tiptil, ca un vers de toamnă

  Să fi înțeles, oare, Cerul că prin ultima zi de august vara este pe sfârșite?

Parcă ar avea o ezitare.

Între o exclamație și o întrebare.

Raze lungi se preling printre ramuri, o neliniștită pasivitate, fremătătoare totuși, mângâie trunchiuri, crengi, frunziș. verde pal

Se amestecă senzații, trăiri, gânduri, într-o molatică vraiște, ceva ca o bucurie nerostită, convalescentă, mai degrabă.

Este unul dintre acele începuturi de toamnă când frunzele nu valsează în vânt.

Și-au schimbat culoarea, ca și cum mult prea marea căldură a verii le-a furat viața.

Pete de azur se zăresc printre brazii care păstrează în salbă parte din conurile perfecte, zvonuri plăcute coboară în linia aleii din fața blocului meu, câte o pasăre mare își flutură
maiestuos aripile în zbor prelung.

Undeva, într-un colț de suflet, adun
în liniștea dimineții amintirea unor începuturi:chemarea la școală- a mea , ca școlăriță, mai apoi ca profesoară și mamă.

Copiii mei sunt bărbați și tătici.

Astăzi este o zi specială a noastră, a familiei.

Îmi place cuvântul ăsta blând,”Familie” îmi place realitatea pe care o numește, îmi place starea de liniște, pe care o aduce , în care picură ușor senzația de umăr unul lângă altul, dar și de libertate în armonie.

Mă cuprinde un dor anonim pentru tot, pentru trecut, dar și pentru clipa de acum.

Și pentru ce va să fie!

p.s. Cât despre Ziua Limbii Române, aceasta ar trebui să fie respectată în fiecare cuvânt, în fiecare clipă!💖