pe Pământ

și  sub soare este loc pentru toți.”

O spune  poetul  Johann Christoph Friedrich von Schiller
 10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Baden-Württemberg/ 9 mai 1805, Weimar,
 înnobilat în anul 1802, 
 poet și dramaturg german,  unul dintre „prinții poeziei germane”.

Urmărită în  munți, o căprioară se simte  fără scăpare: jos prăpastia, nu prea departe- omul. 

Cu arc și săgeată.

Se aude atunci duhul munților:

-Omule, de  ce aduci jale și moarte până aici, la mine?

Pământul are loc pentru toți!

Friedrich. Schiller, ” Vânătorul din Alpi.„


Un bloc este o comunitate. Cât o stradă , cu locuințe concentrat așezate, pe verticală și pe orizontală. Uriașă cutie de chibrituri, perete lângă perete., .

Cu vremea, ne deprindem unii cu alții, vrând-nevrând. Atâtea familii, o singură ușa , atâția pași, o singură scară.//
De când îl știu, este pensionar.
Vara, o șapcă albastră, trasă pe ochi, iarna, o căciulă rusească-cum de nu i-or fi găsit-o moliile ?
Veșnic la pândă. Și la atac!
Obiectivul-țintă-câini, pisici, vrăbiuțe, mingi rătăcite în zona lui de acțiune .
Nimic nu-i scapă.
Nimeni nu-i face față.

În fiecare zi, o tânăra își duce și își aduce copiii la și de școală.
Trei. Niște bomboane de fetițe- hăinuțe cu glugi, cizmulițe înalte, căciulițe roz cu ciucurași.
La prânz, mama le ajută să coboare din mașină.
Fiecare scoate din ghiozdan laptele și cornul.
Mama desface capacele paharelor, așază cornurile alături și, dacă se întâmplă ca Dolma și Richi , maidanezele adoptate de comunitate, să fie pe aproape, le așteaptă până își termină masa.
Grijulii și atente.
Una dintre surori adună paharele goale și le duce la container.
Nu, nu este mereu așa. Astăzi cățelușele au întârziat.
N-o să-ți vină să crezi...

Aflat, din întâmplare, în dosul capotei autoturismului, care nu cred să fi avut nevoie de vreo revizie, omul cu căciulă rusească așteaptă.
Calcă prudent.
Ai zice că se plimbă.
Bocancii lui strivesc cutiile.
În pete mari, laptele se prelinge către băltoaca dintre două mașini.
Stâlcite, cornurile s-au amestecat cu noroiul bocancilor.
Vorbele mi-au înghețat pe buze.

p.s. există legi care să –i oblige pe oameni să fie oameni?//