vineri, 17 aprilie 2015

toate ca-ntr-un vis s-au petrecut


Astăzi ar fi împlinit mulți ani...s-ar fi vindecat de ea, tot scriind.
Ce mai contează numărul lor, câta vreme o citim, o tot citim, știind de acum că adevărul unui om, oricine ar fi el, e mai întâi ceea ce cuvintele ascund!!
Cu aceeași mare uimire.
“ S-a născut și a doua oară”, cum spunea deseori, salvată din ghearele suferinței prin grija și iubirea mamei sale- doctorița Peița Isanos, născută Papadopol.
A călcat pietrele, și iarba, și drumul doar 28 de ani, iubind ” Florile lumii”, presărate cu “ Maci”, într-un etern” Vis vegetal” , într-o unică, fragedă “Cântare a păstoriței”.
Admirată și prețuită pentru talent, pentru profunzimea cugetării, grație, frumusețe, tandrețe, bunătate, în sunet de “Romanță”, (la 31 martie se căsătorea cu Eusebiu Camilar (, martori fiindu-le : George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție) și-a cântat mult prea puțin harul..
Aceasta fost cea mai veselă perioadă din scurta-i trecere pământească, spunea prietena ei.
Și, când suferința a învins-o, a trimis” Ultimul sărut” tuturor, mult prea devreme, când iubea cu nesaț” Păsările”, “ Zeii”,” Bărbatul”, în incantații suave” Doamne, n-am ajuns până la mâna ta”.
Au plâns-o, arzând în metafore, ”Focurile”.
în “ Cântarea munților".
Destinul ei, singular, cum toate destinele sunt, egală cu bărbații în deșteptăciune, adesea , poate chiar superioară lor,( avocat de prestigiu, sensibilă poetă/scriitoare/publicistă) Magda a fost, în confruntarea cu aspirațiile sufletului,o frumoasă rătăcire astrală! /
Vis Vegetal,
de Magda Isanoș
Aș vrea să fiu copac
Și-as vrea să cresc lângă fereastra ta.
Te-aș auzi,
Și-n voie te-aș privi întreaga zi
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar nopțile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori.
M-aș apleca ușoară să-ți sărut .
Când părul ce pe frunte ți-a căzut,
Când buzele cu buze moi de flori
Spre toamnă m-as juca zvârlindu-ți mere.
Și foi de aur roșu prin odaie


Cu-a ramurilor tânără putere
Ți-aș apăra obloanele de ploaie.
Și, cine știe, poate că-ntr-o seară
De primăvara, când va fi și lună
Va trece prin gradină o zână bună,
Făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze și pământ,
Cu rouă și cu lună pe obraz,
Eu ți-as sări în casă și senină,
Uitând de-atâta vreme să vorbesc,
Cu câte-un cuib în fiecare mână,
Aș începe să zâmbesc.//

10 comentarii:

  1. Frumos i-ai impletiti portretul din scrierile ei!
    Dumnezeu sa o odihneasca !

    RăspundețiȘtergere
  2. Magda Isanos Dumnezeu

    Oamenii bogati au facut icoane,
    catapitezme-aurite si strane,
    insa Dumnezeu n-a venit
    in locul astfel ingradit.

    Bogatii stateau grosi, impovarati
    si se uitau la sfintii frumos imbracati.

    In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
    facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
    cerindu-le mamaliga si ceapa.
    Era cind cimpie verde, cind apa.
    Alteori se facea mic
    si s-ascundea in floarea de finic,
    ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
    s-ajute furnicile la musuroaie,
    sa dea pamintului mana si ploaie.

    Avea atitea de facut Dumnezeu,
    si oamenii il plictiseau mereu,
    cerind unul pentru altul rau.
    Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."
    Ii vedea punind semn de hotar,
    ciopirtind, impartind minunatul dar.

    Atunci se supara. Pornea furtuna.
    Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
    si-nfricosat,
    ca muntele cu paduri imbracat.
    Pina venea o pasare la el.
    Codobatura, sau un porumbel,
    si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos.
    Zi sa se faca iara frumos,
    sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

    "Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
    Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
    si s-apuca alte lucruri sa faca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acesta este si sentimentul meu...de a-L cauta unde nu trebuie pe Dumnezeu!De a cere ce nu este important,nu spornic cresterii noastre pe verticala,adica de la umeri in sus!
    Adevarat si frumos spune !

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum povestesc..
    La-ncheietura mâinii mele-ascult
    cum povesteste viata, si ma mir,
    si-mi amintesc si-acuma c-am fost fir
    de iarba, si-am fost scoica, mai demult.

    Si poate mai-nainte-am respirat
    pe-ntinderile vaste, si-am privit
    în fata cerul tainic si-am dorit
    sa nu mai fiu ocean, si-am fost uscat.

    Eu stiu ce simt copacii care cresc,
    si fructele pe creanga când se coc,
    ce simt vulcanii care izbucnesc,
    c-am fost copac, si ramura, si foc.

    Cu serpii pe nisip am stat la soare
    si-am mers la vânatoare, si-am ucis,
    în piatra spaima gândului mi-am scris
    când îmi facusem brate din picioare.

    Si câte somnuri nu mi-au trebuit
    ca de la capat truda sa mi-o iau,
    si multe le-am uitat, dar pururi eu
    am fost, si niciodata n-am murit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca prin emotie mai cu seama, creatura il poate intalni pe Creator!

    Eu unul simt ca mor de multe ori si miraculos renasc...si da,"Si câte somnuri nu mi-au trebuit ca de la capat truda sa mi-o iau"
    Ermetism....un mod de a te intoarce catre sine pana la origini ,transcendenta...

    RăspundețiȘtergere
  6. Magda Isanos Cânt

    Cint ca privighetorile oarbe.
    Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
    Atit de sus ne-naltam citeodata...
    Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.

    Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
    asa arde sufletul meu.
    Cred in zine, in sfinti si minuni ;
    prieteni, nu-mi impletiti cununi.
    Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
    ii banuiesc uneori puterea,
    insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
    ingerului linga mine ivit.

    Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,
    soptesc cu buzele reci, fierbinti,
    despre saraci, despre copii si foame...
    Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
    intrezaresc cuvintele de foc,
    cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.

    Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu
    de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vai, m.au trecut fiori! Ce simplu scria, fara a fi simplista...si cat adevar si cata emotie...

    RăspundețiȘtergere
  8. Gina,

    Frumos memento-ul tau vis - a- vis de Magda Isanos...
    A fost o fiinta cu o structura sufleteasca aparte si cu o mare delicatete a spiritului.
    Toata opera ei literara a mustit de dor , de pofta de viata, de dragoste pentru fiica ei si pentru barbatul caruia i-a dedicat cei mai frumosi ani din viata sa si din pacate... si ultimii.

    Murim... ca mâine

    E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
    poate chiar maine, pomii de pe-alee
    acolo unde-i vezi or să mai stee
    voiosi, în vreme ce vom putrezi.

    Atâta soare, Doamne,-atâta soare
    o să mai fie-n lume dupa noi;
    cortegii de-anotimpuri si de ploi,
    cu par din care siruie racoare...

    Si iarba asta o să mai rasara,
    iar luna tot asa o să se plece,
    mirata, peste apa care trece-
    noi singuri n-o să fim a doua oara.

    Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
    gasi atata vreme pentru ura,
    când viata e de-abia o picatura
    intre minutu-acesta care bate

    si celalalt - si-mi pare nenteles
    si trist ca nu privim la cer mai des,
    ca nu culegem flori si nu zambim,
    noi, care-asa de repede murim.

    RăspundețiȘtergere
  9. Luli, eu îți aduc Toporașii acestei sensibile ființe!

    Toporasi
    Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat si anul asta zana primavara,
    cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parca-ar fi venit intaia oara. Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
    m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de langa noi.
    De mult nu mă-ncercase asa dor de viata si calcam nerabdatoare; simteam cum se-nfioara sub picior pamantul umed, fecundat de soare. Copacii goi mi s-au parut incantatori -
    Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut (trecusem pana-atunci de-atatea ori pe langa ei si nici nu i-am văzut)
    Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spalat), cu capul dat pe spate l-am privit si l-am gasit de-a dreptul minunat.
    Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar erau asa de-albastri, delicati -
    ca niste firmituri lasate-n dar de primavara, printre pomi-ntunecati.
    M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup,
    nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând ca pentru ei paharu-i un sicriu.
    Si m-am întors spre casa mai agale, c-o oboseala fericita-n pasi,
    iar daca mainile-mi erau la fel de goale, în schimb aveam în suflet toporasi.



    RăspundețiȘtergere