Trec adesea pe strada asta, îmi place să-i ascult liniștea, să-i calc pietrele, să trag cu ochiul prin curțile înflorite de toamnă. În clădirea din spatele copacului ăstuia golaș, am dansat de multe ori!
„Turist!„
Aseară, întorcându-mă pe jos, din cealaltă parte a orașului, m-am uitat la copacul, până mai ieri încărcat de frunze și de păsări. Cu degete desperecheate, debarasat, doar el știe cum, de orice pretenții, cată spre cer.
Crescută lângă el, o tufă verde sfidează răcoarea,și-a încolăcit nenumăratele-i tentacule în jurul tulpinii singuratice, sorbindu-i, parcă, toată viața...și mi-am amintit de o carte citită mai greu, „Furie„,Salman Rushdiev.”Drepturile nu sunt niciodată acordate de către cei ce le dețin, sunt luate întotdeauna de către cei lipsiți de ele.„, pagina 210
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.