , vine dinspre scenă către tine, spectatorul din fotoliul oarecum incomod- ce contează că ții hainele în poală, spațiile din centru se închiriază la prețuri mari, ce contează că , din când în când,  cineva tușește, oricât ar încerca să-și ascundă nasul în batistă?

Două ore- Rebbieha,, de Joseph Vella, Capricio și Xewqa, semnate   Colin Attard, Introduzzjoni Meditativa, și extraordinarul Preludiu din Sultana tal –Vittorji,   de Carmelo Pace, Manjifikat , de Stephen Attard, Suita malteză, de Charles Camilleri.

Sonorități  calme, triumfale,  funebre, vesele, dansante,  armonice,  duioase, tulburătoare, adânci, suave, dureroase,   rapsodice, mediteraneene ,   complicată și realistă narațiune,  în care viața se strecoară cu toate ale ei.

 Și între ele,   vocea caldă,  exotică a  sopranei Mediana Vlad - înflorită  insulă mediteraneană,  în mijlocul unei seri  care și-a pus fular și mănuși.  

Acum mă crezi  de ce-mi  place orașul meu, învăluit în ceața sfârșitului de noiembrie?