joi, 28 aprilie 2016

Drum ferit, drum peticit,

Cu talpa te-am pipăit...”
Emil Brumaru

Tușa Maria era o femeie aprigă.Nu mergea, alerga. 
Nu știu câți ani să fi avut eu, când am început să-i iau seama, locuia peste drum de noi, într-o casă mare, rămasă, cine știe de ce,netencuită pe afară. 
Doar cele trei fete , măritate  prin satele vecine, îi treceau pragul.
Moșul ei nu făcea mare lucru: ziua toată, pufăia din lulea, din când în când,ducea gherghefurile de tutun de la umbră la soare, iarna  croia drum prin zăpadă.
 Tușa Maria era ca argintul-viu. Cu basmaua neagră trasă pe ochi, de dimineață până seara, robotea în curte. Nu zâmbea, nu se bucura niciodată.
Într-o zi, bunica mi-a spus  că vecinii noștri de peste drum au și un băiat, Aurică, plecat în armată,ajuns mai apoi pe front și, dintr-odată, nu s-a mai știut unde. Prin sat, povestea bunica, se întorseseră mulți bărbați,doar  Aurică al tușii Maria întârzia.
Trecuseră anii. Ea, toată cernită, îl aștepta.

Umbrite de anii care  s-au dus, amintirile mele s-au
 limpezit, așa, dintr-odată, ieri, când am deschis  televizorul. Pe un post, am zărit două chipuri: un adolescent  și o bunică,el frumos, închis în sine, fără lacrimi, fără vorbe. Bunica, o femeie trecută prin multe. 
Fata ei, mama băiatului, a plecat, în urmă cu zece ani, în Spania.Să-și  facă un rost, doar ea  știe cum.
O vreme, a trimis pachete și  bani, nicio fotografie, nicio adresă. Doar telefoane.
De trei ani, poștașul nu se mai oprește la poarta  familiei, nu mai  sună nici telefonul.
Copilul este încrâncenat, prea încrâncenat.
Bunica așteaptă...

5 comentarii:

  1. ”Trecea un om pe drum aseară,

    Trecea cântând încet pe drum,

    Ştiu eu? poate cânta să-i pară

    Drumul mai scurt, ori poate cum

    Era aşa frumos aseară,

    Poate cânta ca să nu-l doară

    Că-i singur numai el pe drum?„

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate era intradevar singur. De cate ori mergem pe drum si nu vrem sa vedem nimic in jur, inaintam cufundati in ganduri? Principalul e sa nu vorbim singuri cu voce tare ...semn de nebunie...dar viata e ciudata...de durere vorbesti, canti...chiar si cu voce tare. Ar fi bine sa nu urli ca lupii, atunci este cu adevarat grav. Mai in gluma mai in serios sa canti ce-ti trece prin minte e un mod de recreere minunat.
    Si de Paste, in Ardeal se canta cum nicaieri nu am intalnit. PASTE FERICIT DRAGA GINA!
    Viorica Petrica

    RăspundețiȘtergere
  3. Îmi place ideea asta, Vio!

    „Aşa ne-o fi la fiecare,
    Că stăm în poartă, şi nu ştim
    Pe călător măcar de-l doare
    Ceva, şi de ne pomenim
    Oftând, pesemne fiecare
    Ne-om fi simţind departe tare
    De-un drum pe care-am vrea să fim.„

    Drumul?drumurile?
    norme, idei, sentimente, fapte- toate înscrise în circumstanțe.
    Noi și căutarea!
    Voi, ardelenii, vă cântați drumul!

    Sărbători fericite, Vio! Cu sănătate și cu bucurii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hristos a inviat! Fie ca drumurile tale sa fie presarate de bucurii nenumarate, in deplina sanatate! cu drag, Vio

      Ștergere
  4. Abia acum te văd, Vio!
    Să fii sănătoasă și iubită!

    RăspundețiȘtergere