( ar fi un titlu potrivit pentru ultimele evenimente politice? ar trebui mare atenție la semnul de punctuație. )
Aproape că nu este zi în care școala românească să nu fie pusă, într-un fel sau altul, la stâlpul infamiei.
Profesori, elevi, educatori devin eroi ai presei de scandal.
Parcă n-a fost mereu așa.
Să fi luat-o lumea aiurea?
Nu știu cum o fi pe la alții, îi ascult și eu pe unii cărora nu li se răcește niciodată pașaportul, povestind că nicăieri în lume nu este ca la noi, o fi, n-o fi, cine mai știe?
Totuși, soarele nu uită să zâmbească.
Cum să nu te bucuri citind o știre ca aceasta, chiar dacă persoana despre care se vorbește în articol nu mai vorbește românește decât, poate, atunci când conversează scurt la telefon cu vreo rudă rămasă în țară?
Noi suntem români!!
Un profesor român a luatPremiul statului New Mexico la Știință
şi Matematică pe anul 2011.//
Profesoara W. B. Vasantha Kandasamy, de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai - India, şi profesorul romȃn Florentin Smarandache, de la Universitatea New Mexico din Statele Unite, au primit Premiul statului New Mexico la categoria Ştiinţă şi Matematică pentru cartea lor Algebraic Structures Using Natural Class of Intervals, publicată de Editura de Educaţie din oraşul Columbus, în anul 2011. Iată anunţul oficial al organizatorilor:
http://nmbookcoop.com/page8/page15/page15.html?utm_source=MadMimi&utm_medium=email&utm_content=NM+Book+Awards+Winners+Announced&utm_campaign=NM+Book+Awards+Winners
Concursul de cărţi publicate este organizat anual de către compania de presă New Mexico Book Co-op din Los Ranchos, New Mexico, SUA. Şi este sponsorizat de 30 de asociaţii, muzee, reviste, edituri, biblioteci, şi alte instituţii din stat.
Ȋncepȃnd din anul 2007 au participat peste 4000 de autori (scriitori şi cercetători) şi peste 350 de critici.
Ȋn acest an, 2011, au fost 37 de categorii la care s-au premiat autori din diverse domenii: cărţi pentru copii, ficţiune (aventuri, mistere, romatice, science fiction), poezii, antologii, biografii, biznis, istorie, multi-culturalism, nonficţiune, filozofie, politică, religie, ştiinţă şi matematică, etc.
Fiecare carte este recenzată de cel puţin 3 critici, la egalitate de puncte, numărul recenzenţilor este mărit la 6-9 persoane.
Cărţile publicate în anul 2010 sau în decursul anului 2011 au intrat în concursul anului 2011.
Expedierea lor s-a făcut în perioada februarie-iulie, anul acesta.
După o primă selecţie, au fost anunţaţi în luna septembrie finaliştii, iar pe 18 noiembrie a fost gala laureaţilor în incinta Hotelului Elegante din Albuquerque, la care au asistat circa 160 de persoane.
Ȋn cartea lor autorii au introdus o nouă clasă de intervale, pe care au definit structuri algebrice diferite.
Dr. W. B. Vasantha Kandasamy şi Dr. Florentin Smarandache au publicat în anii anteriori o serie de cărţi de structuri algebrice şi structuri neutrosofice. Acestea se pot descărca din site-ul Universităţii New Mexico:
http://fs.gallup.unm.edu//eBooks-otherformats.htm
Prof. Mircea Eugen Şelariu, Institutul Politehnic din Timişoara
Unde ati vazut presa de scandal care sa publice articole despre structuri algebrice? Sa fim seriosi! Rating face o posibila infiintare a Partidului Prostanacilor, avand sloganul: "Noi va scoatem la pepeni!" Va rog sa modeleti matematic aceasta structura!
RăspundețiȘtergere@Mihai,
RăspundețiȘtergereN-o să vă vină să credeți- aseară, nu știu în ce televiziune, era o discuție între o fostă doamnă profesoară de matematică- doctor în algebră -și o domnișoară, sumar îmbrăcată. Domnișoara care, în curând va susține examen de bacalaureat ( și( la matematică), n-a reușit să stabilească o ”relație potrivită „ între ermetismul poeziei lui Ion Barbu și existența șirurilor în analiza matematică.. a încercat ea să continue strădania lui Dan Barbilian, doamna- nu și nu.
Nu știu ce vor scrie astăzi ziarele, oricum, moderatorul, după ce a asistat foarte atent la dezbatere, privind luuung după ieșirea din scenă a tinerei, i-a recomandat, metaforic, să-și lungească fusta , măcar cu lățimea tivului.
Nu vreau sa par misogin, dar mi-am amintit de un miting de acum cateva saptamani. Niste fete ca cea la care va referiti in comentariu, "se plangeau ca barbatii astia care se uita doar la..." Ati observat ca toate intreaba daca le vin bine blugii pe c** si spun ca nu isi pun ochelari ca le da aer de profesoara? Asadar, nu vor sa se vada ca au ceva in cap (daca se intampla), ci... Ma intreb: Atunci de ce se plang?
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, nu o să citim în presa de scandal o asemenea ştire. În schimb, despre un studiu european, potrivit căruia şcolarii români şi cei bulgari stau cel mai prost la capitolul calcule, au scris toate ziarele şi au relatat toate televiziunile. Aşa am aflat şi eu că media performanţei elevilor la matematică în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene a fost de 494 de puncte, iar rezultatele românilor sunt cu 70 de puncte sub medie. Asta nu înseamnă că mi-am pierdut încrederea în şcoala româmească.
RăspundețiȘtergereSă aveţi o zi bună!
@ Mihai,
RăspundețiȘtergereN-am văzut mitingul..ce pot să vă spun este că doamna despre care este vorba în comentariu , prezentă zilnic ”pe sticlă„, nu mai profesează de multă vreme, are bani, renume și un dulap plin cu lenjerie intimă colorată.
A prezentat-o cu o zi înainte de a face dialogul cu domnișoara „ fustă invizibilă”.
N-am văzut-o niciodată în blugi, n-o fi având, pesemne..
@Biliuță,
RăspundețiȘtergereAm citit și eu studiul despre care amintiți, n-am fost surprinsă, dar, așa cum spuneți, am încredere în redresarea școlii noastre.
Și am mare încredere în tinerii adevărați, cei care învață carte, sunt deschiși la minte, citesc, muncesc, se plimbă, văd spectacole, dansează- toate , la timpul lor.
Știți ce m-a impresionat extraordinar în legătură cu profesorul Smarandache?( pe fb sunt și alții cu acest nume, ce să facem , asta este lumea)..l-a contrazis pe Einstein, spunând că „În Univers nu poate exista o viteză-limită„, concluzia înaintașuluii fiind că „
viteza luminii este viteza-limită din Univers:”
Vă doresc o zi frumoasă!
Ne-am învăţat, din nefericire, să vorbim mai mult despre nerealizări, eşecuri, furtişaguri, crime şi alte anomalii româneşti sau aşa-zise româneşti. Şi alţii fură, şi alţii se fac de râs.
RăspundețiȘtergereExistă mulţi români care îşi văd de treabă, care au succese în domenii felurite, care umblă demni prin întreaga lume. Am mai spus-o, nu îmi este ruşine că sunt român. Trebuie doar să ne reinventăm, să abandonăm postura umilă în care ne-am aşezat de multă vreme. Şi să-i eliminăm rapid pe cei care fac ţara de râs. Îmi pare rău că mulţi români inteligenţi pleacă peste graniţe, dar asta este situaţia, dacă nu ştim să-i păstrăm aici.
Gânduri bune, Gina, ţie şi musafirilor tăi!
Cris,
RăspundețiȘtergereLumea , ca lumea!
Noi, ca noi!
Și eu zic că mulți își văd de treabă, și la noi, ca și la alții.
Poate doar că pe aici sunt mai puțintei, cât despre plecare, fiecare își caută locul potrivit.
O zi bună !
Azi vorbeam cu elevii mei de clasa aIII-a despre poezia lui Cosbuc"Patria romana",iar cu cei dit-aIV-a ,la istorie,vorbeam despre poporul roman. Poezie e cea prin care reusesc sa conturez mandria de a fi roman si sa contraatac stirile in care romanii nu sunt buni de nimic.Exemplele clare din istoria neamului din multe domenii,culturale sau stiintifice prind viata in fata ochisorilor curiosi.
RăspundețiȘtergereTrebuia sa te citesc mai devreme sa aduc in fata lor si acest exemplu de profesor roman,chiar din zilele noastre,chiar de azi.
Sincer,ma bucur de aceasta realizare,chiar daca pentru mine n-o sa insemne prea mult,dar pentru multi,multi altii inseamna mare ajutor.O carte buna,intotdeauna va face copiii,studentii sa studieze cu drag.
Sunt o visatoare,Gina,si visez in continuare spre mai bine.:)
Angi,
RăspundețiȘtergereEști o visătoare care se dedică total meseriei! Dacă ar fi mulți dascăli ca tine, ar fi mult mai puțini tineri certați cu munca/legea/corectitudinea/disciplina.
De ce să fie târziu pentru un exemplu adevărat?
Mâine le poți citi copiilor știrea , iar ei vor spune altora și tot așa..
Seară frumoasă îți doresc!
Asa a si fost,Gina !Romani valorosi gasim si azi.
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru frumoasele tale ganduri.Ma simt in fata acestor cuvinte cum se simt copiii in fata mea.
In ochii mei esti dascalul care trebuie urmat.
Angi!
RăspundețiȘtergereFiecare „întâlnire „ cu tine mă bucură nespus de mult!
Vezi, oamenii nu au norocul să muncească în același loc; cineva îi întâlnește altfel!!
Seară frumoasă!