joi, 16 aprilie 2015

pictează pe note simțirea!


Dacă este joi, sigur seara va fi specială! De data asta, a fost superbă! Aș putea scrie cu majusculă.
Condusă de maestrul Alexandru Ganea, un muzician răsplătit cu întâiul premiu pentru talentul său de violonist, încă de la 12 ani ,orchestra simfonică a Filarmonicii noastre a prezentat astă seară
”J.S.Bach/Ch. Gounod” Ave Maria”,
Camille Saint-Saens” concertul pentru vioară și orchestră nr. 3, în si minor, op.61, dedicat lui Pablo de Sarasate.
Serghei Rachmaninov ”Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, în do minor, op.18.
Au fost răsplătiți cu ropote de aplauze, rupte din suflete, doi soliști de excepție:
a cântat pe o vioară Nicolaus Gagliano, din 1761, concert-maestrul Orchestrei „Suisse Romande” din Geneva,
Bogdan Zvorișteanu,
laureat al concursurilor”Victor Kulenkampff„, „Tibor Varga”, George Enescu”„Leopold Mozart„, Pierre Lantier”, „ Concours International de Geneve”.

Horia Mihail, Pianistul
care a concertat de peste 1000 de ori cu aproape toate orchestrele simfonice din țară. Am scris cu majusculă,

încercând, într-un fel, să redau grafic ceea ce am simțit eu ca fiind nota dominantă a trăirii tuturor celor prezenți astă seară la concert. 
Sub parcă vrăjite degete, freamătă imagini  rusești, muzica țese un  basm, ce  tot unitar între  stilul compozitorului, talentul pianistului  și timpul care zidește!
 Ascultăm  uimiți  de  atâta frumusețe!
Horia Mihail- concerte și recitaluri solo în 18 țări, în 4 continente!
Ascultat în România, Maria Britanie, Danemarca, SUA, Ungaria, Belgia, Chile, Japonia.
Câștigător al premiului I la toate concursurile de pian la care a participat!
 
Am fost privilegiați ca în  cea de-a treia ediţie a turneului „Pianul Călător”, desfăşurată în perioada 24 martie - 27 aprilie 2013, organizată de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, să-l fi fi ascultat pe  vrăjitorul Pianist, chiar  la noi acasă!
Am primit chiar și  un dar, ca  bis, o piesă romantică, de Fr. Chopin.

Uluitoare desfășurare de virtuozitate, entuziasm, mult suflet, strălucitor lirism - toate într-un concert de excepție!
Mulțumim acestor oameni minunați- prezenți pe scenă și în culisele ei- care, prin neobositoare competiție cu ei înșiși, talent și respect pentru publicul iubitor de muzică, săptămână de săptămână ,ne purifică tandru sufletele de ”praful cotidian”!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.