la Grădina de vară,
cu poezie, teatru eminescian, istorie în documente
Agitație înainte de evenimentul deschiderii propriu-zise, o văd pe doamna Irina Hossu -Longin, invitat special, care nu a venit cu mâna goală, a adus o plasă plină cu filme documentare din ”Memorialul durerii”undeva , pe o băncuță este și actorul argeșean , devenit europarlamentar , Mircea Diaconu, persoane din stafful Primăriei, cuvânt de deschidere, laude, mulțumiri, flori și vorbe, spectatori de toate vârstele, când se anunță ceva gratis, se produce mare înghesuială , în prima jumătate de oră, apoi, lucrurile se mai așază, într-un fel sau altul.
Redescoperim un Eminescu dramaturg, vocea artistului urcă și coboară, plânge istoria ăn glasul lui, lumea nu are răbdare,un gând nu-mi dă pace: cât de puțini sunt cei care își pot contempla emoțiile, starea, înțelepciunea.
Curg imagini cu armata română, noi, cei vreo cincizeci de spectatori rămași, însoțim, parcă la comandă, cu bătaia palmelor trecerea ostașilor, emoționată trezire laolaltă!
]Domnule profesor, eu am de învăţat de la oamenii pe care îi cunosc, chiar şi de la un copil, de la un bătrân.
Mi-a plăcut ideea de a mă afla, într-o amiază de sâmbătă, într-un loc unde nu mai călcasem de mulți , mulți ani. „Grădina de vară„ a orașului, abandonată din nu știu ce motive, reconstruită, iată, în anul 2018.
Intrare liberă, invitați doi mari artiști, fiecare în felul ei, maestrul Dorel Vișan, venit tocmai de la Cluj, și Ionuț Ștefănescu, cu al lui flaut, cunoscut unei părți a publicului, din concertele Filarmonicii argeșene .
Agitație înainte de evenimentul deschiderii propriu-zise, o văd pe doamna Irina Hossu -Longin, invitat special, care nu a venit cu mâna goală, a adus o plasă plină cu filme documentare din ”Memorialul durerii”undeva , pe o băncuță este și actorul argeșean , devenit europarlamentar , Mircea Diaconu, persoane din stafful Primăriei, cuvânt de deschidere, laude, mulțumiri, flori și vorbe, spectatori de toate vârstele, când se anunță ceva gratis, se produce mare înghesuială , în prima jumătate de oră, apoi, lucrurile se mai așază, într-un fel sau altul.
De la locul lui, scena, Actorul privește , cam trist, către publicul pestriț, vreau să mă conectez la frumusețea momentului, vocea scenei este limpede, clară, când tristă, când ironică.
Poezia își cerne cuvântul
„Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor
cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic.
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreții mei pași
și-aș apărea năvalnic și liber
cum sunt,
pământule sfânt”.
Lucian Blaga
Susură flautul, parcă din Lancrăm.
Ce tragedie- să fii surd în calea cuvântului...
”Când în poporul timid, coprins de-o noapte tristă,
Nimic nu mai lucește, nimic nu mai esistă
Decât o suvenire din palidul trecut,
Când nu mai e virtute când nu mai e putere
Virtutea cea flămândă pe drumuri vezi că piere,
Când lumea bântuită de bici și neodină
Plânge după dreptate și după legi suspină,
Atunci singura moaște, catarg pe-al mărei val,
E palida ruină din fruntea unui val.
E zdreanța cea de piatră unui trecut măreț
Ce-atârnă susa se pare de-a cerului nori creți„
( Mihai Eminescu, ]Ștefan cel Tânăr[
Flautul suspină și plânge, se bâlbâie o instalație șchioapătă, o să fie vreme și pentru salt .
Se rărește lumea, pleacă artiștii....
Ion I. C Brătianu, film documentar.
Curg imagini cu armata română, noi, cei vreo cincizeci de spectatori rămași, însoțim, parcă la comandă, cu bătaia palmelor trecerea ostașilor, emoționată trezire laolaltă!
Splendid filmul!
Ion I.C. Brătianu, inginerul, patriotul, politicianul .
Îmi vin în minte niște vorbe, un dialog între Nicolae Iorga, savantul universal, şi politicianul-inginer, de la Florica, Ion I.C. Brătianu.
]Domnule profesor, eu am de învăţat de la oamenii pe care îi cunosc, chiar şi de la un copil, de la un bătrân.
Eu am făcut România mare, domnule profesor, dumneavoastră aţi condus ţara asta câteva luni. Ştiţi ce aveţi de învăţat de la mine, domnule profesor?
ECHILIBRUL, MĂSURA , domnule profesor, pe care dumneavoastră le pierdeţi în iureşul politic. ”
Un manuscris cuprins în 300 de pagini, jurnal minuțios al unei guvernări.
Se va fi gândit, oare, conducătorul vreunuia dintre guvernele care s-au tot perindat în ultii aproape treizeci de ani să-și completeze jurnalul?
În stol, trec peste oraș guralive păsări, din înalturi clipocesc, mărunte, stelele , se revarsă în valuri arome pescărești, în stradă lumea petrece.
Este Festivalul racilor.
